Cafeneaua culturală

Istoria Românilor – Primul război dacic al lui Traian (101-102)

Traian a pregătit cu grijă războiul împotriva dacilor. Pentru aceasta, el a adunat legiunile din Moesia şi Illyricum, mai obişnuite cu dacii şi cu felul lor de luptă. Pentru transportul trupelor, merindelor şi armelor pe Dunăre, Traian a apelat la flota romană de pe bătrânul  Danubiu, compusă din două corpuri: flota Panoniei, din regiunea mijlocie a fluviului, şi flota Moesiei, din regiunea de jos a lui.

Expediţia a început în anul 101. Traian a trecut Dunărea în zona Banatului de azi, la Bersobis (azi Bărzava), pe un pod de vase. Începutul războiului a însemnat lupte grele. Dacii se apărau în cetățile de lemn (uneori și de piatră) de pe văile râurilor, pe care romanii le-au cucerit una după alta. S-au dat şi multe lupte de cavalerie, căci dacii aduseseră în ajutorul lor şi cavaleri sarmaţi, îmbrăcaţi în zale. Sarmaţii erau un popor înrudit cu popoarele de azi din Caucazia, locuind atunci la răsărit de Nistru.

O luptă mai mare între daci şi romani a fost cea de la Tapae, în acelaşi loc unde îi învinsese pe daci generalul Tettius Iulianus. Şi de data aceasta romanii au ieşit învingă­tori. Ca urmare, mai multe triburi dace s-au supus romanilor, jurând credinţă împăratului, prin şefii lor.

La începutul iernii, romanii se aflau pe malurile râului Bistra. S-au oprit aici, construind tabere de iarnă, în aşteptarea pri­măverii și a unui timp prielnic pentru trecerea peste munţi, spre Sarmisegetuza, capitala Daciei.

Războiul avea să reînceapă în primăvara anului 102, când triburile dace de la Dunăre, pentru a îndepărta pri­mejdia care ameninţa capitala lui Decebal, au trecut Dunărea în Scitia Mică (Dobrogea de azi), atacând oraşele şi ta­berele romane de acolo. Dar Traian, care nu a fost nevoit să se retragă din Banat, căci poseda garnizoane în cetăţile romane din Scitia Mică, a învins şi a alungat dacii, din nou, peste Du­năre.

În amintirea acestei izbânde, a fost ridicat mai târziu monumentul de la Tropeum Traiani (Adam Clisi).

Astfel, Traian și-a putut relua marşul asupra capitalei Daciei. A trecut munţii şi, după o serie de  lupte, a ajuns în faţa Sarmisegetuzei.

Văzându-se pierdut, Decebal vine în persoană în tabăra învigătorului, împreună cu cei mai însemnaţi fruntaşi ai oștii lui. Traian primeşte să încheie pace, rezervându-şi să transforme mai târziu Dacia în provincie romană, mulţumindu-se deocamdată să ia garanţii militare.

Prin această pace, Decebal renunţa la toate avantajele pe care le obţinuse de la Domiţian şi se obligă să restituie meşterii romani şi toate maşinile de război. Traian avea dreptul să pună garnizoane romane în unele cetăţi dace de pe malul de Nord al Dunării, având astfel pază militară pe ambele maluri ale fluviului.

În urma încheierii păcii, Traian îşi retrage armata şi se întoarce la Roma. L-a tocmit pe arhitectul grec Apolodor din Damasc să clă­dească un pod peste Dunăre, poate și pentru a arăta dorinţa lui de a lega definitiv Dacia de imperiu. Podul a fost clădit la Drobeta (Turnul-Severin), una dintre cetăţile dace, în care Tra­ian şi-a rezervat dreptul de a pune o garnizoană romană.

Podul acesta, clădit din piatră, a rămas și la aproape 2000 de ani una dintre marile opere ale arhitecturii romane, capetele lui văzându-se şi astăzi pe malul românesc şi pe cel sârbesc, iar picioa­rele lui se pot zări când Dunărea e scăzută.

Documentare realizată de
Valentin ANDREI