În primii ani ai veacului al XIII-lea, apare la capătul de Nord-Est al Eurasiei, pornind din stepele Mongoliei, o formidabilă putere, neprevăzută și nemaiîntâlnită în violența ei, cea a călăreților mongoli ai lui Genghis-han.
E un moment crucial din istoria universală, care a avut la noi – la mii și mii de kilometri depărtare – urmări de o importanță capitală. Uriașa armată a lui Genghis-han, admirabil organizată, încadrată de călăreții tribului său mongol, dar cuprinzând cu timpul multe alte seminții de rasă mongolă sau turcă, se urnește în 1206 și cucerește mai întâi tot Nordul Chinei. Mongolii vor porni apoi către Apus, vor nimici mai târziu mai multe țări asiatice, între care regatul persan, punctând de fiecare dată înaintarea lor cu măceluri de masă de o nemaipomenită cruzime – piramide de sute de mii de capete după cucerirea fiecărui mare centru. Faima lor și spaima se răspândesc ca un pârjol în lumea întreagă. Celebra căpetenie moare în 1227 și împărăția se împarte între fiii săi, dintre care unul e ales „mare-han”; dar, chiar înainte, o armată cum nu mai cunoscuse pământul pornise prin Siberia spre Europa, sub comanda unui nepot al lui Genghis-han, Batu-han.
În 1241, trei coloane mongole înaintează din părțile Rusiei către Apus, distrugând pe rând cnezatele rusești, regatul polon sprijinit de cavaleri germani și, trecând peste țara noastră (unde vor întâlni în Nord rezistență din partea sașilor de curând instalați la minele de la Rodna, iar în Sud din partea unei formațiuni „valahe”) nimicesc în Ungaria armata regelui Bela. Acesta nu-și găsește scăparea decât refugiindu-se pe o insulă din Adriatica.
Era de așteptat ca puhoiul mongol să se îndrepte acum către marile țări din Apus. Dar, în 1242, mongolii se retrag subit, nu din pricina vreunui contraatac creștin, ci fiindcă a sosit vestea morții marelui-han, iar toți frații, fiii și nepoții lui se grăbesc către Karakorum pentru alegerea noului Han.
Europa Centrală și Apuseană va avea, astfel, răgazul de a se reface și întări. Mongolii însă nu s-au retras cu totul din Europa, ci au înființat, în Sud-Estul Rusiei, pe Volga inferioară, un stat puternic, cunoscut sub numele de Hoarda de Aur, care va ține în vasalitate principatele rusești timp de peste două sute de ani, și va roi și mai la Apus, pe malul Mării Negre și în Crimeea, unde mongolii se vor contopi cu foștii cumani albi, a căror limbă o vor adopta. Sunt cunoscuți, de atunci, sub numele de tătari, și vor reprezenta pentru țările noastre, veacuri de-a rândul, prin incursiunile lor sălbatice, o permanentă primejdie. Chiar din primele decenii ale secolului al XIV-lea constatăm că formațiunile politice bulgărești, sârbești și românești se află în raport de vasalitate față de acești hani tătari instalați pe malul nordic al Mării Negre. Formidabila expansiune mongolă va avea însă, după cum vom vedea mai târziu, și urmări pozitive, cel puțin pentru români.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
(suport de documentare: Neagu Djuvara – „O scurtă istorie ilustrată a românilor”, Editura Humanitas, București, 2013)
