Cafeneaua culturală

Figuri marcante – Dirijorul Emanuel Elenescu (1911 – 2003) „Un adevărat artist, firesc în comportare, prietenos şi duhliu”

Pietrean prin naştere, Emanuel Elenescu este dirijorul prin definiţie. A dirijat cu predilecţie lucrări ale compozitorilor români. De la marele Enescu, ori Dimitrie Cuclin, până la cei mai tineri (încă) studenţi de pe băncile Conservatoarelor din România. Însuşi Iosif Sava, consultând arhivele Radioului, a descoperit că „maestrul Elenescu a imprimat la instituţia publică bucureşteană peste cinci mii de minute de muzică, trei sferturi fiind creaţii româneşti. Asta nu înseamnă că muzicianului român i-au fost străine scrierile muzicale de peste graniţă.” Ba, chiar dimpotrivă!

Studiile muzicale le face la Conservatorul ieşean, între 1928 şi 1933, al cărui absolvent a fost, avându-i ca profesori pe Carol Nosec (Teorie-Solfegii), Alexandru Zirra, Sofia Teodoreanu.

Până la a pune mâna pe baghetă, Emanuel Elenescu şi-a făcut ucenicia cântând în orchestre (printre care şi cea a Radiodifuziunii Române, în 1933, la cinci ani de la înfiinţarea acesteia, instituţie căreia îi va consacra cea mai mare parte din viaţă) ca fagotist, vreme în care a evoluat sub „baghete” celebre, precum George Enescu, Theodor Rogalski, Jean Bobescu, Ionel Perlea, George Georgescu.

Prieteniile din tinereţe pe care le-a legat cu Mihail Jora, Paul Constantinescu, Alfred Alessandrescu, Constantin Nottara, George Manoliu, George Pascu, Constantin Silvestri ori Ion Dumitrescu i-au folosit enorm viitorului mare dirijor român. Aşa cum se poate afirma şi reversul acestei afirmaţii.

Despre omul Elenescu, George Pascu mărturisea:„Modest, ca orice adevărat artist, firesc în comportare, prietenos şi duhliu[1] la repetiţii, el a dirijat toate orchestrele din ţară şi multe din străinătate cu acelaşi mare succes.”[2]

La rândul lui, Elenescu i-a dirijat, printre alţii, pe Henrik Szeryng, Dimitri Başkirov, Ion Voicu, Valentin şi Ştefan Gheorghiu, Dan Grigore, Nikita Magaloff, Alexandru Moroşanu.

Ultimul pomenit, unul dintre exponenţii violoncelului românesc, îşi aminteşte că „fiecare concert dirijat de maestru era un eveniment mult aşteptat: se lucra lejer, dar, în acelaşi timp, extrem de concentrat. Păcat că nu s-au imprimat toate repetiţiile dânsului, deoarece acestea ar constitui acum cel mai documentat Tratat de şcoală de orchestră. Ca solist, cea mai mare siguranţă am avut-o cu maestrul Elenescu. Sunt mândru pentru că am avut onoarea şi plăcerea de a cânta împreună!”

A îndrumat mereu generaţii întregi de muzicieni, fie că a fost vorba de solişti, instrumentişti, ori despre compozitori, câştigându-şi astfel simpatia şi dragostea celor cu care a colaborat.

Unul dintre aceştia, Theodor Grigoriu, spune: „Dacă se va vorbi sau scrie vreodată despre marii «cântăreţi» români ai secolului XX, printre ei va fi cu certitudine şi Emanuel Elenescu, cel născut pentru a fi muzician. Ţelul său a fost să devină şef de orchestră. Dar ca să te urci pe un podium de dirijor e uneori mai greu decât să escaladezi Everestul! Toţi şi toate ţi se opun. Nimeni nu este invitat amabil pe acest metru pătrat de spaţiu, puţin înălţat, care este podiumul din faţa orchestrei. Ca tot ceea ce este legendar, maestrul este etern!”

Vorbind despre valoarea artistului pietrean, Iosif Sava afirma în 1995 că „Elenescu va fi, fără îndoială, înmatriculat în istoria muzicii româneşti între dirijorii din ilustra serie de şefi de orchestră care au pus bazele  simfonismului la posturile de radio româneşti, primul după Perlea, Alessandrescu şi Rogalski. Elenescu înseamnă muzică, cinste, bunătate sufletească, virtuţi care au fost «vărsate» de veacuri de către reprezentanţii gândirii moldave, în fluviile culturii româneşti.”[3]

Pe lângă activitatea de instrumentist – la începutul carierei sale – sau de dirijor, Emanuel Elenescu şi-a folosit imensul său talent, cât şi cunoştinţele muzicale dobândite, pe altarul componisticii româneşti. Astfel, încă din anul absolvirii Conservatorului bucureştean, 1933, începe să lucreze la prima sa operă componistică – Variaţiuni simfonice pe o temă românească, lucrare terminată în 1935 şi cu care obţine Menţiunea I la Concursul de compoziţie „George Enescu” din 1937, în al cărui juriu se afla şi Mihail Jora, cel care decide ca Variaţiunile să fie cântate de Orchestra Radio şi dirijate de Ionel Perlea!

Activitatea componistică va continua şi în anii următori, Emanuel Elenescu rămânând în istoria muzicii clasice româneşti şi cu Rapsodia română pentru vioară şi orchestră, Uvertura de concert pentru orcherstră, Burlesca pentru pian şi orchestră, Poemul concertant pentru violoncel şi orchestră, acestea fiind doar câteva dintre exemplele ce pot fi amintite.

Deşi la un moment dat i se propusese să rămână în Germania, ţară care, poate, i-ar fi oferit multe alte oportunităţi, Emanuel Elenescu, cel care printre numeroasele premii şi distincţii primite de-a lungul vieţii se poate mândri şi cu Medalia de Aur şi Diploma de Onoare a Societăţii Academice de Educaţie, Artă, Ştiinţă şi Litere (Paris, 13 mai 1990), a decis să-şi desfăşoare activitatea dirijorală alături de Orchestra Radio, cu care a înregistrat pentru posteritate numeroase concerte din registrul muzicii româneşti şi universale.

SCURTĂ BIOGRAFIE

Emanuel Elenescu s-a născut pe 8 martie 1911, la Piatra-Neamț.
Profesor și compozitor, a fost considerat unul dintre cei mai mari dirijori din veacul al XX-lea. A condus de la pupitrul dirijoral Corul Academic Român şi al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române.Cu aceste ansambluri a efectuat numeroase turnee în străinătate: în Bulgaria, Germania, Italia, Iugoslavia, Polonia, Ungaria.

A fost autor al multor opere muzicale pentru cor şi orchestră, dintre care amintim aici doar „Rapsodia română pentru vioară şi orchestră”. Cariera sa profesională a fost onorată cu o serie întreagă de distincţii: Ordinul Muncii, Ordinul Meritul Cultural, Titlul de Artist Emerit.

De mai mulţi ani, la Piatra-Neamţ, în organizarea de Liceului de Artă „Victor Brauner” se desfăşoară Concursului Național de Interpretare Muzicală şi Coregrafie „Emanuel Elenescu”.
Emanuel Elenescu a trecut în eternitate în ziua de 17 iunie 2003.


[1] Glumeţ, hazliu, spiritual, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, ediţia a II-a (Editura Academiei, 1998)

[2] Citat extras din programul de sală realizat de Ozana Kalmuschi-Zarea (Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău) cu prilejul unui concert In Memoriam Emanuel Elenescu (2006).

[3] “Muzicienii lui Marconi” – Iosif Sava, Editura Scripta, Bucureşti, 1995, pagina 78.

Foto 1: Emanuel Elenescu la pupitrul orchestrei simfonice bucureştene a Radioteleviziunii, Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ (2 iulie, 1981).

Documentare realizată de
Valentin ANDREI

(surse de documentare: Valentin Andrei – „Patruzeci de ani de VACANȚE MUZICALE la Piatra-Neamț”, Editura Capriccio, Piatra-Neamț, 2011; Constantin Tomșa – „Personalități ale culturii din județul Neamț”, Editurile Crigarux și Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014)