Poetul Gheorghe Simon a fost o personalitate culturală distinctă a zonei Târgu-Neamț. S-a născut în ziua de 27 martie 1950, la Agapia (Neamț). A absolvit Liceul „Ştefan cel Mare” din Târgu-Neamţ, apoi Facultatea de Litere din Iaşi (1975), fiind numit profesor de limba franceză la Şcoala „Nicolae Grigorescu” din Agapia.
A fost unul dintre membrii fondatori şi redactor-şef adjunct al Revistei „Opinia studenţească” (1974-1975).
Debut cu poezie în Ziarul „Ceahlăul” (1969). Debut editorial, apoi, cu „Fulgere captive”, poeme (1984). Pentru eseu, a fost apreciat cu premii ale revistelor „Luceafărul”, „Ateneu”, „Tribuna”, „Antiteze”.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Asociaţiei Europene „François Mauriac”.
A publicat mai multe cărţi, dintre care amintim: „La quête sans conquête”, eseu, Franţa, 1994; „Viaţa după Iisus”, „James Joyce, une lecture roumaine”, 1996; „Duminica absenţelor”, „Ardere de tot”, „Sylvie Germain ou la trenscendance du silence”, Franţa, 2012, „Amin Agapia”, „Fractalia”.
A primit titlul de Cetățean de onoare al comunei Agapia, precum și al orașului Târgu-Neamț.
Apreciindu-se activitatea în domeniul poeziei, în 2018, a fost nominalizat la Gala Ambasadorilor Nemțeni, la categoria Literatură, alături de Cornel Paiu, Dorin Ploscaru, Ștefan Baghiu și Cristian Livescu.
A trecut Marele Prag în 2021, într-o zi de mai.
VEȘNICIA DEVINE CĂRARE La Agapia suntem mai aproape de cer aici iarba crește din amintire cuvintele se rostesc în sine toate par atinse de fior furați de zbor interior privim în noi înșine ca în ochii copiilor. La Agapia se topește imaginea sufletului tău solitar făptura norilor configurează un text lacunar. Risipit în uimiri fugare nu te vede nimeni când te întâlnești cu Dumnezeu aici veșnicia devine cărare. ÎNDURARE E frig în casa omului în cer şi pe pământ e frig ne-apasă o durere fără nume şi nu mai am cuvinte, Doamne, să te strig. Şi nici cuvinte nu mai sunt învie frica pe pământ şi nici durerea nu mai doare şi nici o spaimă nu-i atât de mare. Viaţa românului e ca un cui într-o rană a înviat Iisus din icoană şi camere video, amăgiri şi minciună fac din om un ghem de ranchiună şi parcă ninge, dar ne facem că plouă viaţa ni s-a rupt parcă în două. E tot mai frig pe pământ şi-n cuvinte nu se mai cumpără, ci totul se vinde e tot mai târziu pentru om şi fructele cad fără vreme din pom şi lumina e rece şi fără de viaţă îngeri de gheaţă zboară prin ceaţă şi parcă omul nu mai are faţă nu mai e loc pe pământ, nu mai e loc şarpele casei se răceşte la foc. Îndură-te, Doamne, şi iartă-i pe români ei sunt ca roua pe spini ei sunt ca o iarnă rătăcită în cer şi nu ştiu să cânte decât leru-i-ler. Îndură-te, Doamne, şi vezi-i pe români ei doar cu lumină se spală pe mâini. Iartă-i, Doamne, pe români doar din durere şi nu de necaz au întors şi celălalt obraz şi pentru că ştiu şi pentru că simt că ne vede Dumnezeu cum suferim pe pământ. Gheorghe SIMON
Autor articol: Valentin ANDREI
(Sursă de documentare: Constantin Tomșa – „Personalități ale culturii din județul Neamț”)
