Cu o imensă recunoștință simțim din nou că se apropie primăvara, un anotimp care sosește mereu colorând și încălzind viețile, un preludiu al noilor începuturi.
Și în fața a tot ce am trăit în ultimul an, plin de provocări, nu putem să nu ne întoarcem ochii înapoi pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru învățămintele pe care aceste experiențe ni le-au adus. Au fost momente de durere, pierdere, singurătate, tristețe, incertitudine. Nenumărate dificultăți care sunt încă prezente în realitatea noastră. Cu toate acestea, ceea ce a rămas cu adevărat în trecut este vechiul nostru mod de a privi viața, pe noi înșine și pe apropiații noștri.
Deși există oameni care se opun schimbării și care nu simt încă nevoia de a se reînnoi, este de netăgăduit că schimbarea va continua, pentru a evolua, că efemeritatea este o lege a vieții și nu putem face altceva decât să acceptăm acest lucru, dar să-l acceptăm odată cu reînnoirea noastră interioară.
E necesar să reflectăm asupra modului în care ne-am folosit capacitatea de reînnoire în fața atâtor fenomene de schimbare pe care viața le-a reprezentat pentru fiecare dintre noi. Cum s-a descurcat mintea noastră, cufundată într-o avalanșă de informații? Cum am depășit perioada în care ne-am confruntat cu dificultăți, cu lipsa resurselor materiale, cu angoasa pierderii celor dragi, boli, conflicte în relații și în familie? Nu cumva dificultățile prin care am trecut și trecem favorizează reînnoirea noastră? Dumnezeu nu ne trimite niciodată probleme fără să știe că putem să le depășim.
Primul pas care trebuie făcut în căutarea reînnoirii interioare este acceptarea și răbdarea, și acestea sunt posibile prin multă muncă!
Muncă de auto-îmbunătățire, care trebuie să fie constantă. Aceasta ne cere să privim în noi înșine ca un critic obiectiv, recunoscând că există imperfecțiuni care trebuie acceptate pentru a fi transformate. Este o acțiune care necesită detașare din partea noastră, necesită eliberarea unor idei vechi care au construit imaginea pe care o purtăm despre noi înșine. Ne vedem adesea ca pe niște victime ale vieții, ne spunem niște minciuni și le credem. Credem că nu suntem în stare să ne schimbăm, că nu vom reuși; că ne-am născut așa și vom muri așa; că restul trebuie să se schimbe pentru a se adapta la noi; că suntem deja suficient de virtuoși. Credem că suntem descurajați, obosiți. Poate suntem prea leneși sau ne temem de eșec și, astfel, amânăm obiectivele noastre de reînnoire la nesfârșit.
Poate așteptăm să se întâmple ceva în viața noastră și să avem un imbold de început, sau să intre cineva special în viața noastră; poate așteptăm sfârșitul pandemiei să începem reînnoirea…
Există o nevoie urgentă de a da valoare timpului nostru aici pe Pământ, prioritizând cu adevărat ceea ce este esențial pentru evoluția noastră spirituală și pentru progresul umanității. La urma urmei, pentru asta ne-am născut. Trebuie să fim atenți la tot ceea ce ne îndepărtează atenția de la adevăratul scop al vieții noastre. Altfel spus, suntem responsabili pentru fiecare oră pe care o primim zilnic din mâinile Creatorului.
Adesea punem direcția vieții noastre pe „pilot automat“, care ne duce întotdeauna în acel loc comun cu care suntem deja obișnuiți, în beneficiul confortului pe care ni-l oferă, pentru a nu necesita reflecție și efort din partea noastră.
Dar forța voinței, asociată cu acțiunea persistentă, ne pot duce într-un loc diferit, pentru a construi destinații noi, luând cele mai bune decizii cu înțelepciune.
Fie ca această primăvară să ne coloreze inimile și să ne lumineze mințile, pentru ca fiecare dintre noi să devenim un EU mai bun.
Autor articol:
Carmen-Elena NASTASĂ, manager
