Continuăm seria prezentării de dansuri tradiționale românești, moștenite cu dragoste din moși-strămoși. De această dată, vom descrie dansurile în care interpreții își cântă strigăturile în text liric.
Fenomenul este întâlnіt sporadic, fiind specific câtorva dansuri de femei din Maramureș și din centrul Transilvaniei. Ele sunt rareori închegate poetic și reprezintă rezultatul unui act de creație spontan, apărut prin combinarea variată a unor motive de circulație mai largă. Elementul schimbător în desfășurarea dansului îl constituie textul. Execuția dansului însoțit de cântecul vocal cere din partea interpreților un efort sporit, prin dispersarea atenției pe cele trei componente: în primul rând text și apoi mișcare și melodie.
În cadrul acestor evenimente, persoana care cunoaşte textul începe să cânte unul sau două cuvinte, iar unii paşi intermediari își găsesc o justificare funcțională, a unui repaus vocal necesar reglării respirației, dar mai ales dau posibilitatea dansatorilor de a-şi concentra întreaga atenție asupra textului. În general aceste dansuri sunt alcătuite de femei, exemplu: „Coconița“, „Dansul fetelor de la Căpâlna“, „Bilca“, etc.
Melodiile sunt cântate de obicei în măsura de 2/4.
Dansul însoțit de cântec poate fi considerat ca una dintre formele primordiale de manifestare a acestei arte, el confundându-se la origine cu artele teatrale, magice sau rituale, în special cu cele agrare.
În Maramureş, dansurile de femei cu melodia cântată vocal se regăsesc în ritualul nunții şi poartă denumirea de „Roata femeilor“, „Hora miresei“ sau „Ghiocul femeiesc“.
Paşii sunt simpli, se execută de obicei lateral, se aseamănă cu cei de la „Hora miresei“ şi se presupune că au avut o extindere mai mare pe teritoriul țării.
Putem spune că acest tip de dans a deținut inițial o funcție ritualică în cadrul nunții și a devenit în prezent un dans cu rol social distractiv.
Autori articol:
Ion LUCHIAN și Claudiu LUCHIAN
Foto: Octavian POPA
