Prima Doamnă a României moderne
Elena Cuza, cunoscută şi sub numele de Elena Doamna, a fost soţia primului domnitor al României moderne. Personalitate marcantă a istoriei noastre din veacul al XIX-lea, femeia care a stat, la bine şi la rău, alături de Domnitorul Unirii – Alexandru Ioan Cuza, a avut legături strânse, afective şi nu numai, cu ţinutul Neamţ.
Astfel, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul reşedinţă de judeţ, există trei clădiri legate de existenţa sa, două dintre ele fiind case în care a locuit – una proprietate personală şi alta închiriată.
Elena Doamna şi actele de caritate
Elena Cuza s-a născut în ziua de 17 iunie 1825, la Iaşi. După moartea lui Alexandru Ioan Cuza, „sfânta“, cum o numeau localnicii pe soţia Domnitorului, va fi soră la Spitalul de Copii „Caritatea“ din Iaşi.
Din 1903 se stabileşte la Piatra-Neamţ, în casa situată pe Strada Ştefan cel Mare, cumpărată pe când se afla în Elveţia, de la familia ing. Bacalu. Aici a trăit discret ultimii ani de viaţă, făcând multe acte de caritate, cum ar fi donarea clădirii care va fi primul spital al oraşului. Aceasta este cea de a treia clădire din Piatra-Neamţ legată de numele Elenei Doamna.
La 24 ianuarie 1909, când se împlineau 50 de ani de la Unire, a fost vizitată de Nicolae Iorga, iar manifestările dedicate evenimentului s-au desfăşurat în faţa casei sale.
Nicolae Iorga a omagiat memoria Doamnei Unirii
La puţin timp după mutarea la Piatra Neamț, pe 2 aprilie 1909, Elena Cuza a trecut în eternitate în casa închiriată de ea pe strada Ștefan cel Mare.
La înmormântarea Doamnei Unirii, la început de aprilie 1909, marele istoric al românilor, Nicolae Iorga, îi omagia memoria: „A murit la Piatra-Neamț femeia ideal de bună și modestă care a fost Măria Sa Doamna Elena, tovarășa lui Cuza-Vodă. Sunt sicrie pe care nu se depun nici florile cele mai din inimă închinate. Orice laudă, orice semn de durere par nepotrivite față de măreața simplicitate a ființei pământești, care, trăind între noi, cei plini de neajunsuri și păcate, a dus viață cerească, asemenea îngerilor. Dintre aceste ființe alese, a fost Doamna Elena, a cării viață întreagă înseamnă: uitare de sine, iertare pentru alții, binefacere ascunsă lumii. Odihnească în pace în acel pământ al țerii despre care spunea că numai cine s-a născut în cuprinsul lui poate să-l iubească! Pentru noi, cei ai pământului acestuia, ea n-a murit: icoana ideală s-a ridicat numai, prin cea din urmă, dacă nu și cea mai grea suferință, ceva mai sus, și un glas din timpurile mai bune a tăcut“.
