Tradiții

Artizani de colecție – IRINA LICHI dă viață mărțișoarelor croșetate

În căutarea noastră de frumos, ne reîntoarcem la rubrica Artizani de colecție și în luna februarie v-o prezentăm pe Irina Lichi. Născută la Piatra-Neamț, mamă și consilier în vânzări, protagonista noastră a descoperit dragostea pentru lucrul manual și a învățat din tainele acestui meșteșug de la cea care i-a dat viață.

A început să lucreze creații artizanale în urmă cu 15 ani, exersându-și dibăcia cu câteva bentițe pentru fetițe. În timp a experimentat, a îndrăznit, a învățat și a realizat diverse accesorii, decorațiuni și mărțișoare. Lucrările Irinei sunt realizate cu suflet, creativitate și atenție la detalii. Îngerași croșetați, broșe florale, globuri, decorațiuni pentru camera copiilor sau pentru întreaga familie, broderie pentru diverse produse vestimentare, brâuri, lumânări pentru botez, jabouri dantelate, chokere, costumașe croșetate pentru bebeluși, gentuțe sau coliere sunt parte dintre produsele ce ies de pe mâinile Irinei.   

„Cel mai ușor și cel mai mult îmi place să brodez flori pe diferite materiale. Am brodat și am confecționat și câteva iute mai stilizate”, ne spune artizana.

Pentru cei care prețuiesc produsele vestimentare unice, deosebite, se pot orienta către tricourile Irinei, realizate cu broderii diverse, florale.
Pentru creator, cel mai important lucru este să creeze, iar Irina încearcă să vină permanent cu noutăți pentru iubitoarele de frumos care îi apreciază munca.

„În fiecare an, de Crăciun și de Mărțișor, încerc să fac câte ceva nou. Ca drept dovadă, în acest an am confecționat mărțișoare croșetate, brodate și cu lână împâslită”, relatează Irina.

Românii sunt printre cei care păstrează tradiția mărțișorului. Considerat simbolul primăverii, este dăruit în prima zi de primăvară, pe 1 martie. Acest vestitor al primăverii poate fi purtat în piept toată luna martie, pentru ca mai apoi să fie agățat într-un pom înflorit. Motiv pentru care Irina s-a apucat să lucreze la mărțișoare din timp, chiar de la începutul anului.

Irina Lichi iubește florile și încearcă să le aducă mai aproape de noi prin diverse accesorii care pun în evidență feminitatea și gingășia. În ultimii ani, mărțișoarele realizate de artizani sunt din ce în ce mai căutate și mai apreciate, în detrimentul celor lucrate în serie și vin de peste hotare. 

„Mă reprezintă cel mai mult florile. De aceea, încerc în fiecare primăvară să confecționez mărțișoare sub formă de flori”, ne mărturisește protagonista noastră.

Pentru realizarea creațiilor sale, Irina este atentă la alegerea materialelor pe care le folosește. Lucrează cu fire de bumbac sau ață mouline, lână pentru împâslit, nasturi de lemn, perluțe fine și dantele de bumbac.  
Produsele Irinei Lichi pot fi admirate sau comandate pe pagina de facebook Handmade Iriss, dar și în magazinul Atypique, din Piatra-Neamț.

Felicitări, Irina pentru imaginația ta, talentul și îndemânarea de a da viață unor creații ce transmit artă, frumos și sensibilitate.

Autor articol:  Oana-Talida COZMA