S-a născut în 1770, la Bonn, în Germania, fiind fiul lui Johann van Beethoven (care era de origine flamandă) și al Magdalenei Keverich.
De mic, a învățat să cânte la pian, orgă și vioară. Tatăl, intuind talentul lui uriaș, dorea un parcurs muzical similar cu cel al lui Mozart. Primul concert l-a susținut la vârsta de șapte ani, iar la 12 ani deja compunea mici piese. Însă, pentru a-și ajuta familia, la 11 ani a abandonat școala, dând concerte pentru a câștiga bani. Din această cauză cunoștea puțină matematică, iar scrisul său era inestetic.
De mic a fost bolnăvicios, suferind de mai multe afecțiuni: colici, reumatism, febră reumatică, tifos, boli de piele, abcese, infecții, icter, hepatită cronică, ciroză, degenerarea arterelor și altele. Ca fizic, era considerat de mulți drept scund și nu prea frumos, având pe față urme de vărsat de vânt. Una dintre mâncărurile sale preferate erau macaroanele cu parmezan.
La vârsta de 17 ani a plecat la Viena, pentru a studia cu Mozart. În scurt timp a revenit la Bonn, căci mama sa era grav bolnavă. Murindu-i ambii părinți, a trebuit să îngrijească pe cei doi frați mai mici. În 1792, se mută la Viena, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Aici a luat lecții cu „Papa Haydn”, părintele simfoniei. Deși între ei existau numeroase dispute și neînțelegeri, Beethoven i-a păstrat mereu un respect și o admirație uriașe.
Ca tânăr pianist, cunoscut și pentru talentul său improvizatoric, și ca profesor, a ajuns curând o vedetă, fiind asaltat de tinere nobile doritoare de lecții de pian. Astfel, dobândește o oarecare independență financiară.
La vârsta de 25 de ani apar primele semne ale scăderii auzului, la 27 aude un țiuit permanent, iar de la 46 de ani surzește complet. Și totuși, așa surd, a compus piese desăvârșite ale stilului clasic: sonate, simfonii, concerte pentru pian și cunoscutul concert pentru vioară în Re major.
În celebrul „Testament de la Heiligenstadt” (1802), Beethoven, printre altele, se adresează fratelui său, fiind înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. În același timp se izolează tot mai mult de societate.
Eleva sa Julie Guicciardi îl caracteriza ca fiind „urât, dar nobil”. Nu avea titlu nobiliar și, cu tot succesul său muzical, a rămas un simplu „servitor”, angajat ca să-i amuze și să-i distreze pe cei din înalta societate. Era arogant, neplăcut și obișnuia să jignească. Marea iubire a vieții sale a fost contesa Josephine Brunsvik, căreia i-a dedicat ultimele sonate pentru pian, compuse în anul morții ei (1821).
Ludwig van Beethoven a murit la 56 de ani, într-o noapte marcată – se pare – de o furtună puternică, spre ziua de 26 martie 1827. La înmormântarea sa au participat peste 10.000 de persoane.
Ursuz, mizantrop, antipatic, cu accese de furie puternice, totuși Beethoven rămâne un compozitor magnific, măreț, inegalabil, cu o personalitate magnetică, șarmantă, umană, chiar foarte prietenos atunci când – în anumite circumstanțe – nu se sfia să arate această fațetă a sa. Totodată, marele compozitor este cel care a ridicat muzica la o complexitate structurală superioară, dublată de o forță expresivă fără precedent. Vom motiva această afirmație într-un articol viitor, în care vom prezenta marea sa creație.
Beethoven despre Muzică:
- Muzica este o revelație mai înaltă decât înțelepciunea și filosofia.
- Muzica este mediatorul dintre viața spirituală și cea senzuală.
- Aș scrie mai degrabă zece mii de note decât o singură literă a alfabetului.
- A cânta o notă greșită este nesemnificativ. A cânta fără pasiune nu are absolut nicio scuză!
Cât de expresiv și adevărat este caracterizată opera sa de către Victor Hugo: În muzica lui Beethoven, visătorul își va recunoaște visele, marinarul furtunile, iar lupul pădurile sale.
Încheiem cu întrebarea: „ce trebuie să fi simțit atunci când compunea – și nu auzea – impresionanta, tumultoasa, dureroasa, splendida, geniala sa MUZICĂ?”
Autor articol: Prof. Daniela IACOB
