S-a născut la 27 ianuarie 1756, în orașul austriac Salzburg, într-o ambianță muzicală dominată de personalitatea tatălui său, Leopold Mozart. Din căsătoria acestuia cu Anna-Maria Pertl au rezultat șapte copii, dintre care doar doi au supraviețuit: Maria Anna, citată de biografi cu diminutivul Nannerl, și, cu cinci ani mai mic, viitorul muzician, alintat de părinți Wolferl. După botezul, cu mai multe prenume – Johannes, Chrisostomus, Wolfgangus, Theophilus – va rămâne cunoscut cu numele de Wolfgang Amadeus (latinizarea numelui Theophilus – „iubitor de Dumnezeu”) Mozart.
De la vârsta de cinci ani încep să se manifeste primele semne de har muzical, combinate cu studiul la clavecin, orgă și vioară. La șase ani, scrie primele compoziții. Primul concert al micului Mozart a avut loc în ianuarie 1762, la München, la reședința principelui elector, eveniment care a însemnat începutul celebrității sale. A urmat o serie de concerte în Elveția, Franța, Anglia, Italia. Deși obositoare pentru vârsta sa fragedă, în timpul acestor călătorii Mozart, pe lângă faptul că el concertează, continuă activitatea sa componistică, vădind calități de geniu.
În 1782, s-a căsătorit cu Constanze Weber, care i-a dăruit câțiva ani de căsnicie veselă și doi copii: Franz Xaver Wolfgang și Karl Thomas. Valoarea reală, de geniu, a soțului ei, a realizat-o abia după moartea lui prematură.
Viața lui Mozart s-a sfârșit în noaptea de 5 decembrie 1791. Despre singurătatea în care a murit și a fost înmormântat s-au scris pagini tulburătoare.
Iar despre seninătatea cu care a primit despărțirea de viață se știe chiar din rândurile adresate prietenului său, Lorenzo da Ponte: „Lucrez mai departe, căci scrisul mă obosește mai puțin decât odihna. Nu trebuie să-mi fie teamă de nimic. Simt în starea sănătății mele că mi-a sosit ceasul. Sunt pregătit să mor. Am ajuns la capăt înainte de a mă fi bucurat de talentul meu. Viața a fost totuși frumoasă, cariera a început sub auspicii atât de fericite. Dar nu poți să-ți schimbi soarta. Nimeni nu-și fixează singur durata vieții. Trebuie să te resemnezi, se va întâmpla așa cum îi place Providenței. Am în față Reqviemul, pe care n-am voie să-l las neterminat.”
Și, totuși… la a opta măsură din Lacrimosa (strofă din secvența Dies Irae, parte a Reqviemului), mâna lui Mozart s-a oprit. Reqviemul a fost terminat de prietenul său, Franz Süsmajer, însă după indicațiile mozartiene.
Trist este faptul că ceremonia funerară a unuia dintre cei mai mari muzicieni universali, care a avut loc la Biserica Sfântul Ștefan, a fost una lipsită de… muzică, drumul către cimitir s-a făcut fără convoi, iar puținii însoțitori care au dorit să îl urmeze au fost repede împrăștiați de un viscol puternic. Mormântul năpădit de zăpadă nu a mai putut fi recunoscut și, astfel, toate legăturile dintre cei vii și cel plecat la Domnul s-au rupt în acea zi de 6 decembrie 1791. Nimeni nu a mai știut care este mormântul celui numit pe drept cuvânt „Soarele muzicii”. (continuarea, în numărul următor)
Autor articol: Prof. Daniela IACOB
