Tradiții

Mesteșug tradițional – VASILE CIOCÂRLAN, făuritorul de măști populare

În periplul nostru pentru a identifica variate meșteșuguri tradiționale, poposim de această dată la Ștefan cel Mare, la casa meșterului Vasile Ciocârlan. A descoperit dragostea pentru tradiție și autenticitate încă din copilărie, de la bătrânii satului. I-a fost dascăl Nicolae Popa, recunoscut și îndrăgit meșter în confecționarea măștilor populare. Această îndeletnicire l-a consacrat pe Vasile Ciocârlan în rândul meșterilor populari din județul Neamț, însă realizează cu aceeași pasiune și bundițe, catrințe, opinci sau cămăși tradiționale. Este membru al Asociației Meșterilor Populari din Moldova și al Asociației Meșterilor Populari din județul Neamț și participă frecvent la târgurile de profil din țară, unde promovează cu succes arta populară produsă în Neamț.

De mai bine de zece ani, este un colaborator fidel al activităților inițiate de Centrul pentru Cultură si Arte ,,Carmen Saeculare“ Neamț, iar în prezent coordonează una dintre clasele externe de meșteșug tradițional din cadrul Școlii Populare de Artă.

,,Organizăm periodic clasele externe de meșteșug tradițional la Ștefan cel Mare, chiar la noi în gospodărie. Eram nerăbdători să reîncepem activitatea, la 1 octombrie, pentru că mie chiar mi-au lipsit copiii! Ne-am învățat unii cu alții, s-au legat niște prietenii strânse între noi și ei. Cei mici s-au obișnuit să lucreze în lut – avem roată de olărit, dar facem și opinci, măști, împletituri din sfori, din lână sau brățări. La noi, activitatea este variată, se poate face orice. Când se plictisesc de o activitate, pot începe altceva, ce le place lor“, a declarat Vasile Ciocârlan. 

Atras în mod special de măştile populare, Vasile Ciocârlan este considerat urmașul demn a lui Neculai Popa, de la Târpești.  Nu întâmplător, s-a spus că Vasile Ciocârlan creează nu doar măști, ci și povești. Povești cu tâlc, povești ce dezvăluie minunata lume rurală.

,,Eu fac măștile pe niște castroane, le lipsesc, le găuresc coarnele și le prind cu sârmă, astfel încât, să nu cadă când dansează mascații. Eu le fac un pic mai complexe, le realizez doar din blană naturală, cu  coarne, cârpe fel de fel. Caut tricouri viu colorate, pentru că ies altfel. Mai nou se fac din papură“, a mai dezvăluit meșterul din tainele lucrului.  

Întregul univers al satului românesc se regăsește în meșteșugul confecționării acestor adevărate opere de artă. Mânat de creativitate, Vasile Ciocârlan foloseşte o mare diversitate de materiale pentru a da formă şi imagine creaţiilor sale. Blana de animale, ţesăturile de pânză sau postav gros, lemn  sau coajă de copac, sfoară groasă colorată, pene de păsări, câlţi de cânepă, păr de cal sau de porc, carton colorat, mărgele, nasturi, bucăţi de sticlă, boabe de fasole, coarne de animal sau oglinzi, toate se află printre materialele utilizate de meșter pentru a realiza unele dintre cele mai inedite și frumoase măști populare.  

Vasile Ciocârlan a realizat o mască populară demnă de Cartea Recordurilor. În 2015, meșterul a prezentat, în cadrul Festivalului Medieval din Sighișoara, cea mai mare mască populară din țară. Lucrarea a fost realizată sub titulatura „Vraciul Vindecător“ și măsoară 6,5 metri înălțime și 3 metri lățime. Pentru confecționarea ei, Vasile Ciocârlan a folosit 30 de piei de oaie, de culoare albă și neagră, două coarne de cerb, precum și o serie de materiale textile.

Talentul şi creativitatea l-au ajutat să aducă în faţa publicului, la diferitele festivaluri sau târguri populare, cămăşi, iţari, brâie, opinci sau ștergare tradiționale.

Are multiple proiecte, pe care așteaptă să le implementeze imediat după pandemie, iar de curând a reînceput cursurile în cadrul Școlii Populare de Arte, cu copiii pasionați de meșteșugul tradițional. Acestea se  desfășoară în condițiile actuale, de distanțare.

,,Dacă ne ajută Dumnezeu și ne scoate din belele astea cu pandemia, proiecte sunt multe. Am un proiect cu cineva din Franța, să vină un grup de francezi, timp de două săptămâni, să lucrăm măști, opinci, lut, tot ce se poate. Ei sunt francezi, doar ghidul este român“, a explicat încântat meșterul Ciocârlan.  

Iubește tradiția și lumea satului cu tot sufletul, se dedică intens activității didactice, dar și lucrărilor artistice populare. Vasile Ciocârlan este și colecționar de obiecte vechi,  înființând casa – muzeu de etnografie, chiar în gospodăria sa. Pe timp de iarnă, acolo se desfășoară și atelierele de artă populară cu cei mici. Căsuța datează din 1800 și reprezintă o filă de istorie a locului și obiceiurilor de altădată.

,,Aș vrea ca oamenii să aibă încredere în noi, să aprecieze un pic mai mult munca pe care o fac meșterii. Noi suntem oameni simpli, care punem suflet în ceea ce facem. Ar trebui să fie promovați mai mult meșterii. Dacă mă ajută Dumnezeu, eu vreau să fac aici, la Ștefan Cel Mare, un centrul cultural cu vânzarea produselor meșteșugărești“, a mai spus Vasile Ciocârlan.  

Tot ceea ce  face, face cu dăruire și talent, cu implicare și dragoste pentru cultura populară și tradiția din străbuni. Mândru că este român, conservă cu simț de răspundere bogata zestre spirituală, moștenită de la bunici și străbunici. Dacă ajungeți în zona Ștefan cel Mare, vă recomandăm să-i vizați muzeul etnografic din curtea casei. Stați la un pahar de vorbă, căci meșterul are tolba plină cu povești prețioase.