Revenind la momentul respectiv, eu am mai crăpat câteva celnițe pentru focul de noapte din colibă, apoi am luat un budăi şi am plecat la vale, în căutarea cuiva care ar avea lapte de vânzare. Prima persoană la care m-am oprit a fost Dumitru Buzdugan, din Pârâul Cârjei, care avea livada şi bordeiul în aval de frumoasele chei ale Pietroasei, chei complet distruse în prezent prin dinamitare, pentru a face loc unui banal drum forestier. Intru în bordei la om, îl întreb dacă are lapte acru disponibil, îmi răspunde că regretă dar nu are, deoarece chiar în ace zi trimisese o bărbânţă acasă. „Dar du-te la cumnatul meu Vasile Gânsac, aflat alături cu livada, vezi poate ai noroc!” – mi-a spus. Mă conformez sfatului, trec gardul şi intru în bordei la Vasile Gânsac.
Surpriză totală: ceata lui Baltă servea masa, nu ştiu – dejun sau cină. Oricum masa era plină cu o mămăligă caldă, brânză de oi de la bărbânţă, lapte acru în blide şi alte bunătăţuri. Îl întreb pe Vasile Gânsac de lapte, îmi răspunde că nu are că tocmai trimisese o bărbânţă plină acasă, iar cel păstrat pentru cuib (maia) era în blide. „Dar încearcă şi la cumnatul meu Dumitru Buzdugan, deoarece şi el are vaci cu lapte!” – m-a trimis el. Îi spun că am fost, dar a zis că nu are.
Atunci Baltă – presupun eu – cel care îl chestionase pe Simion, ordonă unui coleg: „Mergi imediat şi verifică dacă are sau nu lapte!”. Persoana respectivă s-a ridicat de la masă, a pus mâna pe un revolver, mi-a cerut budăiul şi a plecat, în pas alergător, spre vecinul Buzdugan. După vreo zece minute s-a întors. Cum a intrat în bordei, Baltă l-a întrebat: „Are lapte?”
„Are – a răspuns colegul, are o bărbânţă aproape plină!”. Mi-a înmânat budăiul cu lapte. Eu, având banii pregătiţi, am vrut să-i dau lui Vasile Gânsac ca să-i înmâneze cumnatului său, dar Baltă s-a răstit la mine şi mi-a zis: „Nu plăteşti nimic, are destul lapte, o bărbânţă aproape plină! Să mai dea şi celor care nu au. Zi «bodaproste» şi să nu aud că i-ai plătit!”. Am mulţumit pentru dar şi m-am întors la colibă.
Între timp, Simion a ajuns acasă și i-a spus mamei de ce a venit mai devreme în sat. Mama nici nu a vrut să audă de sarcina primită. „Ce vrei, să intri în gura lumii că tu l-ai sfătuit pe Baltă că popa are bani, că vei primi recompensă de la haiduci pentru serviciul făcut? Îţi pun ceva de-ale gurii în rucsac şi pleacă imediat înapoi, că uite vine noaptea şi fratele tău este singur acolo, copchilul. Lasă-mă că rezolv eu problema!” Și a rezolvat-o. A doua zi s-a dus la preot acasă şi i-a comunicat ce ordonase haiducul Baltă.
Astea au fost relaţiile mele şi ale fratelui Simion cu ceata de haiduci a lui Baltă. Timpul a trecut şi nu am mai auzit că Baltă l-a vizitat pe preotul Paul Ungureanu. După vreo două săptămâni, Balta a fost împuşcat mortal pe Sabasa de către jandarmi, în locul numit Pârâul
Ungurului, iar restul membrilor cetei, inclusiv femeia, au fost arestaţi. Se spunea atunci că şeful postului de jandarmi din Borca, unul numit Hortopanu, ar fi persoana care l-a ucis pe Baltă.
PS: În legătură cu vizita cetei lui Baltă la crâşmarul Gheorghe Săilă din Borca, amintită în articolul inițial, iată care este realitatea, pe care mi-a povestit-o recent fiul acestuia, Domnul Vasile Săilă, domiciliat în Piatra-Neamţ, martor la eveniment.
Ghiţă Săilă, cum era cunoscut de către consăteni, locuia în satul Mădei, atunci şi comuna Mădei, unde avea o cârciumă. Ziua, muşterii lui erau puţinii ţuicari din sat, care îşi făceau veacul acolo, şi unii trecători ocazionali de pe drum. Seara însă era mare aglomeraţie, deoarece muncitorilor forestieri localnici, care se întorceau de la muncă din pădure și se abăteau pe la cârciuma, li se mai adăugau şi plutaşii dorneni, care conduceau plute la Piatra-Neamţ. Ei prindeau plutele la mal, pentru înnoptare în dolie la Săiloaie, petreceau seara în chef la crâşmă la Ghiţă Săilă, dormeau într-o cameră amenajată special de către cârciumar pentru ei, iar în dimineaţa următoare plecau din nou la drum spre Piatra-Neamţ.
Pe traseul Piatra-Neamţ – Broşteni circulau în acele vremuri, după război, numai două autobuze, (RATA) la prânz şi seara. Într-o seară din primăvara lui 1946, când crâşma era plină de clienţi, soseşte autobuzul de Piatra şi opreşte în faţa crâşmei, deşi aici nu era staţie de autobuz. Din autobuz au coborât ceata lui Baltă, şoferul şi cei câţiva pasageri care trebuiau să ajungă în Broşteni. Toţi au intrat în crâşmă. Baltă a întrebat cine-i patronul crâşmei, iar Ghiţă Săilă s-a prezentat.
Atunci Baltă a comandat pentru absolut toti clienţii prezenţi, inclusiv pentru pasageri şi şofer, câte o sticlă de un litru de vin. Până s-a dus Ghiţă Săilă în beci şi a adus găleţi cu vin pe care l-a pus în sticle şi l-a înmânat fiecărui client, echipa lui Baltă s-a ospătat şi ea copios cu vin. Când împărţeala s-a terminat, Baltă a ordonat tuturor clienţilor să părăsească localul, să plece acasă. I-a mulţumit frumos lui Ghiță Săilă și fără să plătească un leu, a spus: „Treceţi toată consumaţia în contul meu”, după care a plecat cu autobuzul spre Broşteni.
Aşa mi-a povestit Vasile Săilă, care copil fiind, a asistat la eveniment.
Autor articol: Constantin COJOCARU
