Absolvent, în 1984, al secţiei de Filologie a Liceului „Calistrat Hogaş“ (actual colegiu naţional) din Piatra-Neamţ, Cristinel Alexievici are inoculată în sufletul său pasiunea scrisului încă din adolescenţă. De-a lungul vremii, a publicat poezie în paginile revistelor „Logos şi agape“, „Poduri de dor“ şi „Poezii pentru sufletul meu“.
De câţiva ani membru al Societăţii Scriitorilor din judeţul Neamţ, parte a filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, Cristinel Alexievici a semnat în ultima vreme o serie întreagă de volume de poezie: „Arc peste timp“, „Laurii costă“, „Suflet nemărginit“ (toate la Editura Izvorul Cuvântului, București, 2019), „M-am născut iubind“, „Și muzele iubesc și plâng“, „Trecut, prezent și viitor“, „Te aștept mereu“, „Nouă treaptă spre infinit“, „Acesta e copilul meu“, „O pană din cer“ (toate la Editura Izvorul Cuvântului, București, 2020); „Aripi de lumină“, „Inimile vorbesc“, „Laurii nu costă nimic“, „Nu pierdem când iubim“, „Viața e minunată“ (Editura Izvorul Cuvântului, București, 2021); „Sol de pace“ (Editura Crigarux, Piatra-Neamț, 2021).
De asemenea, are la activ şi două volume de proză: „Poveștile unei străzi ca-n povești“ și „Copiii munților vrăjiți“ (ambele la Editura Izvorul Cuvântului, București, 2020).
AȘTEPTÂND… Așteptând ne gândim că suntem doi copii Care-și cheamă iubirea și-i doresc veșnicii Așteptând ne dăm seama cât de mult ne iubim Și visăm marea clipă când ne reîntâlnim! Așteptând mi se pare că e timpul prea lung Așteptând vreau acasă dar nu pot să ajung Așteptând mă-ntristează vremea care s-a dus Și refuz să fiu singur într-un spațiu confuz! Așteptând visez noaptea chipul tău ce plângea Când un tren dintr-o gară solitară pleca Așteptând simt sărutul gurii tale de foc Pentru care, acum, nu am timp, nu am loc! Așteptând, așteptarea este numele meu Și mi-e teamă de tot, să nu-ți pară prea greu Așteptând revăd ziua când mi-ai dat mărțișor Într-o clipă de viață plină toată de dor! Așteptând, știu iubito, că n-aștept în zadar Ziua când lângă tine, fericit o s-apar! Toată dragostea-mi joacă între suflet și gând Și iubesc o iubită ce iubește-așteptând! (1981, din volumul „Arc peste timp“, 2019) DACĂ EU VOI MURI ÎNAINTE Dacă eu voi muri înainte, Înspre seară, târziu, ori în zori Să nu plângi nici o clipă, iubito, Dacă eu înainte-am să mor. Ci să stai lângă mine o noapte, Să mă mângâi pe păr și să crezi Că nu-s mort pentru tine în lume, Că e noapte, că poate visezi. Dacă eu am să plec înainte Tu încearcă să uiți că am fost Râzi și cântă pe urmă iubito, Și le spune la toți că sunt prost. Prinde luna de raze și spune-i Că iubitul ce tu l-ai avut Nu știa ce-i aceea iubire, Nu știa ce-i acela sărut. Să privești înspre gura pe care Gura ta ai lăsat apăsat Și spre părul cel fără simțire Despre care spuneai… Minunat!!! Să mă strângi înc-o dată de mână, Peste moarte să simt mâna ta Dar să știu că rămâne pe lume, Un trecut, undeva, cineva. Dacă eu voi pleca înainte Să nu plângi căci degeaba o faci Să privești chipul fără de viață, Să zâmbești, să privești și să taci. Dacă eu voi pleca înainte Să te faci că nu știi c-am murit Și le spune la cei ce te-ntreabă, Că am fost un bărbat fericit. CASA MEA M-aș retrage într-un loc tăcut, La o margine de lac de munte, Să trăiesc la fel ca la-nceput, Făr-atât de multe amănunte. O căsuță mică și un pat Și o ușă fără-ncuietoare, Și deasupra cerul înstelat Luminându-mi locu-n înserare. Să am păsări fără colivii În căsuța simplă și curată Și să te invit, apoi, să vii Să mă vizitezi măcar o dată. Să mă vezi exact așa cum sunt, Stând la foc sau aducându-mi luntrea Sau venind cu ochii în pământ Și cu teamă, sărutându-ți fruntea. Să îmi lași pe masă trei gutui Și un cozonac făcut de tine Și să pleci, să nu spui nimănui Ce frumos ai petrecut la mine. Să mai vii când îți vei aminti, Ușa mea nu are-ncuietoare, În același loc mă vei găsi, Tânăr și frumos și ars de soare. O să-ți scriu pe frunze poezii Despre lacul și despre munte Să te-nduplec să mai vrei să vii În căsuța fără amănunte. Unde, printre scaune de brad, Necesare existenței mele, Vei găsi săruturi care ard Și mă vei iubi din nou prin ele Deocamdată-i doar în gândul meu, Însă într-o zi, cândva odată, O să mă retrag tăcut și eu, Lângă un lac cu apa înghețată. În căsuța mea cu stâlpi de brad, Primitoare pentru orișicine, La un foc de cepuri care ard Și mă voi gândi mereu la tine! (20 decembrie 1989, din volumul „Arc peste timp“, 2019) Cristinel ALEXIEVICI
Autor articol: Valentin ANDREI
