Eduard Covali a fost un om de cultură de cea mai înaltă calitate umană, morală și profesională. Personalitatea sa, una extrem de complexă, s-a desfășurat pregnant în zona teatrului. Însă, a știut să fie și un gazetar de forță, împărtășind, prin intermediul articolelor de presă, ideile și credința sa cetățenilor urbei.
Decenii bune, s-a supus cu totul muncii din teatru, fiind ani de-a rândul secretar literar al Teatrului Tineretului Piatra-Neamț, dar și director, între anii 1969 şi 1975, ori regizor al celebrei instituții, trudind la câteva spectacole de succes la public.
Viitorul director Covali, un valoros colaborator al primului director, Ion Coman
Munca sa la Teatrul Tineretului a început în calitate de secretar literar. Alături de Paul Findrihan și Mircea Zaharia, avea să formeze triada eminențelor cenușii ale T.T. -ului anilor ’70 din veacul trecut. Părere generală: în acea vreme, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț beneficiat de cea mai redutabilă formulă a secretariatului literar la nivel național.
Ca director, i-a succedat la conducerea Teatrului Tineretului lui Ion Coman, cel care este considerat „părintele teatrului pietrean”. De altfel, Gheorghe Bunghez susţine ideea că transferul de putere între cei doi directori – Ion Coman şi Eduard Covali – s-a făcut pe neobservate, încă din ultimii ani de directorat ai celui dintâi. Firesc, am spune, luând în considerare faptul că mereu, de la sosirea sa în Teatrul Tineretului, Eduard Covali a fost sfătuitorul cel mai apropiat al directorului, de la structura repertoriului la cea a trupei de actori, de la liniile generale ale planului artistic al instituției și până la relațiile cu lumea teatrală și a presei de specialitate, trecând prin întortocheatele modalități ale punerii în scenă a spectacolelor. Om devotat întru totul teatrului şi lumii celei de-a şaptea arte, dotat cu o inteligenţă vie, cu un simţ al umorului deosebit şi caracterizat de o plurivalenţă de care directorul Ion Coman s-a putut folosi cu încredere, Eduard Covali a ajuns să reprezinte, la momentul încheierii mandatului de conducător al predecesorului său, opţiunea numărul unu, numărul doi şi numărul trei!
„Pentru el, teatrul a fost «acasa mea»”
Cum singur mărturisea spre finalul vieții, Eduard Covali a fost foarte legat de activitatea Teatrului Tineretului: „Aici, în Teatrul Tineretului, am petrecut treizeci şi unu de ani, fiind, rând pe rând, pictor executant, secretar literar, director, regizor artistic, director adjunct cu probleme artistice, consilier artistic. De la prietenul meu Ion Coman am învăţat să stau în teatru de dimineaţa şi până seara târziu”, idee completată de Mircea Zaharia, unul dintre prietenii și colegii care i-au fost foarte apropiați: „Pentru el teatrul a fost «acasa mea» şi, de fiecare dată când publicam afirmaţia asta, trebuia să fiu extrem de atent la text, mai toţi corectorii modificând automat: «casa mea». Cred că acest teatru, «acasa mea», e cheia în care trebuie citită personalitatea lui Eduard Covali.”
Un alt slujitor al teatrului, actorul Dionisie Vitcu, care în tinerețea sa a fost parte din frumoasa echipă artistică a Teatrului Tineretului, se destăinuie: „Locuiam în teatru cu prietenul meu Mihai Mădescu. Seara, după repetiţii sau spectacole, ne întorceam în cabina de deasupra secretariatului literar. (…) De la geamul de sub noi, valuri de fum repetate ne umpleau încăperea. Se lucra la secretariatul literar şi se fuma în draci. Edy Covali îşi făcuse un obicei de a citi şi scrie în «liniştea teatrului», după ce plecau toţi, publicul, artiştii, personalul tehnic, maşiniştii, recuziterii, plasatoarele. Atunci, Edy şi cu Paul Findrihan îşi găseau de lucru, sorbind nechezol şi fumând «Carpaţi» fără filtru.”
Iubit și prețuit de toți artiștii cu care a lucrat
Iubirea și prețuirea sunt două cuvinte aparte (sau, cel puțin așa ar trebui să fie), fiindcă ele descriu două sentimente puternice. Toți cei care l-au cunoscut și au lucrat cu Eduard Covali sunt pătrunși de asemenea trăiri speciale.
Constantin „Ţâcă” Cojocaru afirma acum câțiva ani că „pe timpul directoratului lui Eduard Covali era o bucurie să venim la teatru şi un regret când trebuia să-l părăsim.” Și continua: „Cine nu-l iubea pe Edi? Edi era înţelegător, avea umor şi ştia să facă glume din orice. Citea enorm. Cu timpul am devenit prieten cu Edi, tipul mic care ştia tot despre teatru. Făceam un cenaclu şi scriam împreună, în trei (împreună și cu Gelu Apostol), poezii dedicate zilelor de naştere ale colegilor. Nişte poezii care aveau umorul lor şi nu doar umor, ci şi spirit. Făceam treaba asta cu bucurie, împreună cu Edi şi Gelu Apostol. Regret că eu nu le-am păstrat. Edi avea umor, spirit, şi o memorie extraordinară.”
La rândul său, Eugen (Gelu) Apostol, rememorează: „A fost un director atipic de teatru – nu conducea imperial din fotoliu, nu avea afişat pe uşă programul de audienţe, nu urcam noi la el în birou, cobora el printre noi. Această stare de graţie, al cărei neobosit animator era mereu şi mereu Edi, bucuria simţită de fiecare de a munci şi trăi împreună, a fost unul dintre secretele a ceea ce avea să devină «fenomenul Teatrul Tineretului», care – alături de valoarea colectivului, repertoriul inspirat şi invitarea regizorilor prestigioşi – a generat, pe la începutul anilor ’70, butada «cel mai bun teatru din Bucureşti e cel de la Piatra-Neamţ!»”
Au cuvântul oamenii de teatru
„Şi deştept deţinut prin puşcăriile unui sistem tâmpit, şi devotat pictor executant, şi eminent student la teatrologie, şi harnic muncitor necalificat pe şantierele patriei, dar şi faimos secretar literar, şi minunat director de teatru, şi inventiv regizor, şi scriitor inteligent şi scormonitor, o planetă complexă şi halucinantă fără de care constelaţia T.T. ar fi mult mai mică şi mai puţin strălucitoare. Aşa încât, Edi, dacă, indiferent de motive, ai să fugi de noi cum aleargă lumina, dacă te vei ascunde în cele mai de negăsit locuri, cel care te va ajunge tot timpul şi găsi oriunde, va fi dorul nostru.” (Horaţiu Mălăele)
„Creator de concepte în materie de politică repertorială şi de pliere a valorilor regizorale pe specificul trupei de la Teatrul Tineretului. Creator de repere estetice în materie de artă scenică aplicată. Creator, pentru cei din jur, a unei «stări de bine», chiar dacă obligaţiile la zi îl asaltau cu insistenţă. Era mereu spontan, pe fază, cu replica potrivită momentului. Observaţiile făcute pe marginea prestaţiei unui actor sau legate de o reprezentaţie scenică integrală erau de o corectitudine fără cusur. Iubea cu îndârjire Teatrul şi actorii. Şi avea un respect absolut pentru cuvânt, pentru încărcarea replicii cu înţelesuri, pentru gest, pentru privire, pentru tăcerea elocventă, totul în slujba comunicării continue cu privitorul din sală.” (Constantin Paiu)
„Am descoperit un om de o cultură deosebită, de un tact remarcabil, care ştia, fără ostentaţie, să conducă barca teatrului, ocolind cu prudenţă stâncile colţuroase ale cenzurii şi politicii culturale din epocă. I-am admirat inteligenţa de a instaura un climat relaxat propice creaţiei şi colaborării. Toţi cei care au trecut pe acolo în perioada directoratului său s-au simţit valorizaţi şi s-au manifestat ca atare. Dialogul cu toţi colaboratorii de marcă ai teatrului, care găseau în el un partener avizat, a reprezentat un alt punct forte al teatrului în acea perioadă. Festivalul de la Piatra, care aduna cele mai bune spectacole din ţară şi care dovedea în fiecare an vitalitatea teatrului românesc, a avut, în domnia sa, un slujitor exigent. Nu pot să spun că am fost prieteni, dar întâlnindu-l, am înţeles, încă de la începutul carierei mele, că o atmosferă sănătoasă în teatru se bazează pe exerciţii individuale de admiraţie.” (Paul Chiribuţă)
„A fost cel care a sugerat ideea transformării Teatrului de Stat Piatra-Neamţ în Teatrul Tineretului, a fost mintea strălucită care a gândit un program ce a făcut din acest teatru o instituţie culturală de elită, iar spectacolele, trupa şi viaţa din T.T. au uimit lumea teatrală. Era un cunoscător profund al actorilor, îi iubea, îi bruftuluia şi îi apăra cu discreţie. Obişnuia să-l citeze pe Pablo Picasso cu: «Mulţi privesc, puţini văd» şi asta ne ajuta să trecem cu bine de celebrele vizionări cu partidul, fiindcă înainte le povesteam noi cam ce vor vedea. În albumul meu de suflet Eduard Covali are o poză aurită de recunoştinţa mea.” (Cornel Nicoară)
„Crochiuri contemporane”, carte editată postum
În urma experienței de jurnalist lui Eduard Covali, îi apărea, postum, în 2003, la Editura „Nona” din Piatra-Neamţ, cartea intitulată „Crochiuri contemporane”.
În filele acestei lucrări poate fi (re)descoperit, deopotrivă, omul cu condeiul la el, jurnalistul, precum și cetăţeanul atent la problemele cetăţii.
În prefaţa cărții, profesorul Constantin Tomşa afirma: „Ani de-a rândul, mai ales după 1990, numele lui Eduard Covali a fost nelipsit în presa din Piatra-Neamţ, dar şi din ţară: de la «Telegraful» la «Informaţia Primăriei», la revistele «Asachi», «Antiteze», «Ateneu», «Teatrul», «Contemporanul». Note de lector, jurnal de lector, civica, scena, caractere, cartea şi tânărul cititor, semn de carte, cronica Teatrului Tineretului, etica, oraşul şi întreprinzătorii săi, moravuri şi năravuri, picătura de otravă sunt numai câteva dintre rubricile risipite zilnic, săptămânal sau lunar în publicaţiile menţionate, rubrici semnate de acest iscusit mânuitor al cuvântului care a fost şi rămâne Eduard Covali.
Cartea pe care ne-o oferă postum Eduard Covali – «Crochiuri contemporane» – a fost pregătită pentru tipar de însuşi autorul ei şi încredinţată, în vederea editării, unui grup de prieteni, dintre care-i numim pe actorul Cornel Nicoară şi pe ziaristul Mircea Zaharia, acesta din urmă fiind şi redactorul care s-a ocupat de editarea în condiţii grafice excelente.
Cartea lui Eduard Covali este o carte a cărei lectură trebuie urmată de meditaţie asupra comportamentului nostru cotidian.” (Constantin Tomșa, Împătimit de lectură, vol. II, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2004)
Autor articol: Valentin ANDREI
(fragmente din cartea „Festivalul de teatru Piatra-Neamț (1969-2019)”, autori: Violeta Simina Moșu și Valentin Andrei, Editura Nona, Piatra-Neamț, 2021)
