Cafeneaua culturală

Istoria artelor – Teatru: Tragedia din Grecia antică – Euripide (VI)

EURIPIDE (480 – 406 î.Hr.)
Ultimul mare tragic grec, Euripide, a fost contemporan cu ceilalți doi mari tragedieni pe care i-am prezentat de-a lungul serialului nostru: Eschil (525-456 î.Hr.) și Sofocle (498-406 î.Hr.).

S-a născut la Salamina. Tatăl, Mnesarchides, era cârciumar și intermediar în comerţul cu produse alimentare. Mama, Clito, vindea legume, fapt pentru care Euripide a fost o vreme ţinta ironiilor lui Aristofan. Era interesat de pictură şi de atletism. A urmat şcoli înalte și era un obişnuit al bibliotecilor, fapt care a făcut ca peste ani să fie posesor al unei vaste biblioteci personale.

Euripide a fost autorul a 78 de tragedii și drame cu satiri, dintre care au ajuns până astăzi, la noi, 18, cele mai importante fiind: „Medeea“, „Alcesta“, „Ifigenia în Aulis“, „Ifigenia în Taurida“, „Hecuba“, „Troienele“, „Hipolit“. Deși era considerat, de către autorități, un necredincios, un negativist, un răzvrătit, care afirma că toți oamenii sunt de la natură egali, Euripide a fost iubit de public. La acest fapt, poate, au contribuit și ideile sale: „Aceeași mamă, Natura, a dat tuturor oamenilor aceeași înfățișare; așa încât nici un om n-are nimic care să-l deosebească de ceilalți oameni; nobili sau oameni de rând, cu toții avem aceeași obârșie; adeseori cinstea o poți găsi mai ușor la oamenii simpli“.

Urmând același principii, în tragediile sale, Euripide a dat unor figuri de țărani sau de sclavi roluri la fel de importante ca unor măreți eroi legendari. Pe zei îi prezenta ca pe niște sperjuri și seducători vulgari. Ca urmare, în tragedia Electrei, rolul cel mai simpatic este cel al unui nevoiaș țăran micenian.

Prin urmare, nu e de mirare că Euripide a fost victima multor antipatii, calomnii și insulte. Statul atenian era în declin, Atena își pierdea hegemonia absolută pe mare, expediția sa militară în Sicilia se soldase cu un dezastru. Demagogii înșelau mulțimea, îmbogățiții de război sfidau pe toata lumea, iar filozofii exponenți ai aristocrației făceau apologia forței brutale. În aceste împrejurări scrie Euripide piesa sa „Ciclopul“, singura dramă cu satiri care ne-a rămas din antichitate, în care satiriza, caricatural, toate aceste primejdioase idei și practici sociale.

Pe de altă parte, pe Euripide nu-l interesa – ca pe predecesorii săi –  actul de voință îndelung și bine chibzuit de un erou, ci mai degrabă impulsurile instinctive, sentimentele mistuitoare, izbucnirile pasionale. Prefera, ca protagoniste pentru teatrul său, femeile. În piesele sale le arată pe urmașele Evei capabile de fapte oribile. Însă el nu caută nici să le condamne, nici să le înțeleagă. Fedra, Medeea, Ecuba săvârșesc fapte monstruoase, dar ele sunt prezentate ca victime ale propriilor patimi.

Controversat în timpul vieții, Euripide este venerat în neființă

Datorită adversității contemporanilor, hotărăște să se expatrieze la Magnezia, în Macedonia, la curtea regelui Anchelaos.

Moare în 406 î.Hr., fiind atacat şi sfâşiat de o haită de câini. Este înmormântat pe Valea Aretusei, în Macedonia.

Moartea poetului declanşează un cult la Atena. Vestea că mormântul său ar fi fost trăsnit (ceea ce era considerat un semn divin, favorabil), sporește admirația publicului.

Sofocle se îmbracă în doliu şi cere actorilor să apară fără cunună după reprezentațiile teatrale.
Se spune că însuși Dionisos, tiranul Siracuzei, ar fi cumpărat lira, tablele cerate şi stiletul poetului, pentru a le dărui unui templu al muzelor.

Atenienii îi ridică un cenotaf, cu o inscripţie compusă de istoricul Tucidide sau de poetul Timoteu. Osemintele lui Euripide se odihnesc în Macedonia, dar gloria lui aparţine întregii Grecii.

În şcoli, oratorii şi filozofii foloseau citate din operele sale.
Autorii latini traduc şi imită în primul rând tragediile lui.

Documentare realizată de
 Valentin ANDREI

(a fost consultat: Paiu, Constantin; „Repere în Teatrul antic grec şi latin”,
Editura ARTES, Iaşi, 2000)