Istoria Românilor – Organizarea Daciei romane

Întinderea şi împărţirea Daciei romane

După supunerea Daciei de către romani, teritoriile au fost transformate în provincie romană. Provincia Dacia propriu-zisă cuprindea tot Ardealul de azi, Banatul şi Ol­tenia. În restul Daciei, adică în Muntenia de azi, la stânga Oltului, în Moldova şi Basarabia, stăpânirea romană se mărginea la o simplă pază militară a drumurilor, vadu­rilor şi punctelor strategice cu castre (tabere întărite) şi valuri, dar fără colonizări şi administraţie civilă. Partea din sudul Basarabiei, Buceagul, până la Valul lui Traian, care se vede şi azi acolo, era, de asemenea, stăpânită de romani, dar ţinea de administraţia provinciei de dincolo de Dunăre, Moesia Inferioară.

Dacia, la început, a fost împărţită în două: Dacia Su­perioară şi Dacia Inferioară, iar mai târziu a fost îm­părţită în trei: Dacia Porolissensis, în nordul Ardealului, cu capitala la Porolissum (Moigrad), Dacia Apulensis, cu capitala la Apulum (Alba Iulia), cuprinzând partea de miazăzi (sudică) a Ardealului şi Banatul, Dacia Malvensis, cu capitala la Maiva (în judeţul Romanaţi) cuprinzând Oltenia de azi. Capitala întregii provincii era la Sarmisegetuza, care fusese transformată în colonie romană sub denumirea de Ulpia Traiană, după numele împăratului cuceritor.

Cele trei subdiviziuni ale provinciei erau la rândul lor împărţite în judeţe mai mici, numite teritorii.

Organizarea administrativă

Dacia a fost o provincie imperială, adică guvernată direct de către împărat, spre deosebire de provinciile din interiorul imperiului, care erau guvernate de către senat. Provinciile imperiale erau acelea care necesitau o pază armată mai însemnată din cauza ameninţării po­poarelor barbare de la graniţă, cum este cazul pentru Dacia.

În fruntea provinciilor imperiale era un guvernator militar, cu titlul de legatus augusti, care era de două grade: legatus augusti pro-pretore (fost pretor) şi pro-consule (fostul consul). Primii erau în provinciile cu o singură legiune, iar ceilalţi în provinciile cu două legiuni.

Până în vremea lui Marc Aureliu, Dacia a fost guvernată de un pro-pretor, apoi, fiindcă i s-a adăugat încă o legiune la cea existentă, a fost pus în fruntea ei un pro-consul. Alături de reprezen­tantul împăratului, luau parte la conducerea provinciei şi reprezentanţii coloniştilor şi populaţiei cu drept de cetăţenie în provincie. Aceşti reprezentanţi aleşi formau o adunare numită concilium, adică sfatul provincial.

Funcţionarii mai înalţi ai Daciei erau trimişi şi din Roma sau din alte părţi ale imperiului, cei mici erau luaţi dintre locuitorii romani ai provinciei.

Drumuri şi oraşe

Organizarea romană se baza în provincii în special pe oraşe, care erau centre de romanizare pentru ţinutul rural din jurul lor. În Dacia, oraşul principal era Ulpia Traiana (Sarmisegetuza), care a fost transformată în colonie în anul 110, din ordinul lui Traian, de către legatul Scaurianus.

Alte oraşe mai însemnate ale Daciei mai erau Napoca (Cluj), Drobeta (Turnul Severin), Ad Mediam (Mehadia), Potaissa (Turda).

Oraşele erau de mai multe grade, deosebite după drepturile lor. Se numeau colonii acelea care fuseseră întemeiate prin aducerea de colonişti romani, iar municipiile erau oraşele mai vechi, dar care, fiind romanizate, sau cu credinţă faţă de romani, au căpătat dreptul de a se guverna în chip autonom.

Oraşele autonome erau conduse de doi funcţionari duumviri jure dicundo (cu drept de judecată) şi de un consiliu comunal numit ordo decurionum. În afara acestora, mai erau oraşele care se formau în jurul castrelor romane, numite canabae. Ele erau alcătuite de fami­liile legionarilor, negustori, birtaşi, o lume civilă care trăia de pe urma armatei. Canabaele erau centre importante de romanizare, fiind întotdeauna în strânsă legătură cu armata romană.

Legătura între oraşe şi între ele şi restul im­periului se făcea printr-o reţea de şosele. Cele mai însemnate căi de circulație din Dacia ro­mană erau una prin Banat, pe calea urmată de prima expediţie a lui Traian, tăind defileul Cazanelor, spre Drobeta; de acolo, altă şosea mergea de-a lungul Ol­teniei, până la Olt, unde se unea cu drumul care venea de la vărsarea acestui râu în Dunăre, spre Ardeal, prin pasul Turnul Roşu.

În Ardeal, exista, de la pasul Turnul Roşu, o şosea spre Apulum, alta spre regiunea Odorheiului. De la Apulum, se bifurcau două şo­sele: spre Sarmisegetuza (Ulpia Traiană) şi spre Munţii Apuseni.

Documentare realizată de
Valentin ANDREI