Continuăm periplul nostru prin sălile marelui muzeu florentin Uffizi. Pentru a ne reaminti, iată un scurt istoric al vastei galerii de artă din vremea Renașterii: astăzi muzeu, clădirea în formă de U – veche, de secol XVI – adăpostea inițial birouri (Uffizi, în italiană) ale administrației locale. Întreaga incintă, care în prezent este gazdă a numeroase vestigii de artă renascentistă, a fost opera arhitectului Giorgio Vasari (1511-1574), o personalitate a vremii sale, care, în același timp a fost și artist, dar și scriitor, fiind primul biograf al marelui Leonardo da Vinci. Lucrările clădirii comandate de Cosimo I (1519-1574), din familia de Medici (Mare Duce al Toscanei), au început la 1560, sub atenta îndrumare a arhitectului însuși. Amplul concept al lui Vasari nu putea adăposti doar birouri ale magistraților locali, căci cea mai mare parte clădirii a fost folosită de Marele Duce, care a adus aici operele de artă comandate în timpul vieții sale artiștilor locali și nu numai.
După moartea sa, la conducere a ajuns Francesco I (1541-1609). El a comandat arhitectului Bernardo Buontalenti (1531-1587), cel care avea să termine, în 1580, lucrările la Uffizi, ridicarea a încă unui etaj, pentru colecțiile sale.
Au urmat două veacuri în care familia de Medici, ai cărei membri s-au succedat la conducerea Florenței, a tot strâns comori ale artei pe care le-a adus în Uffizi. La 1743, când ultima descendentă a de Medicilor, Ana Maria Luisa, a murit, colecțiile de artă au fost donate municipalității, cu unica condiție ca ele să nu părăsească niciodată orașul.
Cam acesta ar fi, pe scurt, istoricul Galeriilor Uffizi, care, după Al Doilea Război Mondial au fost reorganizate. O parte a colecțiilor a fost mutată, ele putând fi vizitate acum la Palatul Piti (colecția de bijuterii), la Palatul Bargello, unde au ajuns mare parte a sculpturilor, la Muzeul Arheologic (colecția etruscă), iar operele lui Fra Angelico la Mănăstirea San Marco. La Uffizi de astăzi a rămas pinacoteca, care este dispusă în cele două clădiri lungi, paralele între ele.
În interiorul sălii cu numărul 15 de la etajul al doilea al Gallerie degli Uffizi, turistul are bucuria de a descoperi trei dintre operele lui Leonardo da Vinci: „Botezul lui Iisusˮ, „Buna Vestire” și „Adorația Magilor”.
Andrea del Verocchio și Leonardo Da Vinci – „Botezul lui Iisusˮ (circa 1475)
Prin 1475, pe când Ștefan cel Mare dădea una dintre bătăliile celebre, cea de la Podul Înalt, lângă Vaslui, maestrul pictor renascentist Andrea del Verocchio (1435, Florența – 1488, Veneția), împreună cu un ucenic al său, Leonardo da Vinci (1452, Vinci – 1519, Amboise, Franța), picta un tablou (tempera și ulei pe lemn) care avea să intre în istoria artei universale. Motivul: este prima operă cunoscută pe care marele Leonardo, pe atunci un adolescent de 17 ani, își lasă amprenta geniului său.
În apa Iordanului, Ioan Botezătorul oficiază sfântul act al Botezului lui Hristos, la mâna stângă a Sfântului fiind plasat textul „Ecce Agnus Deiˮ („Iată Mielul lui Dumnezeuˮ), care confirmă identitatea personajului principal, anticipând, totodată, martiriul care avea să urmeze.
Doi îngeri îngenunchiați sunt martorii actului sacru al Botezului. O privire atentă asupra lor aduce cu sine concluzia că ei nu au fost pictați de același artist. Apoi, cunoscându-se stilul viitorului mare pictor, care avea predilecție spre a portretiza bărbați cu părul buclat și față angelică, este ușor de a ajunge la concluzia că îngerul din stânga îi aparține tânărului da Vinci.
„Botezul lui Iisusˮ este prima operă cunoscută pictată de Leonardo, cel care nu s-a limitat la a construi unul dintre personajele tabloului, ci a completat opera maestrului său, Andrea Del Verocchio, pictând fundalul din stânga și din dreapta lui Hristos, inovând prin ceea ce avea să fie cunoscută drept una dintre mărcile lui Leonardo, tehnica sfumatto.
În veacul al XVI-lea, această pictură, devenită ulterior celebră, a ajuns pe unul dintre pereții Bisericii San Salvi din Florența, acolo unde avea să poposească câteva secole, până să ajungă în imensa galerie de artă universală de la Uffizi.
Primii ani, copilăria, din biografia unui geniu
Dar cum a ajuns tânărul Leonardo să picteze alături de magistrul său? E necesar, credem, un mic ocol prin biografia genialului artist. El s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florenţa, într-un mic sat toscan, Vinci. A fost fiul nelegitim al notarului local Piero Antonio da Vinci şi al unei anumite Catarina. Pe când Leonardo avea doar trei ani, tatăl său, un bărbat iubit și respectat de toată lumea din comunitate, care avea și o educaţie aleasă, l-a luat de lângă mama sa, ocupându-se de educaţia viitorului pictor. Curiozitatea micului Leonardo l-a făcut pe notarul toscan să descopere curând abilităţile extraordinare ale fiului său. Multe păreau să-l pasioneze – matematica, dar şi muzica sau poezia. Şi nu numai. Cunoştinţele de chimie, de pildă, îi permit să desfăşoare nişte experimente bizare. Într-o zi, a amestecat nişte substanţe inodore, obţinând ca rezultat o mixtură care răspândea un miros atât de îngrozitor, încât toţi cei ai casei au fugit înspăimântaţi în grădină. Apoi, tot în copilărie, a inventat un mecanism neobişnuit care făcea ca brusc, în mijlocul nopţii, patul să arunce în sus persoana care dormea acolo.
Multe dintre aceste întâmplări au fost dezvăluite de Vasari (1511-1574), primul biograf al lui Leonardo da Vinci
Însă tânărului Leonardo nu-i place să facă numai pozne. Ia lecţii de scrimă, dans şi călărie şi în toate aceste domenii este un elev extraordinar de dotat. Tânărul Leonardo este în stare să petreacă ore în şir desenând. Piero da Vinci îi observă de timpuriu abilităţile extraordinare şi îi prezintă câteva dintre lucrările fiului său unui cunoscut, Andrea Verrocchio (1435-1488), un celebru pictor şi sculptor florentin. Artistul nu vrea să creadă că desenele pe care le avea în faţa ochilor ieşiseră de sub mâna unui băieţel şi cere să îl cunoască pe micul geniu.
Astfel că, în 1469, Leonardo îşi începe ucenicia în atelierul lui Verrocchio, devenind în scurt timp elevul lui preferat. Aici dobândeşte cunoştinţele de bază din domeniul sculpturii şi arhitecturii și tot aici devine pictor.
Pe la 1471, Verrocchio lucrează la tabloul „Botezul lui Hristos” şi îl roagă pe tânărul Leonardo să termine pânza. Leonardo da Vinci pictează parte din vegetaţia din fundal şi, în întregime, îngerul care se află în planul din stânga. Verrocchio este până într-atât de uimit de calitatea desenului ucenicului său, precum şi de îndemânarea cu care acesta modelase personajul, încât, convins de propria sa imperfecţiune, se hotărăşte să renunţe la pictură pentru a se dedica în exclusivitate sculpturii.
Turist de serviciu: Valentin ANDREI
