Fiecare țară, fiecare popor, dispune de elemente ale patrimoniul cultural național care așteaptă să fie descoperite și admirate. Privind din acest punct de vedere, obiectivul oricărui turist este căutarea celor mai frumoase locuri din fiecare colț al Mapamondului.
Puțină istorie
Alegând Veneția ca prim obiectiv turistic de vizitat, am plecat de acasă având drept bază cunoștințele generale despre Republica Veneția. În Evul Mediu, venețienii au avut o perioadă în care au deținut supremația militară și politică asupra Mării Mediterane.
Meșteri în a pescui și a naviga, începând cu secolul al IX-lea, locuitorii Lagunei au prosperat făcând comerț cu pește, cherestea și sclavi. Au ajuns, astfel, să concureze chiar Imperiul Roman de Răsărit, de sub influența căruia, treptat, s-au eliberat, devenind independenți. O istorie interesantă și sugestivă povestește despre cum doi venețieni au furat din Alexandria, aflată sub controlul musulmanilor din Egipt, trupul Sfântului Marco, aducându-l, ca trofeu, acasă. Fapt celebrat cum se cuvine de venețieni și în urma căruia San Marco a devenit patronul spiritual al locului.
Odată cu decăderea Imperiului bizantin, istoria Răsăritului Europei a fost marcată de o rivalitate acerbă dusă de Genova și Veneția, de control asupra comerțului în zonă, de aici derivând numeroase avantaje sociale și politice. Dacă, inițial, în urma tratatului încheiat în 1261 între Imperiul de la Niceea și genovezi, aceștia din urmă au părut a fi în avantaj, în deceniile următoare Dogii venețieni, foarte bogați, au reușit, prin diverse alianțe, să recupereze terenul pierdut. Patru războaie venețiano-genoveze s-au desfăşurat între mijlocul secolului al XIII-lea şi sfârşitul veacului al XIV-lea, în mare parte pe teritoriul bizantin. Așa au reușit Dogii să se impună ca stăpâni absoluți asupra Estului mediteranean și, având controlul deplin asupra Bosforului, implicit asupra Mării Negre.
Republica Veneția avea să cunoască declinul prin secolul al XVII-lea, pentru ca apusul să se întâmple odată cu războiele de cucerire ale lui Napoleon, la începutul de veac XVIII, Bonaparte fiind, se știe, noul stăpân al Europei.
Piazza San Marco și perlele sale arhitectonice
Orice ghid turistic informează viitorul călător ajuns la Veneția că orașul este format din 180 de insule mici și 150 de canale traversate de peste 400 de poduri. Ceea ce duce spre un adevărat labirint de străduțe înguste.
Odată ajuns în Lagună, după ce problema cazării a fost rezolvată, turistul este atras ca de un magnet puternic de Piazza San Marco, inima orașului, înconjurată de clădiri impozante încărcate de istorie și artă. O plimbare, chiar și pe seară, când deja luna e stăpâna boltei cerești, nu e de ratat. Astfel, poți face cunoștință (până ce a doua zi ai oportunitatea de a intra în interior) cu exteriorul Bazilicii San Marco.
Biserica, care la întemeiere (anul 830), era o capelă destinată Dogilor, adăpostește încă din vremurile de început rămășițele pământești ale Sfântului Marco. De fapt, nu doar trupul sfântului, ci majoritatea ornamentelor aflate în Bazilică au fost aduse (furate, se zice) din Orient. Multe dintre colonadele din interior constituie pradă de război, după incursiunile din Levant. Treptat, Biserica s-a mărit, ajungând să fie altarul venețienilor și locul de încoronare al Dogilor. Perla Bazilicii San Marco o constutie Palla d’Oro (Ecranul de Aur), aflat în spatele altarului. Încrustat cu numeroase nestemate (ghidul vorbește despre 1.300 de perle, 400 de granate, 300 de safire, 300 de smaralde, 90 de cristale de ametist, 75 de rubine roz, 15 rubine, 4 pietre de topaz și 2 de carneol) și încadrat într-o ramă de aur, ecranul redă zeci de scene biblice.
Campanile di San Marco, turnul care străjuiește Piața, se află în fața Bazilicii. Campanila (clopotnița) are, ca orice monument din Veneția, o istorie a sa. A fost construită în anul 1012, fiind folosită drept far, dar și clopotniță. Scările sale au fost urcate, printre alții, de însuși Galileo Galilei – care i-a arătat Dogelui vremii sale noul telescop inventat de el – și de Goethe, scriitorul german fiind atras de panorama celebrului oraș. Ceea ce vede în zilele noastre turistul a fost construit la o mie de ani distanță de inaugurarea vechii Campanile, cea care, la 14 iulie 1902, s-a prăbușit din cauza înclinării accentuate, proces care începuse cu câteva sute de ani înainte. Se spune că, de-a lungul vremii, mai multe clopotnițe din Veneția s-au dărâmat din cauza solului instabil (se știe, Veneția stă pe o fundație neconvențională, formată din milioane de stâlpi de lemn înfipți în argilă). Astfel că localnicii nici nu au fost surprinși de eveniment și nici nu au suferit răni, fiind obișnuiți să se ferească de o asemenea calamitate.
Turul Pieței este completat de faimoasele colonade al Casei Procuratorilor și cu Torre dell’ Orologio, Turnul deasupra căruia străjuiește orologiul secular este un important simbol local.
La ieșirea din Piazza San Marco înspre Marea Adriatică, turistul găsește Piazzetta San Marco, păzită de două colonade de granit care, așa spune istoria locului, au fost aduse din Orient, la 1172. Legenda pomenește și de o a treia colonadă, căzută între timp în mare și nerecuperată vreodată. Cele două colonade au în vârful lor două statui de piatră: Sfântul Theodor, respectiv reprezentarea mitologică a unui leu. Leul, și el din piatră, ar proveni tot din Răsărit și ar avea o vechime de peste 2200 de ani.
Din Piazzetta San Marco, spre stânga, același turist vede fațada impunătoare a Palatului Dogilor (Palazzo Ducale). Mergând de-a lungul ei, în prima nișă produsă de unul dintre sutele de canale din Lagună, poate fi admirată Puntea Suspinelor. Călătorii mai curioși, care vor intra și vor face traseul de vizitare al Palatului Dogilor, vor trece ei înșiși prin această mică și îngustă punte prin care erau duși deținuții, în drumul lor de la Sala de Judecată înspre celulele de încarcerare. Tot legenda spune că, trecând prin acest culoar îngust, cei întemnițați se văietau, de aici și denumirea de Puntea Suspinelor.
În materialul din numărul revistei de luna viitoare vă propunem o vizită virtuală prin muzeele Veneției.
Turist de serviciu: Valentin ANDREI
