Continuăm seria drumețiilor noastre și în anul 2024, doar că depășim raza județului Neamț și ne lărgim orizontul pe întreg teritoriul României, o țară mândră și ofertantă din punct de vedere turistic. Suntem în luna ianuarie, început de an, așa că vă propunem popas documentar la Mănăstirea Voroneț, în Bucovina.
Biserica Mănăstirii Voroneț este ctitoria voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, construită în 1488, în numai trei luni și trei săptămâni, din 26 mai până la 14 septembrie.
Specialiștii în domeniul construcțiilor spun că arhitectura mănăstirii este reprezentativă pentru „stilul moldovenesc”, fiind „o sinteză originală și specifică a unor caracteristici de sorginte bizantină (forma treflată sau triconică a absidelor naosului, împărțirea în altar, naos și pronaos, sistemul de boltire) cu elemente aparținând goticului târziu (înălțimea bisericii, contraforturile exterioare, chenarele ușilor și ferestrelor în arc frânt, modul de tratare al pietrei cioplite). Peste acestea s-au suprapus, topindu-le într-un tot unitar de o frumusețe unică, caracteristici ale artei autohtone (simplitatea și caracterul intim ale construcției, acoperișul țuguiat de șindrilă traforată ca la casele de la țară)”, explică Vasile Drăguț, pe site-ul lăcașului de cult.
Frescele de pe pereții exteriori, realizate la numai un an de la moartea lui Petru Rareș, aparțin de drept epocii acestui domnitor, alături de cele de la Probota, Humor, Moldovița și Arbore. Acestea oferă strălucirea artistică și faima Voronețului și fac ca Mitropolitul Grigorie Roșca să fie considerat al treilea ctitor al Sfintei Mănăstiri Voroneț – după Sfântul Ștefan cel Mare și Sfântul Daniil Sihastrul. Autorul presupus al acestei adevărate capodopere a Renașterii în Sud-Estul Europei este pristavul Marcu.
Pe un fond albastru, picturile exterioare se desfășoară pe fațade ca un covor încărcat de culori, încântând privirile cu farmecul tineresc al armoniilor. Desenul este ferm, bărbătesc, figurile sunt construite cu rigoarea unui autentic portret, sensul realității fiind aici mai prezent decât la alte monumente. Calitatea artistică de excepție a acestor picturi este conferită de „viziunea monumentală, de frumusețea decorativă a compoziției lor, de savanta alternanță de teme ordonate în registre și panouri cu cele desfășurate în frize”, mai punctează Vasile Drăguț.
Sfânta Mănăstire Voroneț protejează o reală bogăție de artă medievală: lespezile funerare ale mormintelor din pronaos și din pridvor cu motive decorative de o valoare artistică deosebită, jilțul și stranele, care aduc ornamente din diferite stiluri ingenios îmbinate și impresionează prin discreția cu care se înscriu în interiorul de arhitectură fără să tulbure spațiul sau să intre în concurență cu decorația murală. Adevărate capodopere ale sculpturii în lemn sunt în tâmpla Altarului. De asemenea, tot aici se regăsesc multe alte piese din diferite colecții și muzee: epitafe, broderii de mari dimensiuni și ferecătura dăruită de Mitropolitul Grigorie Roșca, Mănăstirii Voroneț, în 1557.
În anul 1785, Mănăstirea Voroneț se găsea printre cele 23 de mănăstiri desființate după anexarea părții de Nord a Moldovei, Imperiului Austriac. Călugării au fost siliți să-și părăsească mănăstirea, iar chiliile au ajuns treptat ruine. De-a lungul timpului, s-a format satul Voroneț, iar biserica a fost folosită la oficierea slujbelor pentru credincioși. La începutul secolului al XX-lea, după Marea Unire, valoarea istorică și artistică a vechii ctitorii este readusă în conștiința publică, iar sfântul locașeste declarat monument istoric. Numărul vizitatorilor din țară și din străinătate crește continuu.
După 206 ani, în 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât «reînființarea Mănăstirii de la Voroneț, ca mănăstire de călugărițe», fiind numită prima stareță a Mănăstirii Voroneţ, Stavrofora Irina Pântescu.
Dacă încă nu v-am stârnit încă interesul și nu v-am deschis apetitul pentru drumeții, trebuie să știți că Mănăstirea Voroneț a fost supranumită „Capela Sixtină a României” sau „Capela Sixtină a Estului”. Acest lucru se datorează frumuseții și unicității sale, dar și frescei de pe fațada de Vest, care ilustrează „Judecată de Apoi”. Un alt motiv care dă lăcașului de cult unicitate este mult cunoscutul „albastru de Voroneț”. Pigmentul albastru s-a menținut în ciuda condițiilor climatice aspre, acest lucru fiind datorat originalității tehnicii de lucru. Nu în ultimul rând e important de știut că UNESCO a inclus, în anul 1993, Biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț, împreuna cu alte șapte biserici din Bucovina, pe lista patrimoniului cultural mondial.
Documentare realizată de Oana-Talida COZMA
Sursa: https://www.manastireavoronet.ro/ / www.infoturism.ro/
Foto: viziteaza-romania.com
