Cafeneaua culturală

File de istorie locală – Mănăstirea Neamțului

Mănăstirea Neamț are în istoria și cultura românilor o importanță deosebită, căci este o străveche lavră a monahismului din Moldova, care nu strălucește doar prin existența multiseculară, ci și printr-o neîntreruptă activitate pusă în slujba neamului și a credinței strămoșilor. Moldova medievală n-ar fi fost întreagă fără Mănăstirea Neamț.

Mănăstirea Neamț are în istoria și cultura românilor o importanță deosebită, căci este o străveche lavră a monahismului din Moldova, care nu strălucește doar prin existența multiseculară, ci și printr-o neîntreruptă activitate pusă în slujba neamului și a credinței strămoșilor. Moldova medievală n-ar fi fost întreagă fără Mănăstirea Neamț.

Primele mărturii ale vieții anahoretice datează din secolul al XIII-lea, tradiția populară păstrând amintirea unui sihastru zis Nicodim. Pe la 1210 s-ar fi nevoit pe aceste locuri bătrânul Nicodim, ascuns în pădurile groase de atunci, înconjurat de bouri, de zimbri și plotuni.

Un mic schit a fost întemeiat de niște călugări moldoveni cu metania la Muntele Athos, reîntorși la locurile de baștină, în jurul bătrânului Nicodim, un monah cu mult har de la Dumnezeu.
Era prea greu pentru el însă să-i conducă și primul egumen a fost Gherman, care împreună cu tovarășii săi ar fi ridicat o biserică cu hramul „Sf. Ioan Teologul”.
Au trecut pe aici teutonicii care apărau vadurile Moldovei, apoi Dragoș-Vodă din Maramureș, dar el era supus al regelui maghiar și nu i-a sprijinit pe călugări.

A fost însă reînnoită de Bogdan I, legendarul descălecător, și el din Maramureș, de peste munți, care făcea la Neamț prima mănăstire voievodală. Era ortodox și voia creșterea neamului său și a noii sale țări în credința creștină răsăriteană. A fost o biserică de lemn, mică, din bârne rotunde. Se spune că, în preajma vechii biserici de lemn, Petru Mușat a ridicat primul lăcaș de piatră cu hramul „Înălțarea Domnului”, la finalizarea și la înzestrarea căruia au mai contribuit și ceilalți voievozi mușatini de la sfârșitul veacului al XIV-lea. Cutremurul cel mare din al 14-lea an de domnie a lui Ștefan cel Marea a dărâmat biserica ce greu a fost refăcută. Oștile lui Mahomed al II-lea, furioase că n-au cucerit Cetatea Neamțului în vara anului 1476, au distrus biserica.

Ștefan a scăpat de turci în toamna anului 1476 și a venit să se roage la mănăstire, călare, așa cum o făcea uneori. A aflat lăcașul în ruină și greu de-a mai fi refăcut. Și atunci a hotărât să facă biserică nouă. Și ce biserică! Nu sunt multe la fel printre români…

Autor articol: Prof. Daniel DIEACONU

(din cartea „Legende și povești istorice din Ținutul Neamțului”, Editura Nona, Piatra-Neamț, 2025)