Istoria Românilor – Romanitatea la Dunărea de jos. Pierderea, de către romani, a Daciei

Prin romanizarea desăvârşită a Daciei se formează, în veacurile II şi III după Hristos, o masă compactă de populaţie romană pe ambele maluri ale Dunării, cuprin­zând Dacia, cele două Moesii, adică Dobrogea, Bulgaria până la Balcani, cu o pătrundere mai adâncă spre Sud a elementului roman pe văile Timocului şi Mo­ravei. Romanitatea se întindea şi pe coasta Adriaticei, în Illyricum. Tot restul peninsulei Balcanice era locuit de greci sau traci, sub influenţa culturii greceşti.

Această masă de populaţie romană constitue Romanitatea orientală, restul părţii orientale a imperiului în Europa, Asia şi Africa (Egiptul) fiind constituit de mase de po­pulaţii cu civilizaţii vechi neromane.

În timp ce din roma­nitatea occidentală s-au născut mai multe popoare latine sau romanice, din Romanitatea orientală s-a născut un singur popor, poporul român. Astfel că românii nu sunt numai urmaşii romanilor din Dacia, ci a întregii roma­nităţi orientale. Această romanitate orientală este con­stituită pe o bază tracică. Pe lângă coloniştii romani, intră în constituirea ei şi tracii din Sudul şi Nordul Du­nării.

Limba română s-a constituit din limba latină vorbită de colonişti şi de tracii romanizaţi. Limba latină vorbită de populaţia de la Dunărea de jos era limba popo­rului, numită şi latina vulgară, deosebită de cea clasică, limba literară a scriitorilor romani. Limba latină vulgară nu era aceeaşi pe toată întinderea Imperiu­lui roman. Din cauza marii întinderi a acestui imperiu, era despărţită în dialecte, care au dat naştere mai târziu limbilor romanice (franceza, italiana, spaniola, portu­gheza, româna). Limba română s-a născut, aşadar, din dialectul limbii latine vulgare vorbit pe ambele maluri ale Dunării de jos.

Pierderea Daciei (271 după Hristos)

Lucius Domitius Aurelianus, viitorul Împărat Aurelian, s-a născut, probabil, la 9 septembrie 214, în provincia Moesia, numită ulterior Dacia Ripensis, din Nordul Balcanilor. Tatăl său a fost arendaşul unui senator bogat, Aurelius, de la care familia lui şi-a luat numele.

Stăpânirea romană în Dacia a ţinut timp de 165 de ani (106 – 271), până ce barbarii germanici i-au forțat pe ro­mani să părăsească provincia. În anul 268, în vremea împăratului Galienus, goţii au ocupat Dacia. Împăratul Au­relian a trecut Dunărea şi i-a învins pe goţi, dar fiind chemat în Asia pentru alte bătălii contra altor duşmani, s-a văzut silit să lase pro­vincia în mâinile barbarilor, recunoscându-le dreptul să păstreze Dacia în calitate de federaţi (aliaţi) ai imperiu­lui (271). Aurelian a format, în schimb, o provincie în Su­dul Dunării, numită Dacia Aureliană, tăind la mijloc cele două Moesii. Mai târziu, această provincie a fost şi ea împăr­ţită în două: Dacia Ripensis (ripa = mal) de pe malul Du­nării şi Dacia Mediteraneeană, la mijlocul peninsulei

Documentare realizată de
Valentin ANDREI