Cafeneaua culturală

Implicare socială – Interviu cu Denisa Stoian

PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI CULTURALE STAR

Continuăm frumoasa aventură în descoperirea de oameni dedicați comunității și activităților care aduc plus valoare județului Neamț.

În această ediție a Coolt Neamț, în care omagiem femeia, o cunoaștem pe Denisa Stoian, inițiatoarea proiectului Volare, președinta Asociației Culturale STAR. Iubitoare de copii, pasionată de frumos, gata oricând să inițieze activități pentru cei mici și mari, Denisa Stoian și-a pus timpul liber în slujba manifestărilor cultural-artistice, dar și a dezvoltării personale și formării de noi generații de artiști și oameni de nădejde.

Cum a început povestea Asociației Culturale STAR? Știu că fiica dumneavoastră activează de copil în lumea artistică.

Denisa Stoian: Da, așa este. Viorela a început să cânte de la vârsta de 5 ani, iar la 6 ani a urcat pe scena Festivalului Mamaia Copiilor, după care a interpretat melodia „E frumos la Piatra Neamț“, binecunoscută deja de la numeroasele evenimente la care a fost invitată. Cu mare drag a ajuns și la Festivalul Internațional Sanremo Junior. După aceste activități importante la care a participat întreaga familie și la sugestia unor prieteni, am decis să punem bazele Asociației Culturale STAR, care a fost înființată din dorința de a susține tinerii din județul Neamț, de a iniția schimburi culturale, educative și sociale la nivel național și internațional, prin organizarea de tabere, festivaluri și orice alt tip de manifestare. Încă de la înființare, prin asociație, am urmărit creareaunei platforme de interacţiune, dialog socio-educativ și intercultural, experiment şi creaţie, în vederea unei bune adaptări la mediul socio-cultural actual, aflat în continuă schimbare. De asemenea, ne interesează lărgirea gradului de acces la informaţie, implicând copiii și tinerii în evenimete socio-culturale ca formă de încurajare a schimbului de experienţă la nivel naţional şi internaţional.

Pentru întreaga echipă a Asociației Culturale STAR totul este hobby, fiecare dintre membri desfășurând alte activități. Doar Viorela a absolvit Școala Populară de Artă, profilul pian. Acum este studentă la UPB – Facultatea de Inginerie Aerospațială în limba engleză, Air Navigation, și predă matematica la un centru de meditații în București, cu timp parțial de muncă.

Cum vedeți în prezent peisajul cultural artistic dezvoltat de ONG-uri la nivelul județului Neamț?

Denisa Stoian: Am văzut că toate ONG-urile din județul Neamț realizează activități frumoase, de dezvoltare și promovare a acestei zone. Există foarte mulți copii talentați în numeroase domenii, care vor să ajungă cât mai sus, dar pentru a ajunge acolo au nevoie de evenimente locale la care să participe, ca o treaptă de lansare. Le dorim tuturor mult succes, deoarece este foarte greu și ai o mare răspundere în a organiza evenimente de mare anvergură.

Ce v-ați propus când ați pus prima cărămidă în proiectul Asociației Culturale STAR?

Denisa Stoian: Prima idee a fost să creăm un festival în care să ne regăsim, atât în calitate de concurenți cât și de părinți. Astfel, am avut în vedere ce își dorește un concurent: o scenă profesională, un sunet de excepție, o jurizare de specialitate corectă, prietenie, cadouri, petreceri aniversare, iar un părinte dorește să vadă bucurie în ochii copiilor și un tratament nediscriminatoriu.

Obiectivele stabilite au avut drept scop promovarea municipiului Piatra-Neamț și a județului Neamț și extinderea şi aprofundarea relaţiilor naţionale în sfera educației, culturii şi a schimbului reciproc de educație civică și socială. Activităţile noastre constituie un stimulent de autoperfecţionare, cunoaştere şi competitivitate între elevi, cadre didactice, conducând la iniţiative libere care vor încuraja şi dezvolta evenimentele civice, sociale și artistice. Mai urmărim și să completăm educația formală cu educația nonformală și informală, prin activități extracurriculare organizate în scopul dezvoltării individuale.

De ce ,,stea“ și nu altă denumire?

Denisa Stoian: Stelele sunt cel mai reprezentativ lucru pentru unicitatea personalităților și talentelor copiilor; fiecare persoană, fie el copil, adolescent, tânăr, adult strălucește în felul său.

Care sunt cele mai longevive proiecte inițiate de dumneavoastră și care au fost principalele obiective ale acestora?

Denisa Stoian: Cea mai longevivă manifestare este Festivalul Internațional de Muzică Volare, care va ajunge în anul 2021 la cea de-a XII-a ediție, urmată îndeaproape de manifestarea Ziua Zâmbetului de Copil, ajunsă la cea de-a XI-a ediție.

Cea mai mare realizare în plan cultural rămâne Festivalul Internațional Volare?

Denisa Stoian: De ce să nu recunoaștem? Există multe persoane care ne cunosc sub brandul Volare. Încă de la început această manifestare a fost înscrisă ca marcă înregistrată. Ne dorim să îl continuăm până la ediția 50 dacă se poate și să creștem din ce în ce mai mult și să aducem la fiecare ediție ceva nou.

Ați făcut vreodată o statistică, pentru ce număr de copii se adresează proiectele Asociației STAR?

Denisa Stoian: Nu am realizat o statistică riguroasă legată de acest aspect, dar, în fiecare an, evenimentele noastre adună foarte mulți copii. Dacă le-am lua pe rând, la „Europa văzută prin ochii copiilor“ vin aproximativ 10-15 echipaje cu 5-10 copii fiecare, deci undeva la 100-130 de copii. Festivalul Internațional Volare adună aproximativ 100 – 150 de participanți, iar „Ziua Zâmbetului de Copil“ încă 50-100. Evenimentele mai noi, cum ar fi ,,Unirea face puterea“ sau ,,România suntem noi!“, au adunat peste 300 de participanți anual. De asemenea, în tabăra de film și televiziune ,,CINE(-i)STAR?“ participă anual aproximativ 20-30 de copii din toată țara. De-a lungul anilor, cu siguranță, au trecut peste 10.000 de copii prin evenimentele noastre.

Cea mai mare satisfacție vine din …?

Denisa Stoian: Fericirea pe care o au copiii care participă la evenimentele noastre, prieteniile cu care pleacă și cuvintele de încurajare care ne ajută să continuăm și ne spun că facem ceea ce trebuie. La festivalurile noastre a devenit tradiție faptul că după evoluție, fiecare concurent primește un cadou (o jucărie de pluș, o umbrelă, pliantul festivalului), iar la gală așteaptă cu nerăbdare diploma și trofeul aferent locului ocupat ca urmare a jurizării.

Știu că nici măcar pandemia nu v-a ținut departe de proiectele Asociației STAR și ați continuat desfășurarea acestora. Cum au fost evenimentele cu distanțare de public și reguli stricte?

Denisa Stoian: Situația actuală a fost destul de dificilă și ne-a pus la mari încercări! A fost necesară obținerea a numeroase autorizații, dar am reușit să mergem mai departe cu dragostea pe care o oferim tuturor participanților. A fost dificil să avem concurenți din străinătate, care au fost jurizați în direct și pentru care a fost necesară tehnică de specialitate atât la nivel organizatoric cât și la nivelul fiecărui participant de peste hotare.

Mulți au renunțat în a mai face activități, dar copiii, mai ales, aveau nevoie de un refresh și mai ales de o scenă pe care să evolueze din nou după o astfel de pauză, așa că am reușit să le oferim acest lucru. Da, a fost mai greu, dar am reușit! Nu a existat niciun fel de problemă și am respectat toate regulile de distanțare socială. În primul rând, am mutat evenimentul în aer liber, cu distanțarea scaunelor și limitarea numărului de persoane. Am avut în public maxim 200 persoane, la Festivalul Internațional Volare. De asemenea, am avut șansa de a organiza și manifestarea ,,Ziua Zâmbetului de Copil“, care în pandemie a aniversat ediția jubiliară a X-a, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Cum vă doriți să arate 2021, raportat la agenda de evenimente a Asociației STAR?

Denisa Stoian: Vom continua să organizăm evenimente, în special Festivalul Internațional Volare care este o tradiție, iar copiii din toată țara așteaptă cu nerăbdare să urce din nou pe scena acestei competiții. ,,Ziua Zâmbetului de Copil“ va continua cu a XI-a ediție.

Planurile noastre sunt să reluăm și edițiile ,,Taberei de Film și Televiziune“, care anul acesta ar fi la cea de-a VI-a ediție. Sperăm că în sprijin vor veni din nou Radio Iași (partenerul nostru media de la prima manifestare), Primăria Piatra Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ Neamț, Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu Neamț, Complexul Muzeal Național Neamț, Consiliul Județean Neamț, Global Stage și Clubul Victorioșilor Dâmbovița.

Care ar fi cel mai bun îndemn pe care l-ați transmite copiilor care-și doresc să atingă succesul în lumea artistică?  

Denisa Stoian: Munca, puterea, dedicația, exercițiul și un strop de talent sunt cele mai importante cuvinte care ar trebui să definească drumul oricărui copil spre succes. După ce își găsesc adevărata pasiune, aceștia ar trebui încurajați de familie, rude, prieteni și profesori pentru a-și urma visul. Ca fiecare stea, orice copil are ceva special care îl va ajuta să treacă cu bine prin această lume. Cu fiecare experiență acumulată suntem mai aproape de realizarea visului. Trebuie încurajați atunci când întâmpină greutăți sau au un eșec. Cel mai important este să treacă peste, să aibă cât mai mult suport, iar ambiția să îi ajute să meargă mai departe. Le doresc mult succes tuturor în îndeplinirea visurilor și să nu uite că fiecare are o steluță norocoasă care îi veghează!