Ștefan Dimitrescu a fost un pictor și desenator român, de asemenea un reputat violoncelist și, din 1927 până la sfârșitul vieții, profesor la Școala de arte frumoase din Iași.
A studiat la Școala de arte frumoase din Iași și, în paralel, la Conservatorul din Iași, apoi la Paris. În 1918, a fost unul din fondatorii Asociației Arta română, iar mai apoi, în 1926, împreună cu Nicolae Tonitza, Francisc Șirato și Oscar Han, a întemeiat Grupul celor patru, una dintre cele mai prestigioase asociații artistice formate în perioada interbelică în România.
Ștefan Dimitrescu a expus la Bienala de la Veneția (1924), la Paris, în cadrul Expoziției internaționale (1925), în Barcelona (1929), unde a primit Marele Premiu cu Medalia de Aur.
Opera sa, constituită mai ales din compoziții, portrete și peisaje, înfățișează cu o emoție sinceră, uneori cu un dramatism reținut, scene și tipuri autentice, îndeosebi din lumea satelor și a muncitorilor. Un excepțional desenator, un spirit meditativ de o mare delicatețe sufletească, un pictor cu o cromatică stăpânită, echilibrată, narativă, artistul spunea despre el însuși: „…mă emoționează culoarea și sunt pasionat de formă; când o văd pe una mi se pare că-mi scapă cealaltă. Caut încontinuu să le prind și să le mărit.”
Autor articol: Radu Cristian MACAVEI
