Unul dintre obiectivele importante din stațiunea Durău este schitul cu același nume, lăcaș de cult căutat de credincioși veniți din toate colțurile țării pentru a se ruga și pentru a îmbina frumusețea peisajelor montane cu aerul răcoros „respirat“ de brazii Ceahlăului, ospitalitatea oamenilor locului și legendele ce se țes la început de august, când pe Vârful Toaca se sărbătorește Schimbarea la față.
După o călătorie de aproximativ o oră de la Piatra Neamț, pe drumul județean DJ 155F, cunoscut sub numele de Axial, călătorie care înseamnă o frumoasă excursie printre pini și molizi seculari, prin serpentine cu urcușuri și coborâșuri, am ajuns în stațiunea care freamătă de turiști.
Într-o margine a localității Durău, emanând o atracție către toți cei care ajung în zonă, așezat într-un loc cu liniște deplină, schitul îi întâmpină pe credincioși cu alei cu flori parfumate și foarte bine îngrijite, cu murmur de izvor și zâmbetul blajin al măicuțelor ce au ales viața în sihăstrie.
Mănăstirea Durău, singura care a supraviețuit timpului dintre multele care înconjurau cândva Ceahlăul, se află la 5 km de Cascada Duruitoarea. Se știe încă din anul 1600 despre un schit de la poalele muntelui amintit, condus de maica Mariana, nepoata domnitorului Vasile Lupu. Totuși, prima atestare documentară a Mănăstirii Durău este cea din 1779. Biserica actuală, „Buna vestire“, a fost construită între 1832 și 1835, pe locul vechii biserici de lemn de către câțiva călugări de la Mănăstirea Neamț și Secu, ajutați de schimonahia Safta Brâncoveanu și de trei negustori din Piatra Neamț. Pridvorul bisericii a fost pictat în anul 1835, în ulei, de către monahii Macarie, Pimen și Ghervasie, iar restul bisericii a fost pictat între 1935 și 1937, de către pictorul Nicolae Tonitza și ucenicii săi, în tehnica encaustică. Catapeteasma este sculptată în lemn de tei și poleită cu aur și a fost pictată la Constantinopol, în 1835. Icoana mare a Maicii Domnului, argintată, datează din secolul al XVIII-lea și se cunoaște a fi făcătoare de minuni.
După o scurtă ședere în Casa Domnului de la Durău și o plimbare prin curtea înțesată de flori și copaci umbroși, turistul își simte sufletul împăcat. Plecarea de la Schitul Durău este o promisiune pe care și-o face fiecare vizitator că va reveni la acest lăcaș, care își ține mereu porțile deschise la umbra bătrânului Ceahlău.
Documentare realizată de Teodora BALINT
