Originea Tragediei
Este unanim recunoscut faptul că TRAGEDIA îşi are originile în antichitatea grecească. Elenii sunt consideraţi întemeietorii teatrului ca artă autonomă şi integral umană. Punctul de pornire pare a fi fost Imnurile închinate zeului Dionysos, cel care proteja ogoarele, livezile şi viile. Astfel, după anumite ritualuri, începeau petrecerile populare, pe parcursul cărora cântăreţii purtau măşti. Cei care purtau capete de ţap, tragos-ii, erau costumaţi în sileni, satiri bătrâni (satirii fiind divinităţi rustice, cu corp omenesc acoperit cu păr, coarne şi copite de ţap sau cal), aceştia fiind prietenii lui Dionysos.
De la aceste costumaţii provine şi numele tragediei: cei cu capete de ţap erau denumiţi tragos, iar cântecul ţapilor era denumit tragedie.
Pe parcursul petrecerii populare, un rol important îl avea Corul, care era condus de un corifeu, persoana care hotăra momentele în care imnurile erau întrerupte de nararea unor episoade din viaţa lui Dionysos. Ulterior, Corul s-a divizat în două „semicoruri“, conduse de câte un corifeu (se cânta alternativ, se dialoga cu întrebări şi răspunsuri).
Organizarea spectacolelor de teatru
Un rol important în organizarea spectacolelor de teatru îl avea Arhontele eponim, un magistrat care conducea Republica şi dădea numele său anului. Acesta selecta şase lucrări (trei tragedii şi trei comedii).
Apoi, erau aleşi şase Choregi (bogaţi şi stimaţi) care patronau pregătirile pentru reprezentarea celor şase lucrări. Statul plătea salariile şi costumele actorilor. Fiecare Choreg angaja coriştii (cel mult cincisprezece pentru tragedie, cel mult douăzeci şi cinci pentru comedie), dirijorul şi flautistul. Apoi, închiria o sală pentru repetiţii, plătea măştile, costumele şi obiectele de podoabă. De asemenea, Choregul plătea leafă coriştilor şi le asigura hrana (timp de un an).
Spre exemplu, Pericle, înainte de a fi conducător, a fost choregul spectacolului Perşii, de Eschil.
Biletul de intrare la spectacolul de teatru antic era un tichet special de plumb. Pentru cetăţenii săraci, statul subvenţiona intrarea la spectacol. Spectatorii ocupau locurile înainte de răsăritul soarelui, pregătiţi cu mâncare şi băutură.
Teatrul lui Dionysos
Unul dintre primele spaţii de desfăşurare a spectacolelor de teatru antic a fost Teatrul lui Dionysos, care avea o capacitate de 15.000 de locuri, cu o acustică impecabilă. Conformaţia lui era următoarea: primele două rânduri erau destinate notabilităţilor cetăţii şi oaspeţilor străini. Mai exista un fotoliu, poziţionat în faţa „orchestrei“ (statuia zeului şi corul), pentru preotul lui Dionysos. Apoi, în adâncime, scena, spaţiu rectangular, pentru actori şi, uneori, pentru cor. În spate, un perete – faţada unui palat – cu trei uşi (la nevoie se întindea o pânză pictată – alt decor); în spatele peretelui se echipau actorii şi coriştii.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
