Monica Sofron – Președintele Asociației Umanitare ,,Codrin-Ocrotiți copiii ce vor rămâne doar copii“
„Mi-aș dori să nu existe suferința și în primul rând să nu fie copii bolnavi!!! Niciun părinte nu merită să treacă printr-o astfel de tragedie. Să îşi vadă copilul suferind, chinuindu-se, murind şi el nefiind în stare să facă ceva pentru a reduce din durere, ci doar să se roage…“, a declarat Monica Sofron, o mamă greu încercată şi o luptătoare alături de părinţii care trec prin drama pierderii copiilor lor
Cine este Monica Sofron și cum a ajuns ea să-și dedice viața activităților de sprijin comunitar?
Monica Sofron: Sunt un OM simplu! O mamă a 3 copii. Primul s-a stins la doar o zi după ce l-am născut. Cel mare are 22 de ani, iar cel mic, Codrin, grav bolnav de la naștere și până la 16 ani, când s-a stins de durerea… Sunt omul care în nenumărate momente din viață și-am pierdut încrederea în oameni, mi-am pierdut încrederea în mine, în Dumnezeu.
Am fost rănită, dezamăgită, am regretat și mi-am dorit să pot întoarce timpul înapoi. Multe au fost clipele în care am plâns copleșită de probleme, de frământări, de griji omenești, fără să realizez că altcineva și altceva este capabil să-mi ia această durere și să o transforme în alinare și puterea de a merge mai departe.
În nenumărate clipe, viața m-a întors pe dos. Am văzut-o cum se destrăma zi de zi, clipă de clipă, fără ca eu să pot face ceva. Deseori am fost în pragul disperării. Am simțit pe propria piele că nu sunt nimic, că nu pot face nimic, că nu mă pot împotrivi, că tot ce pot face este să merg mai departe… Sau nu… Atunci am înțeles, cu greu și cu durere în suflet, sau am vrut să înțeleg ca să nu clachez, că rostul experienței mele de viață este să încerc să îi ajut pe cei aflați în suferință sau la nevoie.
Deoarece eu l-am avut pe băiatul cel mic, pe Codrin, timp de 16 ani cu probleme grave de sănătate, am simțit personal în acești ani cât de greu este să poți găsi înțelegere, ajutor și sprijin în lupta continuă cu boala, dar mai ales cu problemele financiare, legislative și birocratice. Numai eu știu cât m-am luptat pentru a duce o viață cât de cât suportabilă. Cu această grea experiență în spate, m-am hotărât să-mi dedic timpul și acțiunile în sprijinirea familiilor în aceeași situație. Vreau ca prin serviciile și programele create și oferite în mod individual, să îmbunătățim calitatea vieții copiilor cu diverse dizabilități precum și a familiilor acestora, oferindu-le o mângâiere, un sprijin material sau financiar, îngrijire specializată, îngrijiri la domiciliu etc.
Asociația Umanitară „Codrin – Ocrotiți copiii ce vor rămâne doar copii“ a fost înființată în 2010. Ce v-ați propus prin activitatea acestui ONG și cum s-au derulat acești ani?
Monica Sofron: Am înființat Asociația Umanitara „Codrin – ocrotiți copiii ce vor rămâne doar copii“ din dorința de a găsi soluții pentru a sprijini în special familiile ce au copii cu probleme grave – medicale sau sociale.
Încerc astfel să mă ghidez după ce a spus Albert Einstein: „Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc fără să facă nimic“ și încerc să fac cât și cum pot, fără să judec, încercând doar poate să dau un mic exemplu că se poate cu puțin timp, implicare și bunăvoință să aduc un mare ajutor. Dacă reușesc sau nu, doar timpul va decide…
Urmărind profilul de facebook, îmi dau seama că zilele sunt extrem de încărcate pentru dumneavoastră, indiferent de anotimp sau că traversăm perioada de pandemie. Cum arată, pe scurt, o zi din viața Monicăi Sofron?
Monica Sofron: Sincer, zilele mele sunt atât de pline, de încărcate, că niciodată aproape nu știu ce fac în următoarea oră…
Activitățile în cadrul asociației noastre sunt extrem de variate. Acordăm îngrijiri la domiciliu la peste 60 de pacienți din tot județul, în contract cu CAS Neamț și CASAOPSNAJ, cu sprijinul celor 20 de specialiști: asistenți, kinetoterapeuți, terapeuți, medici. Susținem 45 de copii care reprezintă cazuri medicale foarte grave: cancere, leucemii, distrofie Deuchenne, paralizii, tetrapareze, etc prin colectarea de fonduri pentru intervenții chirurgicale și recuperarea constantă prin sponsorizări de la firme sau prin completarea a nenumărate fișe de salarizate. De asemenea ajutăm constant câteva zeci de cazuri medicale și sociale din județ, prin asigurarea de medicamente, articole de igienă, alimente, îmbrăcăminte pentru copilașii bolnavi dar și pentru frățiorii ce merg la școală sau membrii familiei și administrăm Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice „Casa Bunicilor de la Văratec“. De 3 ani m-am implicat în activități permanente pentru a preveni absenteismul școlar la Școala Văleni, prin activități de educație nonformală, educație pentru sănătate, prin găsirea de soluții financiare și materiale pentru a dota școala cu echipamente sportive, recreative birotică, dar și prin asigurarea de articole de igienă personală și pachețel pentru toți cei 125 de copii și pentru a putea veni în întâmpinarea a cât mai multe cazuri care au nevoie de ajutor, colectăm donații și sponsorizări.
Tot din dorința de a aduna fonduri, ne ocupăm de organizarea unor cursuri prin tot județul, cursuri acreditate de Ministerul Educației și de Ministerul Sănătății, recunoscute internațional, prin care ne autofinanțăm activitățile asociației, căci sponsorizările sunt doar 30% din veniturile totale.
În concluzie, ziua mea începe la 7 dimineața și se sfârșește la 9 seara, cu zeci de telefoane și de întâlniri și cu sute de kilometri parcurși.
Dar, la sfârșitul zilei, simt pace în suflet. Pentru că știu că am făcut tot ce a depins de mine ca să aduc ceva bun și frumos în viața celor din jurul meu și implicit în viața mea.
Lupți permanent pentru o șansă la viața celor aflați în nevoie. Cum considerați că este văzut și sprijinit voluntariatul la Piatra-Neamț, la Neamț?
Monica Sofron: Personal, consider că e încă foarte timid.
Totul e frumos de la distanță! Primim sute de like-uri și comentarii pe facebook, la acțiuni deja făcute, în care de obicei mulțumim celor ce ne-au fost alături. Dar, sincer, destul de puțini se implică.
De obicei ne sprijină cunoștințe, prieteni, rude – cei ce ne cunosc, cei ce au încredere în noi și vor să dea o șansă cazurilor susținute de noi. Lumea e destul de comodă, uneori suspicioasă, neîncrezătoare, uneori acuzatoare.
Deseori chiar suntem judecați: „Oare de ce ajută?“; „Oare ce interes au?“; Oare ce câștigă?“; „Oare merită cei ajutați sprijinul nostru sau al lor?“; „Oare nu ajung donațiile, banii sau bunurile în altă parte?“.
Am întâlnit cazuri când unii, după ce că nu se implică și nici nu ajută, comentează: „Da de ce nu se implică Primăria, Statul, Biserica etc, în general instituțiile statului? De ce e nevoie de timpul, banul sau lucrul oamenilor ca să ajutăm pe cineva la necaz sau la durere?“.
Care este cea mai frumoasă parte din activitatea de implicare socială?
Monica Sofron: Nimic pe pământ ori în cer nu poate să compenseze neputința de a-mi salva copilul meu drag, pe Codrin.
Niciun om și niciun înger nu mă poate încuraja și consola după 16 ani de speranțe, de luptă, de chin, de deznădejde, de visuri năruite rând pe rând, că așa a fost scris în stele să fie soarta noastră.
Dar când văd progrese la copiii ocrotiți de Asociația Umanitară „Codrin“, care a luat naștere din această mare durere, când văd mămici luptând cu zâmbetul pe buze și cu lacrimi în suflet, cu și mai multa putere motivate de fiecare îmbunătățire a stării lor delicate de sănătate, capăt noi forțe! Îmi zic că totuși măcar pentru acei copilaşi, dar mai ales pentru sufletul mamelor lor, merită să am puterea să nu clachez și să mă zbat în continuare să găsesc soluții financiare și materiale să îi susțin. Asta este cea mai frumoasă parte din tot ceea ce fac!
Nu de puține ori ați îmbinat cu succes activitățile medico-sociale cu activitățile cultural-artistice. Practic, astfel, ați reușit, uneori, să strângeți fonduri. Care au fost evenimentele de succes care v-au ajutat în promovarea cauzelor pentru care luptați și v-au ajutat să strângeți fonduri consistente?
Monica Sofron: Venind spre noi atâtea și atâtea cazuri și necazuri, am încercat și încerc mereu să găsesc soluții financiare pentru a susține cazurile mai delicate.
Și am avut șansa de a găsi parteneri care să se implice și oameni care să participe la astfel de manifestări.
Cele mai multe spectacole au fost în parteneriat cu Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, Clubul de dans „Ray’s Dance“, Teatrul Tineretului, Teatru Tradițional de Păpuși Bacău, Ambasada României din Paris. De asemenea am organizat evenimente cu artistul Cocoon Kills, cu Ioan Mardare, din sezonul trei la X Factor, un spectacol cu artistul What’s Up și Formația Los Anonimos, spectacole cu Grupul Folk „EU CRED“, spectacol Korry Shadwell – Germania și GOT-X Bârlad.
Cât de greu este să aduci speranță și zâmbete acolo unde s-a adunat suferință și tristețe?
Monica Sofron: Sincer, chiar nu e greu deloc! Atunci când iubești oamenii cu adevărat, când îți pasă, nimic din ceea ce poți face pentru a le alina durerea nu are cum să fie greu.
Mergând pe pașii sufletului meu, mi-am găsit calea.
Fericirea mea e drumul, nu destinația. E ceea ce pot face pentru cei ce îi întâlnesc în drumul meu. Sunt detaliile, sunt lucrurile mărunte, sunt bucuriile adunate pe parcurs.
Au fost zeci de situații când, sincer, nu am putut fizic, financiar sau medical să ajutam cu nimic…Dar doar faptul că am fost alături, că ne-a păsat, că am întrebat dacă putem să ajutăm cu ceva, dacă am stat lângă un părinte care își plângea neputința și își povestea necazul, și a contat enorm!
Dacă ați deține o putere supremă și ați putea schimba ceva, ce anume ar fi de modificat la această lume?
Monica Sofron: E o întrebare atât de grea…Ca aceea: „Dacă ar fi să întorci timpul înapoi, ce ai schimba în viața ta?“.
Recunoaștem cu toții, indiferent de religie, că există un Dumnezeu! Dacă el lasă toate grozăviile să se întâmple pe pământ, pe lângă toate minunile pe care le-a creat, înseamnă că nu se poate schimba nimic, oricât ne-am dori în clipe de durere și de disperare.
Dar, totuși, mi-aș dori să nu existe suferința și în primul rând să nu fie copii bolnavi!!!
Niciun părinte nu merită să treacă printr-o astfel de tragedie. Să îşi vadă copilul suferind, chinuindu-se, murind şi el nefiind în stare să facă ceva pentru a reduce din durere, ci doar să se roage…
