Ne continuăm demersul onorant de a readuce în memoria publică oameni care au făcut cinste ținutului Neamț, propunându-vă atenției, în cele ce urmează, personalitatea aparte a lui Grigore Cugler.
Grigore Cugler s-a născut în ziua de 7 aprilie 1903, la Roznov, județul Neamţ. A fost fiul arhitectului austriac Karl von Kugle. Sub raport strict familial, Grigore Cugler a fost vărul criticului de artă Petru Comarnescu şi, pe linie paternă, nepotul Matildei Cugler-Poni, poeta de la cenaclul Junimea, condus de Titu Maiorescu.
A frecventat învățământul primar la Roznov, cel secundar la Piatra-Neamţ și apoi a urmat Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu. A studiat vioara, viola şi compoziţia la Conservator, apoi a urmat Facultatea de Drept (1926).
A fost diplomat de carieră. În tinerețe, și-a desfășurat activitatea la Berlin, Bratislava, Stockholm.
Personalitate complexă, s-a afirmat în domeniul muzicii – compozitor, al artei vizuale – grafician, ilustrator, dar și în literatură – memorialist, prozator şi poet. A studiat muzica sub îndrumarea lui Alfons Castaldi, George Enescu şi Mihail Jora, la Conservatorul din Bucureşti. Avea să compună o serie de lieduri şi valsuri, fiind distins, în 1926, cu Premiul „George Enescu”, în cadrul concursului rezervat tinerelor talente.
A fost instrumentist în orchestra Teatrului Naţional din Bucureşti (1945-1946).
În 1946 este rechemat în diplomaţie şi trimis consul la Oslo, de unde va demisiona în 1947 și se va stabili la Lima. Aici a trăit 24 de ani, fiind instrumentist în Orchestra Simfonică Naţională şi lucrător în domeniul asigurărilor.
În literatură este cunoscut drept Apunache, după pseudonimul folosit adesea. A debutat publicistic (1928) cu proza „Match nul”, în „Tiparniţa literară”, iar editorial, în 1934, cu „Apunake şi alte fenomene”, urmat de „Afară-de-Unu-Singur”, „Vi-l prezint pe Ţeavă”, „Alb şi negru”.
Cu mult umor, contemporan cu eroul nostru, poetul brașovean Ştefan Baciu, sub titlul „Apunake (autobiografie)”, în volumul „Vi-l prezint pe Țeavă”, scria despre Grigore Cugler: „În 1925 (sau 26, cine își mai aduce aminte!) Apunake ieși la iveală în editura VREMEA (Donescu) și începu să se lege de toată lumea. Trecură anii ca proștii, după cum ar spune el însuși, și în 1946 Apunake ieși din nou la iveală sub un aspect puțin diferit de cel din 1925 (sau 26, cine își mai aduce aminte!), în editura VATRA (Lambru), în timp ce AFARĂ-DE-UNU-SINGUR, discret, elegant, dar fără ceas la mână și suflând în iaurt, își făcea apariția pe străzile Capitalei, în formă de ediție cu tiraj limitat, trasă la linotip Gestaetner, sub îngrijirea unui comitet compus din Domnul Florin Roiu”.
Avangardist, de multe ori comparat cu Urmuz, a creat „o proză simbolică şi humoristică în care viaţa cea mai banală este îmbrăcată în forme şi costume ce-i trădează mai bine convenţionalismul de bal mascat“. Este ideea centrală a lui Petru Comarnescu, cel care, în „Cugetul românesc” semna o cronică anticipativă pentru apariţia cărții „Apunache și altele”.
La începuturile sale literare, despre Cugler, despre personajul Apunache – după care avea să își ia și pseudonimul literar, criticii vremii erau de părere că: „Apunake, este eroul cu care cititorii vor face cunoştinţă, vor râde şi poate vor lăcrima gândindu-se cât de futilă şi aiurea este în fond această viaţă pe care o privim îndeobşte cu prea multă seriozitate. (…) A scrie prin aluzii, prin simboluri, a dezvălui şi a lipi măşti noi pentru a le smulge pe cele vechi, iată lucruri destul de subtile şi rafinate pe care numai culturile mai înaintate le posedă. De aceea este îmbucurător şi deschizător de drumuri noi acest debut într-o literatură care cunoaşte epica de câţiva ani, care nu ştie încă ce-i humorul ci, datorită lui Caragiale, abia ştie ce-i comicul şi care nu utilizează nici scrisori persane, nici fantoşe pirandelliene şi nici tipuri simbolice pentru a spune sub o formă mai subtilă şi mai artistică adevărurile crude şi permanente.”
În 1934, Editura Vremea publică ediţia princeps a volumului „Apunake şi alte fenomene”, care va rămâne însă fără ecou în critica vremii. Abia după 1972, când scriitorul face o călătorie la Paris, unde îi întâlneşte pe Ştefan Baciu şi Monica Lovinescu, opera sa literară este repusă în circulaţie prin intermediul unor reviste ale exilului românesc, precum: „Revista scriitorilor”, „Fiinţă românească” sau „Destin”.
Este momentul în care acordă un interviu Monicăi Lovinescu pentru „Europa Liberă”. Monica Lovinescu semnalează faptul că Grigore Cugler este „un autor devorat de propriul său personaj, fenomen ce se explică prin aceea că, la fel ca în creaţiile folclorice, autorul a rămas oarecum anonim, în timp ce eroul căruia i-a dat naştere a devenit celebru în mediile culturale bucureştene.” A trecut în neființă pe 30 septembrie 1972, după reîntoarcerea sa la Lima, în Peru.
Documentare realizată de
Valentin ANDREI
(Surse de documentare: Constantin Tomșa, „Personalități ale culturii din județul Neamț”,Monica Cândea – „Grigore Cugler şi APUNAKISMUL”, în revista „Nord literar”, Baia Mare.)
