Mariana Anghel, una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară din România, servește, în luna octombrie, o cafea culturală, alături de noi. Cu o carieră ce se întinde pe parcursul a peste patru decenii, Mariana Anghel și-a dedicat viața păstrării și promovării tradițiilor din Țara Hațegului și nu numai. De la cântecele sale celebre, patriotice, până la colinde și pricesnele care ne poartă înapoi în timp, muzica ei ne apropie de rădăcinile autentice ale folclorului românesc. Interviul lunii dezvăluie povestea de viață și de cântec a îndrăgitei interprete de muzică populară.
Cum ați început să cântați? Ce amintiri aveți, din copilărie, legate de cântec ?
Mariana Anghel: Inspirată întrebarea!
Mi-amintesc că în momentul când trebuia să adorm, întotdeauna părinții îmi cântau. Dar cel mai mult eram fascinată de ticăitul ceasului. Aveam nevoie să-mi pună un ceas la ureche și adormeam foarte repede. Probabil că ritmul pieselor pe care le cânt acum mi-a fost foarte bine întipărit în minte, atunci. Ceasul, ca un adevărat metronom, poate să ofere o împărțire egală a muzicii.
Când m-am născut eu, aveam un frate mai mare cu cinci ani, care din clasa întâi a făcut chitară. În casă mergea pick-up-ul la maxim cu tot felul de discuri aduse de tatăl meu. Tâmplar fiind, circula foarte mult, ori să-și aducă materiale, ori la câte o comandă pe care o lua și așa mergea în localități mai mari și avea posibilitatea să găsească discuri noi. Noi am avut primul pick-up din sat și primul televizor. Am avut televizor Tonița și-mi amintesc că părinții mei îl scoteau în geam și oamenii din sat se strângeau în curte, să vadă câte un film sau câte o emisiune din cele două ore de program oferite de TVR.
Așa a început lumea mea muzicală, cântând cu fratele meu. Am înțeles, tot copil fiind, că părinții ne provocau. Nu știu de unde au avut atâta inspirație, pentru că ei sunt oameni simpli, n-au școli deosebite, să zic că au avut o cultură aparte! Probabil că Dumnezeu le-a suflat ce trebuie să facă pentru binele copiilor lor. Așa că duminica organizau concurs de recitare, concurs de dans, concurs de muzică ușoară, de muzică populară, de muzică folk, pe toate genurile. Ei erau juriul, iar eu și fratele meu, concurenții. Și uite așa, în fiecare duminică, mă rog, aproape în fiecare duminică, aveam activități foarte frumoase după amiaza. Și-mi mai amintesc cu mare drag cum sâmbăta trebăluiam, eu trăind împreună cu părinții în vatra satului, și aveam foarte multă activitate legată de curte, de animale, de păsări și tot ce mai era pe acolo, dar totul se făcea într-un joc și-o voie bună nemaipomenite. Am amintiri frumoase, într-adevăr.
Numărați peste 40 de ani de carieră muzicală! Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ați învățat de-a lungul timpului și cum ați reușit să păstrați autenticitatea tradițiilor în evoluția carierei dumneavoastră?
Mariana Anghel: Având o copilărie atât de frumoasă și făcând parte din familia mare a satului românesc, am învățat, pas cu pas, de mică, toate obiceiurile. Pentru că așa era atunci, toată suflarea satului participa la evenimente. De exemplu, pentru o nuntă, cu o săptămână înainte porneau pregătirile. Copiii și tinerii făceau primburi, adică niște decorațiuni din hârtie creponată, tăiată în fâșii de cam trei degete lățime, dintr-o rolă. Ieșeau tot felul de motive frumoase din ea. Copiii și tinerii până la o anumită vârstă pregăteau panglicile astea, ca să împodobească fie căminul, fie cortul unde se ținea nunta. Băieții tineri mergeau în pădure și aduceau crengi de stejar și împodobeau, dacă era în cort, tavanul. Acesta era tapetat cu crengi de stejar și din loc în loc apăreau primburile astea din hârtie creponată, care atârnau. Apoi femeile începeau să taie păsări, pregăteau frunzele pentru sarmale, făceau tăieței de casă, frământau aluatul sau făceau prăjiturile care erau mai bune după câteva zile, pentru că se frăgezeau.
De mică am participat la toate evenimentele, la tot ce se întâmpla în lumea satului, de la naștere până la moarte. Așa auzeam, vedeam și practicam fiecare lucru ce se făcea în vatra comunității. Astfel am reușit să-mi însușesc tradițiile, iar tradițiile însușite au fost foarte ușor să le duc mai departe, să le păstrez în suflet în primul rând și apoi să le ofer oamenilor. Acolo am învățat primele cântece, de acolo am cules primele melodii, primele costume populare pe care eu le-am folosit în decursul anilor în cariera mea. Orice mi s-a întâmplat în decursul anilor, lecțiile învățate de la persoane care au apărut și au contribuit la cariera mea, s-au dovedit extrem de utile.
Îmi amintesc că eram micuță, aveam vreo 10 ani, și fratele meu mă punea să stau în picioare pe pat ca să fiu mai înaltă, ca și cum aș fi fost pe scenă, și el mă acompania cu chitara. Îmi dădea tonalitatea, uneori mă lăsa să cânt acapela la început, și apoi mă verifica dacă am rămas în tonalitate cântând fără instrument. Și el a fost un profesor foarte bun, de fapt a fost primul meu profesor, făcând lucrurile astea cu mine copil și el, la rândul lui, fiind adolescent. Deci totul a mers, cum să spun, pentru că așa a fost menirea mea în viață! Totul a curs firesc. Când e voia lui Dumnezeu, lucrurile curg și fiecare moment îl pregătește pe următorul.
Și mentorul meu, doamna Mărioara Murărescu, Dumnezeu să o odihnească, m-a învățat câteva lecții despre cariera artistică. M-a ajutat să-mi aleg repertoriu, să-mi aleg costumele! Și pentru momentul acesta sunt multe povești, dar poate în alte interviuri. Oricum, sunt profund recunoscătoare tuturor celor care au avut încredere în mine și, într-adevăr, doamna Mărioara Murărescu a fost prima care a crezut în potențialul meu, prima care a văzut cu adevărat ce poate ieși dintr-un copil. Și iată, am ajuns la peste 40 de ani de carieră.
Cum ați descoperit pricesnele? Aveți un program deosebit de pricesne pe care-l aduceți în fața publicului din 2010.
Mariana Anghel: Da, este o altă etapă a vieții mele. Nu le-am descoperit, m-am trezit cu ele. Mergând la biserică duminica, împreună cu mama, cu părinții, dar în special cu mama, eram fascinată de cantorul nostru, Vas Gheorghe, care înfrumuseța slujba de liturghie cu pricesnele frumoase cântate din când în când. Au venit în viața mea firesc, cum zic bătrânii, m-am pomenit cu ele. Și s-au dezvoltat în urechea mea. Primele pricesne cântate sunt chiar de la Vas Gheorghe, învățate de mine în copilărie, din biserică. Și referitor la proiectul acela inițiat în 2010, cu care am ajuns și la voi, a fost în felul următor: cu un an înainte, prin 2009, am tot vrut să fac un proiect. Aveam în cap ceva și la un moment dat m-am gândit că partea asta de pricesne nu este valorizată și nu e atât de cunoscută deoarece în mod normal pricesnele sunt specifice zonei Transilvaniei. Și am făcut tot ce mi-a stat în putință să le așez într-o formă. Am zis că e nevoie de o poveste și am făcut povestea de la intrarea lui Iisus în Ierusalim până la Înviere, așezată într-o anumită formă. Apoi am spus că e nevoie de momente recitative, nu doar muzicale, ca să fie o formă completă a unui spectacol.
Dar, de fapt, am făcut un videoclip la sfârșitul lui ianuarie, în 2010. Eu aveam deja creionat acest turneu și înainte de a face videoclipul am fost invitată la Revelionul artiștilor, pe la jumătatea lunii ianuarie. La acel Revelion organizat de Marshal Turism, de domnul Antonescu, s-au oferit vreo 8 premii pentru 8 artiști din muzica ușoară, actori și soliști de muzică populară. Dintre toți cei care eram acolo, aproape 80 de persoane, eu m-am aflat printre cei 8 câștigători și am obținut o excursie în Israel, care avea data de plecare, culmea, chiar de ziua mea, pe 16 mai. Mi-am sărbătorit ziua de naștere în Nazaret, pe unde a călcat Fecioara Maria. Nimic nu-i întâmplător! Deci după acest Revelion al artiștilor, am făcut videoclipul „Veniți creștini la rugăciune”, primul videoclip cu tematică religioasă. Am creionat rapid proiectul în februarie, împreună cu grupul vocal Cameral Cantores. Atunci, în primul an de turneu, i-am avut alături pe grupul Anatolii de la Brașov și, pentru momentele de recitare, pe actorul Dorel Vișan. Și în postul Paștelui am avut trei spectacole, unul la Brașov, unul la Suceava și unul la Sala Palatului, care a fost preluat de TVR. De acest spectacol s-a ocupat Liana Stanciu și a fost difuzat pe TVR 2, în Vinerea Mare. După turneu, după toată trăirea pe care eu am avut-o atunci pe scenă, cu povestea de la intrarea lui Iisus în Ierusalim până la Înviere, după Paști, în luna mai, am fost în Israel. A fost o experiență unică, pentru că tot ceea ce eu am construit acolo în primul turneu, în proiectul meu, am trăit pe propria în piele, în pelerinaj. Și viața mea s-a schimbat radical din acel moment. Schimbarea mea ca om a fost colosală după acel pelerinaj în Israel. Și experiența personală a fost una uluitoare.
Ce v-a călăuzit spre aceste rugăciuni cântate?
Mariana Anghel: Pur și simplu, Dumnezeu și îngerul meu păzitor. Sufletul meu a fost călăuzit de Dumnezeu, pur și simplu!
Ce considerați că au special artiștii din Ardeal?
Mariana Anghel: Avem o latură puțin mai melancolică, pot să spun, datorită melodicității, a temperamentului și-a ritmului ușor melancolic. Avem într-adevăr priceasna și cântecul patriotic de iubire, de neam și țară. Cred că astea sunt în plus, oarecum, față de alte zone. Într-adevăr și alte zone au în repertoriu cântecul istoric și e normal pentru că fiecare zonă a țării noastre are o istorie impresionantă și întotdeauna românul a știut să cânte ceea ce este a lui sau a știut să pună pe muzică evenimentele prin care a trecut. Nu cred că avem ceva special față de colegii noștri.
De ce sunt atât de iubite cântecele dumneavoastră? Rezonează românii cu cântece patriotice?
Mariana Anghel: Să știi că nu mi-am pus întrebarea de ce sunt iubite cântecele mele, dar uite, chiar dacă nu am avut un succes foarte mare cu ele de la început, am continuat să le cânt până au ajuns șlagăre. Cântecele mele sunt înfrumusețate de energia pe care eu o am, de vocea mea și asta vine de la Dumnezeu. Le am pentru că m-am născut cu ele, nu le-am dobândit. Adică asta e vocea mea. Că am perfecționat ceea ce am avut, este clar și sigur! Dacă rezonează românii cu cântecele patriotice? Vezi momentul cu noi, celebrul sextet din Ardeal care a pornit cu cântecele patriotice. Unii au început înainte de Revoluție, eu m-am atașat, fiind cea mai mică dintre ei și am fost alipită grupului după Revoluție, când le-am făcut cunoscute și eu cântecele patriotice. Două dintre ele sunt foarte cântate: „Vin români la Alba, iar” și „Veniți români să cerem dreptul”, cel cu steagul de la Blaj.
„Vin români la Alba, iar” a fost prima melodie cântată în 1990 la Casa de Cultură din Alba Iulia. La Țebea am cântat un alt cântec, chiar în 1990, „Prin munții noștri tulnice sună”. Deci, repertoriul patriotic l-am făcut cunoscut abia în 1990, după Revoluție. Și, într-adevăr, oamenii rezonează cu tipul ăsta de cântec pentru că pur și simplu le amintim ceea ce știu și ceea ce au în sângele lor! Toți românii au în sânge iubirea de neam și țară. E doar o modalitate de a le reaminti permanent că, de fapt, toți avem asta în ADN-ul nostru.
Sunteți și culegătoare de folclor. Din ce zone ați ales folclor și care considerați a fi zonele cele mai ofertante?
Mariana Anghel: Faină întrebare! Folclor am cules încă din copilărie. Am explorat satul natal și apoi m-am dus în satele învecinate. Și tot mai departe, și mai departe am lărgit aria ajungând să pășesc în tot județul Hunedoara și să văd, să descopăr frumusețea subzonelor din Hunedoara, cinci la număr, fiecare cu o personalitate puternică și diferite total una de alta. Și din atâta bogăție m-am înfruptat cât am putut de mult. O singură zonă nu am explorat-o, n-am folosit niciun costum și nimic de acolo – zona Pădurenilor. Și nu știu de ce s-a întâmplat asta. Mi s-a părut că nu mă identific probabil, sau nu știu… Am explorat celelalte subzone, am purtat toate costumele, folclorul de acolo l-am pus în repertoriu propriu și l-am folosit în concerte și în înregistrările personale. Apoi, am mers mai departe, am cules și din județele învecinate, din Alba, Sibiu, Brașov și din județul Vâlcea. Din Vâlcea am cules în special din zonele de mărginime, care au coborât sau trecut Carpații, adică Novaci, Băbeni, Vaideeni, Polovragi, zone care sunt similare cu mărginimea Sibiului. Aici am găsit un repertoriu impresionant.
Zona cea mai ofertantă, bineînțeles, rămâne județul Hunedoara, pentru că are o diversitate fantastică și un repertoriu foarte bogat, un repertoriu muzical, literar, dar și o bogăție extraordinară de costume tradiționale.
Ați făcut în ultimul an o schimbare semnificativă de imagine. Cum ați reușit? Aveți o dietă minune?
Mariana Anghel: Am făcut schimbarea pentru că la un moment dat am început să am ușoare probleme de sănătate. Mergând la medic, am descoperit că am un diabet tip 2, tensiune, colesterol crescut, un ficat foarte gras. Și în momentul în care am ajuns la medic cu rezultatele, am primit un tratament, care mi-a fost de mare folos – niște injecții specifice pentru persoanele cu diabet. Cinci luni le-am luat și transformarea a fost uluitoare, pentru că în acest timp am dat jos vreo 18 kg. Apoi am făcut și terapie, mai bine de șase luni, pentru că degeaba schimbi obiceiurile alimentare, dacă nu schimbi și obiceiurile mentale. Modul de a gândi, modul de a percepe, am șters tiparele vechi și am reconstruit alte tipare de viață. Anul acesta, în februarie, am fost operată de fiere și după operație, așa cum majoritatea oamenilor dau kilograme jos, așa am dat și eu, ținând un regim drastic. Dar mi-am impus încă de anul trecut o disciplină anume. Nu am o dietă, mănânc aproape orice, însă am grijă de locul în care a fost fierea, adică de ficat, să nu-l solicit foarte tare.
Deci dieta mea este că mănânc foarte puțin, de trei ori pe zi, dar în cantități mici. Și am grijă să-mi țin energia sus, adică o energie pozitivă.
Cum va arăta finalul de an al artistei Mariana Angel?
Mariana Anghel: Nu știu cum va arăta finalul de an, dar pot să spun cum a arătat fiecare final de an de până acum. Adică începând cu luna decembrie, sunt în spectacole închinate Zilei Naționale a României, cu cântece patriotice multe și frumoase și cu spectacole superbe, apoi continui cu colinde – e o mare bucurie pentru mine să le cânt, și spre final de decembrie stau cu familia. Cam așa e programul – cu fiica mea, cu părinții, cu familia. Astfel se încheie un an la mine: cu proiecte frumoase în derulare și cu proiecte frumoase pentru următorul an. Întotdeauna îmi programez proiecte deosebite și urmăresc să le duc la îndeplinire.
Care este cea mai mare împlinire pe care o aduce folclorul în viața dumneavoastră?
Mariana Anghel: Întotdeauna împlinirile, din punct de vedere profesional, sunt foarte importante pentru sufletul meu. De fiecare dată când fac un proiect nou, consider că este împlinirea cea mai mare. Și pentru că eu constant am proiecte noi, tot timpul importante, am și împliniri. Pentru mine, folclorul este un mod de viață. Face parte din ființa mea și poate în tinerețe nu conștientizam acest lucru. Am intrat în lumea muzicală fără să realizez foarte tare ce înseamnă folclorul, ce înseamnă o carieră artistică. Dar acum sunt conștientă de drumul pe care îl am, de responsabilitatea față de ceea ce fac. Într-adevăr este o menire frumoasă și o responsabilitate mare să ofer tot ceea ce am acumulat în experiența celor 40 de ani, generației tinere. Am fost profesor mulți ani, dar am vrut o schimbare pentru că vreau să mă ocup de carieră mai mult și nu mai sunt cadru didactic. Dar fiecare lucru pe care eu îl fac în domeniul folclorului poate fi luat ca exemplu pentru generația tânără. Schimbarea pe care eu o fac, văd că a fost îmbrățișată de foarte mulți tineri. Toți sunt fascinați de felul cum arăt și asta îi motivează și le spun „Ok, simți ca mine!”, adică să fie cu energie, cu bucurie și să aibă grijă de ei. Iar din punct de vedere muzical, am oferit și ofer în continuare folclor, pricesne, colinde, cântec patriotic, muzică ușoară, compun foarte mult absolut orice simt eu că se potrivește cu sufletul me
Interviu realizat de
Oana-Talida COZMA
