Dintre multele mituri și legende ale poporului nostru, există o serie întreagă dedicată lunilor anului. În cele ce urmează, iată una care ne vorbește despre luna lui Faur, Februarie.
„A fost odată un moş pe care îl chema Anul. Avea doisprezece feciori, numiţi cum se cheamă pe la noi lunile anului: Ianuar, Februar, Martie şi aşa mai departe. Altă avere nu avea decât o vie. Dă Dumnezeu şi culeg şi ei via, ca tot omul, şi vinul ce le-au ieşit îl pun tot într-un singur butoi. După ce au pus vinul în butoi, s-au înţeles între ei ca numai la început de an să înceapă a-l bea. Zis şi făcut. Ca să se cunoască până unde este vinul fiecăruia în butoi, au tras cu tibişirul câte o linie de-a curmezişul pe fundul butoiului culcat. Apoi, ca să nu aibă neplăceri, fiecare şi-a pus caneaua lui. Oameni cuminţi.
Februar, fiind cel mai mic, şi-a pus caneaua jos de tot, aproape de doagă; aşa era pe vremuri, cel mai mic la urmă. Fiecare din fraţi dorea să aibă ultimul vin nebăut în butoi, ca să facă în necaz celorlalţi că nu au fost economi, cum e omul nostru, care mai de care mai moţat.
Februar, fire mai altfel decât ceilalţi fraţi, a început să tot bea din partea lui. Când îl căuta omul, tot vesel şi plin de vorbă îl vedea; trăncănea verzi şi uscate şi tot fluierând mergea. Ceilalţi râdeau în sinea lor şi-şi spuneau:
– Repede, repede isprăveşte el vinul şi să-l vedem ce face.
Îi vine poftă lui Ianuar să-şi guste şi el vinul. Suceşte de canea, vin nu curge deloc. Încearcă şi ceilalţi, vin nici un pic nu mai aveau; numai jos la doagă, partea lui Februar mai curgea.
Fraţii, necăjiţi, au luat-o la goană după Februar, să-l prindă şi să-i dea ceva de cheltuială pentru isprava făcută. Când îl fugăreau, Februar plângea, când îl lăsau, râdea ca un copil. De atunci se zice că luna februarie poartă numele lui Februar şi e schimbătoare – acum cald, acum viscol, acum frig – după felul cum a fost când l-au alergat fraţii lui.”
Documentare realizată de
Valentin ANDREI
