Judecătorul Mihai Ciubotaru (Ciobotaru, în actele oficiale) a fost cunoscut și recunoscut de urbea pietreană drept un mare amator de cultură. Practic, un profesionist al stalului, fie el de concert ori de teatru. A participat, din stal, la mai toate edițiile Vacanțelor muzicale, fiind cel mai statornic spectator.
În același timp, domnia sa era și un pasionat cititor, astfel că, nu întâmplător, era considerat prieten al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” Neamț.
Născut la 24 mai 1937, în județul Botoșani, Mihai Ciubotaru a fost magistrat al Tribunalului Neamț, de unde s-a retras din activitatea profesională. A funcționat ani de-a rândul și la înalta Curte de Casație și Justiție a României. A locuit o vreme la București, prilej numai bun de a-și cumpăra câteva stagiuni la rând abonament pentru concertele de la Ateneu.
La una dintre întâlnirile cu Domnul Judecător de sub cupola prestigioasei săli în care au cântat cele mai mari nume ale muzicii de pe Mapamond, fostul magistrat mi-a mărturisit că Ateneul îi este familiar, fiind într-o vreme casa sa spirituală din București.
Prieten pe viață al Vacanțelor Muzicale. Locul preferat pentru concerte.
Pe Judecătorul Mihai Ciubotaru l-am cunoscut, la început, ca fiind cel mai fidel spectator al Festivalului Vacanțe Muzicale. Încă de la primele ediții, din anii ’70, și mai apoi în fiecare vară, vreme de o jumătate de veac, Domnia sa era prezent la recitaluri și concerte. Deja membru al marii familii a Festivalului, magistratul de atunci declara la începutul anilor ’80: „Vacanţele Muzicale sunt un bun câştigat. Ne aparţin, le revendicăm, sunt un drept al nostru. Ele se înscriu armonios în viaţa spirituală a oraşului, a judeţului, ba chiar în peisajul lor. Dacă Vacanţele au pierdut din fast, din sărbătoresc, ele au câştigat, în schimb, în profunzime, pentru că văd că vin aici oameni care iubesc muzica.”
În fotografiile document din arhiva Vacanțelor îl regăsim pe judecătorul Ciubotaru, în public, în preajma marelui dirijor Ion Baciu, alături de prof. Viorel Munteanu și de alte mari nume ale muzicii clasice românești.
În ultimele decade ale vieții sale, la evenimentele muzicale ale Vacanțelor l-am văzut mereu luând loc în loja 1 a Teatrului Tineretului. Din acel colț, de deasupra marginii din stânga a scenei, cu ochii închiși, urmărea atent fiecare frază muzicală. Ca organizator, știam că locul acela era locul său preferat, căutând mereu să i-l păstrez liber.
Întâmplări de la celălalt mare Festival al urbei
Între 10 și 19 noiembrie 2017, la Piatra-Neamț avea loc a XXIX-a ediție a Festivalului de teatru. Debutat în 1969 ca un festival pentru copii și tineri, manifestarea pietreană a suferit de-a lungul anilor diferite transformări. Pe lângă spectacole de teatru, la Festival, pe parcursul timpului, au fost lansate către public și cărți și reviste de specialitate.
La ediția amintită, în foaierul de la parter exista și un stand de carte. Întâmplarea a făcut să fiu martorul unui episod pe care l-am mai trăit și cu alte ocazii. După consumarea unei lansări de carte, judecătorul Mihai Ciubotaru, cunoscut în urbe ca pasionat de muzică, teatru și literatură (ordinea doar domnia sa o știa), a dat peste standul de carte de care pomeneam. A fost foarte încântat și în doar cinci minute i-a „devastat” rafturile, achiziționând mai mult de jumătate din publicațiile expuse.
O seară mai târziu am avut privilegiul să mă întâlnesc din nou cu domnul judecător, pe scările de lângă teatru. „Desigur – am zis -, în jumătate de oră veniți la sală, la spectacol, domnule judecător”. „Ba nu, dragă domnule, în seara asta citesc. Ai văzut și dumneata câte cărți mi-am luat. Știi ce bucuros sunt? De aproape cincisprezece ani caut JURNALUL Marioarei Voiculescu, scris de Florica Ichim. Aflasem de existența lui. Mi s-a tot promis de la București că mi-l trimit. Dar n-au făcut-o. M-au tot dus cu vorba. Și aseară am dat peste această carte. Cum ar veni, acum m-a căutat ea, cartea, pe mine. A venit ea la mine. Așa că astă seară voi citi.” Întâmplarea mi-a arătat, cum de fapt știam, că omul era un rafinat cunoscător, din această calitate a sa derivând o alta: era foarte pretențios când alegea în plan cultural. Cartea, spectacolul de teatru ori concertul alese de dânsul erau de certă valoare artistică. Nu își consuma timpul cu fleacuri.
Deja-vu, cum ziceam, căci pe la Târgurile de carte LIBRIS, domnul judecător obişnuia să achiziţioneze multe cărţi care-l interesau. Cu o altă ocazie, pe când mă aflam la standul de carte al Editurii Nona, am avut bucuria ca, oferindu-i o anumită carte, pasionatul cititor să îmi ceară încă alte câteva, plecând cu două sacoșe de cărți spre casă.
Întâmplările acestea s-ar putea să nu-i mire pe cei care l-au cunoscut pe Domnul Judecător.
În plan profesional era perceput drept „Justițiarul”
A fost perceput de comunitățile în care a lucrat drept unul din puținii justițiari ai României pre și postrevoluționare, omul care nu a dat niciodată cinstea pe rușine.
Printre altele, Judecătorul Mihai Ciubotaru s-a aflat în Completul de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție a României care a dat sentința în Dosarul Timişoara, condamnându-i pe generalii Atanasie Stănculescu şi Iulian Chiţac, la câte cincisprezece ani închisoare, necedând presiunilor de tot felul. La fel s-a întâmplat și în Dosarul Mineriadei, când a fost condamnat Miron Cosma.
Acesta a fost, așa cum l-am cunoscut și perceput, Judecătorul și Omul Mihai Ciubotaru, personalitate și personaj în același timp, al urbei noastre, cel care a trecut în eternitate la 3 februarie, anul acesta, la Piatra-Neamț.
Documentare realizată de
Valentin ANDREI
Surse foto: arhiva Vacanțelor Muzicale; pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu”.
