Poetă cu un suflet cald și cu un vers inspirat din trăirile interioare ardente, Maria Diaconu se dezvăluie cititorului drept o romantică incurabilă.
Născută în luna lui Cuptor, la Dochia (Neamț), invitata rubricii curente este, poate surprinzător, de formație chimist. A absolvit Școala Profesională a Grupului Școlar de Chimie, apoi Liceul Industrial de Chimie din Piatra-Neamț și a obținut calificarea de operator chimist. A lucrat ani buni la U.F.S. Săvinești ca prelucrător fire, controlor tehnic al calității (C.T.C.) și laborant.
A debutat literar în 1968, cu poeme scrise pentru revista Valențe a liceului, ulterior publicând și în revista Cenaclului literar Ev aprins a uzinei săvineștene (1976-1978).
Valoarea creației de început i-a permis să urce pe scara poeților nemțeni, numele său fiind regăsit în cadrul Cenaclului Petrodava, în1995, an în care colaborează și cu revista pietreană Asachi. A mai colaborat și cu alte publicații, printre care Țara Hangului, Credința neamului, La Tazlău, Anotimpuri și România eroică.
Cu Editura Nona a desfășurat o colaborare aparte, aici fiindu-i publicate o serie de trei volume de poezie: Schimbarea la față (1998), Lasă-mă, umbră (2001) și Zâmbete strâmbe (2002).
Ultimul volum amintit aduce în prim-plan o față nebănuită a poetei romantice: rima înțepătoare. Zâmbete strâmbe este, în fapt, o culegere de texte în versuri hazlii, unele şi urzicătoare, la adresa unor persoane publice. De aici alegem câteva mostre edificatoare.
Autor articol: Valentin ANDREI
