Nenumărate au fost personalităţile care, în veacul XX, şi-au pus amprenta asupra vieţii şi a activităţii nemţenilor. Este de ajuns, credem, să amintim de părintele Constantin Matasă, care, pe lângă preoţie, s-a remarcat în domeniile arheologiei, al publicisticii, fiind, în acelaşi timp, întemeietor al Muzeului de Istorie din urbe. Sau de doctorul Gheorghe Iacomi, pionierul turismului montan din judeţul Neamţ. Ori de Gheorghe Teodorescu Kirileanu, cărturarul care a slujit câteva decenii ca bibliotecar al familiei regale, pentru ca apoi să dăruiască comunităţii locale, pe lângă miile de cărţi donate, un edificiu simbol, prima Bibliotecă a oraşului, care a funcţionat pentru început chiar în casa proprie.
Jumătatea a doua a veacului trecut, pietrenii au avut şansa să aibă printre ei un om pasionat de istorie. Pedagog de profesie, Traian Cicoare, căci despre el este vorba, a rămas în memoria afectivă a multor elevi drept Domnul Profesor de Istorie. De alte mii de locuitori ai localităţii Piatra-Neamţ a fost cunoscut drept un redutabil publicist. A făcut din pasiunea sa pentru trecutul poporului un adevărat cult, reuşind ca prin ceea ce a scris vreme de decenii să lase moştenire viitorimii o adevărată operă documentară.
Scurtă biografie
Traian Cicoare s-a născut în ziua de 25 ianuarie 1925, la Vâgiuleşti, Mehedinţi, ne transmite lucrarea „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ“, îngrijită de profesorul Constantin Tomşa (Editurile Crigarux şi Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2014). O altă sursă, „Traian Cicoare – Oameni, fapte şi comori spirituale din ţinutul Neamţ“, (Editura Acţiunea, Piatra-Neamţ, 2012, ediţie îngrijită de Constantin Bostan şi Cristina Catană), menţionează ca dată a naşterii profesorului, publicistului şi istoricului Cicoare ziua de 9 februarie 1925.
Aşa cum îl descria profesorul Leonard Rotaru, „Traian Cicoare face parte dintr-o generaţie care a avut de-a face în mod direct şi consistent cu valul epurărilor ideologice ale perioadei comuniste de la noi din ţară. Consecinţă a acestora, ajunge în perioada tinereţii sale în ţinutul Neamţ, unde s-a aşezat pentru întreaga viaţă. Aici s-a integrat peisajului şi s-a armonizat în toate; la rândul său, locul l-a adoptat definitiv, ca să-i «cânte fiinţa de puterea acestui pământ», aşa cum frumos spunea Sadoveanu.“
Trimis cu domiciliul forţat în Regiunea Bacău (1953), va fi profesor la mai multe şcoli din judeţul Neamţ (Dragomireşti, Ivaneş, Hlăpeşti). În 1969, pentru scurt timp, este inspector la Comitetul de Cultură şi Artă al Judeţului Neamţ, iar din 1970, revine în învăţământ (Liceul Pedagogic, Şcoala Nr. 9, Liceul „Calistrat Hogaş“, Liceul Industrial Nr. 3, azi, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“).
Istoric şi publicist redutabil
Mânat mereu de a fi de folos comunităţii în care trăia, profesorul Traian Cicoare schimbă locul la catedră cu cel de cronicar al întregului ţinut Neamţ. Acelaşi Leonard Rotaru consemna: „Venise vremea ca domnul Traian Cicoare să deschidă marea ofensivă a cercetării. Şi astfel, au început să apară materiale bine documentate, atractiv elaborate, vizând domenii variate, scrise într-o limbă curată şi expresivă, în mai toate publicaţiile vremii de la nivelul judeţului Neamţ, dar şi în reviste de talie naţională.“
Astfel, a publicat numeroase articole şi studii în ziarele „Acţiunea“, „Ceahlăul“, „Monitorul de Neamţ“, „Realitatea“ şi în revistele de cultură din Neamţ.
În anii de după 1990, a fost sufletul manifestărilor organizate de Asociaţia Culturală „Petrodava“, în colaborare cu Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina“. În acelaşi timp, a comentat cu pertinenţă toate evenimentele care au marcat istoria şi destinul acestui popor căruia a fost mândru că i-a aparţinut.
A trecut Marele Prag lângă ctitoria voievodului despre care a scris cel mai mult
Ziua de 2 iulie 2007 a fost capătul drumului terestru al profesorului Traian Cicoare. A fost ziua în care, din prea multă dragoste de Muzică, dornic să-l asculte „pe viu“ pe Maestrul Gheorghe Zamfir, binecunoscutul profesor de istorie al urbei, ajuns la o vârstă respectabilă şi ros de boală, a ţinut cu tot dinadinsul să fie prezent lângă Turnul marelui Ştefan, personaj pe care, în decursul lungii sale cariere didactice, dar şi publicistice, trebuie să-l fi evocat de mii de ori. A fost acel început de seară – ora 18,45 – unul canicular de-a dreptul. Caniculă care, suprapusă peste emoţia actului cultural-artistic atât de aşteptat de marele profesor, emoţie dublată şi de efortul destul de mare depus la urcarea celor peste şaptezeci de trepte ale esplanadei, a dus la un final tragic pentru Traian Cicoare: atac cerebral sever.
Cum nimic pe lumea aceasta nu-i întâmplător, a fost să fie ca Traian Cicoare să păşească Marele Prag în aceeaşi zi cu trecerea la cele sfinte a marelui Voievod – 2 iulie! La cinci sute trei ani distanţă. Şi lângă una din cele multe ctitorii ale Muşatinului – Turnul din centrul istoric al oraşului!
Mesaj posterităţii
Pentru posteritate a rămas moştenire un îndemn al Profesorului Traian Cicoare: „încurajat de eficienţa sărbătoririi unor mari personalităţi culturale în satele lor de baştină (…), adresez un apel de sufet către intelectualii satelor nemţene să exploreze zăcămintele spirituale ale locurilor unde «s-a născut veşnicia», să scoată la iveală tezaurele intelectuale şi morale nepieritoare pornite de acolo. Cinstirea strămoşilor şi a valorilor care ne tutelează devenirea, uneori chiar şi fără percepţia noastră, este o datorie sacră.“
Autor articol: Valentin ANDREI
