POESIS: Creații populare – Jocul cu măști

Ținutul Neamț e locuit din vremuri străvechi. Oamenii trăitori în această zonă de basm sunt, precum nația întreagă, harnici, destoinici și, în același timp, cu o imaginație bogată. Caracteristică de unde se trage întreaga creație, fie ea materială ori spirituală. Din categoria din urmă, am moștenit de la moșii noștri literatura populară, de la formele cele mai simple – ghicitori, strigături – până la cele mai complexe – bocete, legende, doine, balade, cântece de nuntă, de cătănie.

Literatura populară a fost creată și pentru a celebra sărbătorile de peste an, cea mai bogată fiind cea dedicată Sărbătorilor de Iarnă. În ceea ce urmează, vă propunem spre lectură câteva exemple de texte interpretate cu ocazia jocului măștilor. Pentru moment, am ales jocul caprei, al cerbului și al ursului.

Jocul caprei

Liţă foaie de-avrămeasă,
Hai căpriţă, intră-n casă,
Ş-altă foaie rar-mărar,
Fă frumos la gospodar,
Foiliţă de sulfină,
Fă frumos la gospodină.
Ţa, ţa, ţa, căpriţo, ţa,
Şî cu lapti ş-a fata,
Nu ti da, nu ti laşa,
Sî nu ni râdî lumea,
Sî nu mă faci di ruşâni
În aşa tabon di lumi.
Ţa, ţa, ţa, căpriţî, ţa,
Asculţi comanda mea,
Ci daci nu-i asculta,
A ci vai di chelea ta.
Tot mai sus, căpriţî, sus.
Di la munti te-am adus,
Cu cercei şî cu hurmuz,
Cu hurmuz şî cu mărgeli,
Cum îi placi mândrii meli,
Fluturi cordelili,
Sî li vadî fetili,
Scuturi şî clopoţăii,
Sî-i audî tăţi flăcăii,
Ţa, ţa, ţa, căpriţo, ţa,
Ţa, ţa, ţa, vătuio, fa,
La stânga şî la dreapta
Şî-nainti tot aşa.
Nu ti da, nu ti muia,
Cî pun mâna pi nuia,
Sî nuiaua-i di alun,
Sî gioci numa cum îţ spun,
Şî nuiaua-i di cireş,
N-ai sî ştii pi un’ sî ieş.
Căprioarî, căprioarî,
Ia mai fă o rotioarî,
Faţa casei s-o bătem.
Voia gazdei s-o făcem,
Faţa casei am bătut-o,
Voia gazdei am făcut-o.
Tot pi loc, pi loc, pi loc,
C-o intrat moşnegii-n gioc
Şî căpriţa n-ari loc,
Tot la rând, la rând, la rând,
C-o luat căpriţa vânt
Şî moşnegii nu-şi dau rând.
Tot mai sus, căpriţî, sus,
Tot mai sus di cum ţ-am spus,
Înc-o roatî şî ne-am dus,
Tot pi loc şî apasat,
Înc-o roatî ş-am plecat.
La anu şi la mulţi ani!
(Bistriţa, inf. Neculai I. Păduraru, culeg. Ion H. Ciubotaru -1975)

Şî iar verdi ş-on harbuz.
Di la munti te-am adus,
Cu cercei şî cu hurmuz.
Ța, ţa, ţa, căpriţî, ţa,
Ce frumoasî-i capra mea,
Şî cu lapti ş-a fata
Şî c-on ied alăturea.
Căpriţî di la Doljeşti,
Joacî şî ni-nvesăleşti,
Că-n Doljeşti cân te-am băgat,
Fetili s-au adunat
Şî pi loc te-au diocheat,
Da şî noi nu te-am lăsat
Şî te-am dus la discântat.
(Doljeşti, inf. Constantin Fieraru, culeg. Ion H. Ciubotaru – 1968)

Jocul cerbului

Fiară dalbă de la munte,
Cu steluţă albă-n frunte
Şi steluţe mărunţele,
Gea ursache după ele.
Foaie verde di harbuz,
Gea Valere-o dată-n sus,
Foaie verde di ovăs,
Gea Valere-o dată-n jos,
Foaie verde de gutăi,
Gea, Valere, trii bătăi.
Şi iar verdi rug di muri,
S-o dus cerbu la păduri,
Să culeagă fragi şi mure,
Fragi şi mure n-o găsit
Şi cu [capra] s-o-ntâlnit;
Gios pi iarbî sta mândra,
Cerbu-i săruta gura.
Căprioarî, surioarî,
Scoală-te-n două picioare,
Roade poala codrului,
Să văd matca Oltului.
Oltule, râu blestemat,
Să-ţi sece izvoarele,
Să rămână pietrele.
Şi iar verde lemn de brad,
Am dat cerbul la iernat
La popa de la Bârlad,
Nici mâncare nu i-o dat,
I-o dat paie de la şişcă,
Cerbu nostru-abia sî mişcă,
I-a dat mămălig’ din zoaie,
Cerbu nostru-abia se-ndoaie.
Şi iar verde lemn de brad,
Valeru s-a diocheat,
Hai şi noi să ne-apucăm
[Pe Valer să-l descântăm]:
Dreli, dreli,
Curcudele,
Pe la coame ai mărgele
Di la gâtu mândrii mele, măi!
Te-am adus di la Hândreşti,
Te-am băgat şi în Doljeşti, măi!
La noi în sat cân te-am băgat,
Fetili s-au adunat
Şi pe loc te-au diocheat, măi!
Băi, eu sunt artistu Stănică,
Cari descânt la ulcică
Şi mănânc borş cu peşte
Şi descânt ursăreşte, măi!
Băi, noi suntem patru,
Stoica, Nicu şî cu Marcu
Şî cu mine sî fac patru, măi!
La poartî la abatori
Stau patru exploatatori,
Vrea pe mine să mă prindă
Şi pe tine să te vândă, măi!
Să te bage-n abatori,
Să-ţi ia pielea, ca să mori.
Băi, dacă nici aşa nu vrai,
Scot hangeru şi te tai
Şi te fac hamuri de cai, măi!
Ori scot puşca şi te-mpuşc
Ş-ai să sai de frică-n sus!
Sus, Valere, nu ti da,
Colo-n vali-n vălicea
Esti-o fatî frumuşea
Ş-o căsuţî mititea,
Da-o-ar Dumnezeu să dea
Să vie în mâna mea,
S-o sărut o dată bine,
Ca să-mi ţie-on an de zile.
Şi iar verde lemn de brad,
Noi cu cerbu-am terminat,
Mai avem puţin de stat,
Părăluţe di-ncasat.
(Doljeşti, inf. Constantin Fieraru, culeg. Ion H. Ciubotaru – 1968).

Jocul ursului

Foaie verdi rug de mure,
Ursu nostru-i din pădure,
L-am învăţat a juca
După dobuşoara mea.
Salt-o, salt-o mărunţăl,
Ca frunza di pătrunjel,
Salt-o, salt-o mai maşcat,
Ca frunza de păr uscat!
Mama ursului, botoasî,
Sî teme sî intri-n casî,
O pus laba ici pi prag.
Eu din urmî c-on ciomag,
Numai patru, cinci sî-i trag,
Sî-i dau patru ciomataci,
Sî-i scutur pielea di floaci,
Numai patru, cinci sî-i dai,
Sî-i scuturi pielea di scai,
Şî iar verdi trii migdali,
Scoalî ursule-n picioari,
Sî ti văd cât eşti di mari,
Şî iar verdi măr mustos,
Aşazâ-ti, boalî, jos,
Şî iar verdi sâminoc,
S-o lăsăm aici pi loc.
Ca vara la iermaroc,
Iarmaroc la Sântilie,
Cu flori verz în pălărie.
(Boboieşti, inf. Vasile Al. Rusu, culeg. Ion H. Ciubotaru – 1968)

La o parte, faceţi loc,
Să vie ursu la joc.
Mai întăi şi la-nceput,
Sî vă spun di unde sunt:
Ursaru-i din Spania,
Ursu-i din America.
La fântâna bradului
O fatat ursoaica pui;
Ursu meu din humărie
Prins di la Sântămărie,
Cî l-am prins di mititel,
Cân era ca un căţel,
Da acum s-o făcut mare,
Faci mari suparari,
Oaminii l-o blăstămat,
C-o mâncat porcii din sat,
Hătu-i mama cui l-o dat
Ş-a cui m-o mai înşalat.
Ş-aşa-ni vini câteodatî,
Sî izbesc doba de-o cioatî,
Ş-apăi iarăş mă gândesc,
Cî cu doba mă hrănesc,
C-am o casă de copii
Şî cu doba eu mi-i ţâi.
(Ghelăieşti, inf. Gheorghe C. Ciurdea, culeg. Ion H . Ciubotaru – 1968)