În decursul zbuciumatelor veacuri de luptă ale strămoșilor care au trăit pe meleagurile ținutului Neamț au existat multe pagini de istorie scrisă cu sângele. Exemplele cele mai cunoscute sunt lupta de la Războieni a plăieșilor moldoveni conduși de Ștefan cel Mare (1476), ori urmărirea de-a lungul întregii Muntenii și a mai bine de jumătate din Moldovă a ultimelor rămășițe din grupurile de eteriști, aliați Revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, prigonire finalizată prin asedierea lor, după refugierea între zidurile Mănăstirii Secu (1821).
O filă de istorie locală mai puțin știută se leagă de frământările care au avut loc și în Neamț, în ajunul marii mișcări revoluționare pașoptiste. Prin intermediul profesorului Dionisie Savin aflăm de o serie de fapte ale tinerilor boieri din zona Bălțăteștiului, pagini de cronică regăsite în lucrarea coordonată de Virgil Cojocaru și Mihaela Mereuță, de la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, „Biblioteci nemțene. Ghidul memoriei culturale locale“, Editura Cetatea Neamțului, Piatra-Neamț, 2019.
Alecsandri constată indiferența țărănimii asupra sorții boierilor
La Bălţăteşti, în perioada premergătoare revoluţiei, a existat o anumită stare de spirit – boierismul – care nu izvora din poziţii sociale diferite, ci era determinată mai mult de relaţiile sociale realizate în procesul muncii. Termenii de libertate şi egalitate beneficiau de un alt înţeles decât cel care li se atribuie astăzi. Chiar dacă exploatarea agrară reprezenta singura îndeletnicire care definea profilul economic al zonei, rezolvarea problemei ţărăneşti nu se putea face prin încălcarea dreptului sacru. Cei mai lucizi dintre tinerii boieri moldoveni, participanţi la revoluţia din 1848 vor înţelege foarte bine limitele liberalismului pe care îl profesau şi nevoia ca, mai târziu, să-şi redefinească poziţia.
Edificator în acest sens este întâmplarea prin care va trece Vasile Alecsandri. Aflat în drum spre Transilvania, acesta se opreşte la Bălţăteşti şi la Hangu, locuri în care le vorbește oamenilor despre sensul evenimentelor care urmau în termeni destul de abstracţi „tot felul de năluciri politice, amestecate cu cuvinte ca libertate şi egalitate“, cum singur notează. La sfârşitul expunerii, poetul va afla ,,tristul adevăr“: că ţăranii nu compătimesc soarta boierilor, că „distanţa socială dintre clasa privilegiată şi popor dezvoltase în inima poporului o indiferenţă absolută“ faţă de boieri, stigmatizaţi cu epitetul de ciocoi.
Cronicarul Wilhelm de Kotzebue
Unul dintre cei prezenţi în conacul boieresc de la Bălţăteşti, Wilhelm de Kotzebue, ne-a lăsat scrise amintirile sale despre acele evenimente revoluţionare[1].
Wilhelm de Kotzebue, cel care era de părere că „moldovenii iau viața mai în uşor şi sunt un popor prietenos, iar eu m-am simţit bine printre ei“, îşi deapănă amintirile despre evenimentele tumultoase de la 1848, precizând că încă din luna martie ştirile despre Revoluţia de la Paris au ajuns şi pe aceste meleaguri, agitând spiritele: „Fiecare simţea că şi patria sa avea nevoie de o purificare drastică, pentru a fi curăţată de abuzurile strigătoare la cer, în văzul tuturor, care fuseseră îndurate până atunci, ca fiind de la sine înţelese… “.
Scriitorul consideră ideile noi ca fiind „de sorginte străină“ şi remarcă seriozitatea şi interesul cu care societatea moldoveană a receptat ştirile referitoare la revoluţia europeană, spiritul de responsabilitate manifestat de moldoveni în aceste împrejurări: „antrenarea largă în frământarea politică, indiferent de concepţia profesată“.
Autorul precizează că şi ,,cumnaţii mei (de la Bălţăteşti – n.n.) se întruneau des şi discutau cu un aer serios despre reorganizarea Moldovei“. Mai mult, cumnaţii lui se întâlneau adesea şi discutau despre reorganizarea ţării şi cu alţi boieri din diverse zone ale Moldovei: „soseau vizitatori şi plecau curând pentru a stabili legături la mai mare distanţă“.
Adunarea conspirativă de la Bălțătești și hotărârile luate
După mai multe astfel de întâlniri între grupuri restrânse, s-a hotărât ca 17 tineri boieri din diverse părţi ale Moldovei să se întâlnească la conacul din Bălţăteşti, pentru a dezbate şi hotărî asupra unui plan concret de acţiune.
La acea întâlnire a fost prezent şi Wilhelm de Kotzebue, dar numai ca simplu spectator. Astfel aflăm că la final s-a hotărât înarmarea ţăranilor de pe moșiile participanților la discuție, adunarea lor într-un punct anume, în Munţii Neamțului, pentru a porni apoi la Iaşi. Țelul acestui început de Revoluție din Moldova era ca domnitorul în funcţie, Mihail Sturza, să fie declarat deposedat de tronul Moldovei şi să fie dat afară din ţară.
Se pornea la luptă cu hotărârea de a „conduce biata noastră patrie către un viitor mai bun“.
Adunarea grupurilor de ţărani înarmaţi, de la Borca, Bistricioara, Hangu și Bălțătești – ,,oştile patriei“ – cum le-a numit autorul, urma să aibă loc peste trei săptămâni la Bălţăteşti. Deşi nu se referă la data reuniunii şi numele participanţilor, Wilhelm de Kotzebue ţine să menţioneze: ,,Vă pot asigura că îmi amintesc cu conştiinciozitate desfăşurarea istorică a evenimentelor“, pe care le caracterizează ,,curajoasa mişcare revoluţionară din Bălţăteşti“.
[1] Membru de onoare al Academiei Române, va intra în serviciul diplomaţiei Rusiei în 1838, ca ataşat al guvernatorului general de la Kiev, apoi, secretarul consulatului rusesc de la Karlsruhe în Germania. În 1839, s-a căsătorit cu Aspasia Cantacuzino, nepoata lui Matei Cantacuzino şi al Ralucăi Callimachi, stabiliţi în Rusia. În 1847, Wilhelm de Kotzebue şi-a întrerupt activitatea diplomatică pentru a se ocupa de moşiile din Moldova ale soţiei sale, aduse de arendaşi într-o situaţie critică. În anul 1882, Wilhelm de Kotzebue şi-a scris amintirile despre cele petrecute la Bălţăteşti în acel furtunos an: „Din întâmplările trăite de mine în Moldova, în anul 1848“.
Documentare realizată de
Valentin ANDREI
