În cadrul unui nou încheiat parteneriat, sperăm de lungă durată, între Uniunea Artiștilor Plastici din România și Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Galeria Artoteca inaugurează o expoziție de artă contemporană ce reunește șapte expozanți din șase centre culturale ale țăriiꓽ Arad, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Focșani, Pitești, Bacău.
Cei doi curatori, în același timp și expozanți, Liviu Nedelcu și Gheorghe Dican, au ținut să adune pe simezele noii galerii o serie de artiști contemporani binecunoscuți publicului de artă avizat, uniți atât printr-o îndelungată experiență profesională, cât și printr-o relativă comuniune de afinități estetice. Astfel, pe lângă cei doi, la Artoteca mai expunꓽ Maria Balea, Dana Constantin, Mihai Chiuaru, Ion Pantilie și Gheorghe Zărnescu.
Această diversitate de viziuni însă face ca expoziția, vernisată chiar de Ziua Culturii Naționale, să fie cu atât mai interesantă, mai palpitantă, în ciuda numărului mic de lucrări expuse și a minimalismului cromatic al celor mai multe dintre ele.
Purtând un titlu laconic, „Pictura-Obiect”, expoziția celor șapte este, din punct de vedere vizual, la fel de scurtă și cuprinzătoare, de expresivă fără întorsături de fraze și arabescuri inutile, precum modul de exprimare al vechilor spartani.
Ea cuprinde două categorii mai largi de lucrări, deși fiecare artist își păstrează modul său independent de interpretare și exprimare. Pe de o parte avem pictorii ce profesează diverse variante ale abstractului (Gheorghe Dican, Liviu Nedelcu, Ion Pantilie, Maria Balea, Dana Constantin), iar pe de alta artiștii (Liviu Nedelcu, Mihai Chiuaru și Gheorghe Zărnescu), care preferă să facă pictura-obiect sau pictură pe/din obiect, jucând subtil la limita sau chiar în sfera artei conceptuale, transformând în artă obiecte neașteptate din lumea înconjurătoare, cărora le insuflă o nouă viață, o nouă semnificație.
Această notă individualistă se face puternic remarcată în ceea ce-i privește pe cei șapte artiști din expoziția de față, fiecare aducându-și propria interpretare a lumii și a artei în fața vizitatorului.
Pictor și grafician deopotrivă, Maria Balea îmbină cromatica și scriitura ca pe două elemente complementare, ce se întregesc reciproc. Culoarea definește forma, îi conferă luminozitate, textură, sensibilitate, aș spune chiar senzualitate, în vreme ce intervenția grafică imprimă dinamism, ritm și forță compoziției, îi oferă sens și substanță.
Minimaliste, chiar monocrome la prima vedere, lucrările Danei Constantin dezvăluie la o privire mai atentă un joc subtil al liniilor, al culorilor, straturilor, transparențelor și texturilor, menit să creeze și să transmită o stare, o atmosferă esențială, profundă, învăluitoare. Ele conțin efectul magic al primordialității, al constanței, obținut din suprema reducere a reprezentării la linie și suprafață, la timp și contratimp.
Mereu egal cu sine, pictorul Liviu Nedelcu expune de această dată niște lucrări ingenioase, chiar curajoase, venind cu ideea „trăsnită” de a picta pe altfel de suprafețe decât ar fi de așteptatꓽ recuperează table îndoite de la dezmembrările de mașini, pe care intervine mai apoi cu tonuri puține dar vibrante, obținând un efect asemănător unor grafitti. Realizează în acest mod niște obiecte pictate pe care le aduce și le expune în spațiul consacrat cultural al galeriei, declarându-le și transformându-le astfel simbolic din fragmente de obiecte utilitare în obiecte de artă.
Lucrarea expusă aici de Gheorghe Dican este una atipică pentru acest colorist plin de neastâmpăr, tocmai prin reținerea sa cromatică neașteptată, motivată cel mai probabil de integrarea într-un ansamblu ce tinde spre monocromie. Acest lucru nu impietează însă asupra capacității sale de a structura compoziții minuțioase prin juxtapunerea percutantă de tușe, linii și suprafețe ce creează straturi ale percepției vizuale în funcție de distanța observării.
În ceea ce privește pictura lui Ion Pantilie, tonurile sale delicate și transparente transpun pe pânză o lume în care realul este epurat de orice detaliu, de orice accident, până la extragerea elementelor sale constitutive esențiale (marea, cerul, pământul, lumina…), până la diluarea oricărei materialități, până la transfigurarea sa spirituală.
Cât despre cei doi „conceptualiști” ai expoziției, pictorul Mihai Chiuaru și sculptorul Gheorghe Zărnescu, prietenia ce îi leagă în viață pare să dea roade și în plan artistic. Mă refer la spiritul ludic, la umorul inspirat și la ingeniozitatea în sugerarea de sensuri ascunse, trăsături ce îi caracterizează pe amândoi ca artiști.
Pasiunea pentru fragment, pentru nefinisat, pentru reinterpretarea obiectului umil redat în compoziții ample, încărcate de simboluri, se reflectă într-o semiotică a transcedentalității în „colajele” pictate ale artistului laic Mihai Chiuaru, dinspre preocupările sale spirituale în calitate de pictor bisericesc. Obiectele din naturile sale statice, pictate astfel încât să dea impresia de colaj, sunt la fel de pline de semnificații precum vasele și alimentele din „Cina cea de taină” sau din „Instituirea Euharistiei”. Deci nici bustul lui Venus la fereastră nu este doar un bust la o fereastră. El reprezintă mai degrabă un prilej de meditație asupra fragmentarității, a caracterului incomplet al idealului feminin ca reflectare a rolului atribuit la un moment dat, într-un loc determinat, feminității însăși…
Sculptorul Gheorghe Zărnescu nu se lasă nici el mai prejos, alegând să expună o lucrare parietală ce scoate la iveală un spirit critic fin, ironic și spumos în același timp, reușind să provoace zâmbete fără a rosti un cuvânt, doar printr-o simplă alăturare de imagini. Două semne de circulație identice, pentru trecerea de pietoni, pe al căror fundal a decupat motivele „stars and stripes” de pe un cunoscut drapel. Cine pricepe, mustăcește, iar cine nu, trece mai departe ridicând din umeri. Ironia sa fină trebuie savurată cu ochii minții, nu cu ai trupului.
Per total, o expoziție constituită din elemente vizuale aparent disparate, dar unită ca un tot armonic prin capacitatea lucrărilor de a exprima în imagini laconice idei și stări personale complexe, folosindu-se de minimum de mijloace necesare (mai ales în plan cromatic, dar nu numai), din care extrag maximul de semnificație posibil.
Autor articol:
Gabriela POPESCU, critic de artă
