Inside CARMEN SAECULARE

Succese naționale și internaționale ale folclorului nemțean: ,,Floricică de la Munte“, în turneele din Germania Federală și Austria

Succese naționale și internaționale ale folclorului nemțean: ,,Floricică de la Munte“, în turneele din Germania Federală și Austria

1975 aduce un turneu în Germania, la Leverkusen şi Köln

Între 29 septembrie și 12 octombrie 1975, Ansamblul „Floricică de la Munte“ a efectuat un turneu în Republica Federală Germania, acolo unde artiştii amatori nemţeni au prezentat cincisprezece spectacole în oraşul Leverkusen, precum şi la Köln, la Liederbach (Frankfurt) şi Bubligen (Stuttgart). Prilejul era dat de inaugurarea noului sediu al Primăriei din oraşul concernului farmaceutic Bayer. Nemţenii pregătiseră un program de cântece şi dansuri populare specifice zonei, dar şi suite folclorice din celelalte zone ale ţării, tradiţii şi obiceiuri etno-folclorice de Anul Nou, piese instrumentale de taraf.

Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte“ a evoluat în Germania federală alături de formaţii folclorice din Anglia, Olanda, Finlanda, R.S.F. Iugoslavia şi din ţara gazdă, grupuri prezente la manifestările artistice care aveau loc în cadrul Zilelor culturii din Leverkusen.

1976, un an cu evoluții artistice doar în țară

La începutul lunii august 1976, Ansamblul „Floricică de la Munte“ evolua pe scena tradiţionalei sărbători a muntelui Ceahlău, alături de grupurile folclorice multipremiate la nivel naţional de la Borca, Hangu, Ruginoasa, Podoleni, Piatra Şoimului, Vânători, Gherăeşti, Gârcina şi Ceahlău.

Două săptămâni mai târziu, membrii ansamblului, însoţiţi de grupul de fluieraşi de la Borca, reprezentau judeţul Neamţ la Festivalul folcloric interjudeţean „Hora de la Prislop“ de la Suceava. Evoluţia întregului grup artistic avea să fie „apreciată pentru autenticitatea pieselor şi a costumelor şi pentru măiestria execuţiei instrumentale“, cum avea să scrie presa vremii.

O notiţă din pagina a patra a ziarului „Ceahlăul“, din 4 septembrie 1976, informa cititorii că „la televiziune vor fi prezentate alte două emisiuni consacrate mişcării artistice de amatori din judeţul nostru. Filmările, care s-au încheiat nu demult, ne vor readuce în curând pe micul ecran formaţiile folclorice din Borca şi Ruginoasa, precum şi binecunoscutul ansamblu «Floricică de la munte»“.

Turneu în Austria

Între 12 şi 16 august 1977, ansamblul a fost invitat de Asociaţia naţională a grupurilor de dansuri şi port popular din Austria să participe la a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor de la Bürgenland. Fiind recunoscuţi la nivel internaţional ca veritabili mesageri ai folclorului românesc, artiştii nemţeni au evoluat, după închiderea festivalului, într-o serie de spectacole prezentate în câteva comunităţi aflate în zonă – Wr. Neustadt, Mattersburg, Eisenstadt, Göls, Breitenbrün, Neusdorfl, Schattendorf.

Evoluţia nemţenilor a fost apreciată pe măsura strădaniilor. „«Floricică» a impresionat prin patosul şi virtuozitatea interpretării, prin mesajul de generozitate şi frumuseţe a repertoriului, prin rafinamentul coloristic al costumelor populare. Numeroase publicaţii, precum şi televiziunea austriacă, s-au referit pe larg la evoluţia formaţiei noastre alături de grupuri folclorice din alte ţări europene care au fost prezente la Festivalul de la Burgenland.[1]

Grupul nemțean, fiind deja unul sudat şi foarte valoros, era invitat mai mereu la evenimente culturale. Astfel, turneul austriac era urmat, firesc, de alte şi alte evoluţii în judeţ sau în ţară. „«Floricică de la munte» a participat săptămâna trecută la manifestările cuprinse în Festivalul cultural-artistic «Hercules ’78», care se desfăşoară în cursul acestei luni, la Herculane. Artiştii noştri amatori au prezentat cu acest prilej un valoros program de cântece şi dansuri populare moldoveneşti, cu deosebire din zona etno-folclorică a Neamţului, care s-a bucurat de un remarcabil succes în rândul publicului şi al specialiştilor.“ (ziarul Ceahlăul, din 17 iunie 1978)


[1] „Un nou succes internaţional al Ansamblului «Floricică de la munte»“, ziarul Ceahlăul din 27 august 1977.

Autor articol: Valentin ANDREI

Extrase din lucrarea monografică „«Floricică de la munte» – 50 de ani de joc și cântec strămoșesc“, Editura Nona, Piatra-Neamț, 2021.