Dacă vorbim de tradiții și zestre spirituală și imaterială moștenită de la strămoșii noștri, iubitorii de dans popular află de această dată detalii despre dansul denumit ,,brâul“. În zona Moldovei, alături de sârbă și horă întâlnim acest dans care spre deosebire de celelalte două tipuri se caracterizează printr-o mai mare vivacitate și tensiune.
Brâul reprezintă un fel de apogeu al dansurilor de factură dionisiacă. Nu întâmplător, brâurile au fost dansuri bărbătești, numai pe alocuri și în ultimul timp devenind mixte.
După toate caracteristicile constructive, brâurile par o creație subcarpatică, dintre care cele ardelenești sunt de o mare bogăție. Mai animate decât sârbele, ele se disting în primul rând prin numeroase bătăi distribuite felurit în cadrul cinetic. Vivacitatea și mai des bruschețea mișcărilor obligă ca lanțul interpreților să se mențină compact. De obicei, în timpul dansului partenerii se țineau de brâu, de unde vine și numele dansului.
Astăzi, în multe locuri, această priză a dispărut, fiind înlocuită cu sprijinirea pe umeri sau chiar cu prinderea de mâini ca la horă și sârbă.
Brâul este un dans ce se desfășoară după strigături de comandă. Este suficientă consemnarea acestor strigături pentru a avea imaginea varietății brâului. În organizarea brâului există tendința de a se asigura o desfășurare mai bogată a mișcărilor. În dansul brâului întâlnim motive coregrafice simple, în ritm binar care alternează frecvent cu cele în ritm binar sincopat.
Dansul brâului pare a fi specific pastoral, la origine un joc de stână, executat în jurul focului, după fluier sau cimpoi. Desfășurarea jocului se face la stânga, la dreapta, dar și pe loc.
Motivele cinetice determinante sunt bătăi pe sol cu accente pe contratimp, mișcări cu pași simpli, sincopați, pași vârf-toc, pinteni cu sărituri, balansuri și fluturări de picioare, strigături la comandă și șuierăturile în contratimp.