În Veneția, bisericile sunt pretutindeni. Cum ajungi într-o piațetă, și dai de un lăcaș de cult. Datorită numărului mare de locuri de rugăciune, multe dintre ele, în contemporaneitate au căpătat diferite folosiri.
Două biserici destinate muzicii
O astfel de nouă destinație, de Muzeu al muzicii, a fost dată unei vechi biserici – Chiesa di San Maurizio –, aflată la jumătatea drumului dintre Galleria dell’Accademia și Piazza San Marco. Aici pot fi întâlnite instrumente muzicale a căror vechime se duce înapoi până în secolul XVI. De fapt, acest muzeu se constituie într-un mănunchi de arte vizuale și auditive, vizitatorul aflând în interior picturi și instrumente muzicale. Totuși, în prim-plan este arta vechilor lutieri. Pe un fond sonor magic, marcă a localnicului Antonio Vivaldi, vizitatorului i se creează liniștea interioară necesară admirării în voie a multitudinii de viori, viole, violoncei, diverselor instrumente de suflat și a unui pian-bijuterie, o spinetă de la 1700.
Rămânând în lumea sunetelor frumoase, melomanii ajunși în Veneția sunt atrași ca un magnet de Chiesa di San Vidal. În ambianța rafinată a acestei biserici construite în veacul al XVII-lea, pot fi audiate recitaluri și concerte din muzica barocă și nu numai, oferite de maeștrii muzicieni contemporani.
În apropiere se află Chiesa Santo Stefano, care este deschisă atât procesiunilor bisericești, cât și vizitării. Creată în stil gotic, în secolele al XIV-lea și al XV-lea, cu ziduri masive, clădirea este bogat decorată cu ornamente exterioare. La interior, călătorul care poposește poate admira picturi ale lui Tintoretto, cunoscut maestru renascentist.
Bazilicile San Marco și Chiesa San Zaccaria
Evident, cea mai cunoscută și vizitată biserică din Veneția este Basilica San Marco, cea care, la întemeiere (anul 830), era o capelă destinată dogilor. Aici sunt adăpostite, încă din vremurile de început ale Bisericii, rămășițele pământești ale Sfântului Marco. Treptat, clădirea s-a mărit, ajungând ca în Evul Mediu aici să fie altarul de rugăciune al venețienilor și locul de încoronare al dogilor.
La nici 300 de metri distanță de San Marco, vizitatorul dă peste Chiesa San Zaccaria, loc a fi, se presupune, ultimul popas de odihnă al Sfântului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. De fapt, în aripa din dreapta al acestui loc de rugăciune se află depus trupul sfântului care dă numele bisericii. Clădirea, care este considerată capodoperă a stilului gotic-renascentist, are în interior una dintre picturile celebre ale lui Giovanni Bellini, Madonna cu Pruncul.
Santa Maria della Salute, la fel de familiar localnicilor ca și Basilica di San Marco
Peste drum de San Marco, trecând Gran Canale spre zona cunoscută sub denumirea de Dorsoduro, călătorul ajunge la biserica Santa Maria della Salute. Construită în stil baroc, ridicarea ei a fost realizată în semn de mulțumire față de Fecioara Maria la finalul molimei de la 1630, catastrofă care a adus sfârșitul unei treimi din locuitorii de atunci ai Republicii Venezia.
Tânărul arthitect Baldassare Longhena a putut să-și vadă terminată opera la 21 noiembrie 1682, atunci când, cu voia Dogelui, s-a organizat o mare sărbătoare în timpul căreia toți localnicii au putut să pășească în noul sălaș de rugăciune. De atunci, anual, venezienii sărbătoresc „La Festa della Salute”, ziua de 21 noiembrie fiind singura zi în care ușile centrale ale bisericii se deschid celor care vor să intre și să se roage icoanei Sfintei Fecioare.
Icoana„Madonna della Salute”, adusă aici în noiembrie 1670 de dogele Francesco Morosini, s-a constituit, în fapt, ca trofeu după încheierea păcii cu armata turcă de la sfârșitul războiului de la finele veacului al XVII-lea. Se spune că icoana ar fi creație a Sfântului Evanghelist Luca (veacul I, d.H.). În realitate, autorul este unul dintre pictorii anonimi din secolul al XII-lea, denumiți madonnarii, fiindcă se ocupau preponderent cu imortalizarea chipului Sfintei Fecioare.
În interiorul acestei biserici se află și câteva dintre operele lui Tițian („Pogorârea Sfântului Duh”, „Cain și Abel”, „Abraham sacrificând pe Isaac” ori „David și Goliat”).
De altfel, marele pictor renascentist și-a găsit odihna veșnică între zidurile altei biserici foarte vizitate acum: Santa Maria Gloriosa dei Frari. Lăcașul de rugăciune a fost ridicat de „frații” (frati-frari), membri ai unui ordin franciscan din epocă.
Bisericile la care ne-am referit în articolul de față nu sunt singurele întâlnite în Veneția. De o frumusețe aparte, adăpostind și ele capodopere ale maeștrilor renascentiști, se mai regăsesc, printre multe altele, Chiesa San Giaccomo di Rialto (una dintre cele mai vechi din zonă, datând din anul 421 d.Hr.), Chiesa Santa Maria del Giglio, Chiesa di San Martino Vescovo (ridicată în secolul al VII-lea și reconstruită de marele arhitect local Jacopo Sansovino, în veacul al XIV-lea), Chiesa San Giorgio Maggiore, ori San Trovaso (în care pot fi văzute două dintre ultimele opere ale lui Tintoretto, ambele fiind terminate de fiul său).
Turist de serviciu: Valentin ANDREI
