Plaut, cel mai de seamă poet comic latin, s-a născut la Sarsina, în Ombria, în jurul anului 254 î. e. n. Provenea dintr-o familie obscură, cu alte cuvinte, era un plebeu. A venit la Roma de tânăr, în căutarea existenţei. Până către vârsta de patruzeci de ani, a practicat diferite meserii, unele grele şi umile, altele aventuroase. Îl vom vedea, mai întâi, angajat într-o trupă de comedieni şi, curând după aceasta, antreprenor de spectacole. Cu banii câştigaţi se va avânta în comerţ, pentru ca în puţină vreme riscurile acestuia să îl ruineze cu desăvârşire.
Copleşit de amărăciune şi dezorientat de această aventură, Plaut a intrat în serviciul unui brutar, care îl punea să învârtească din greu la roata morii. Ca să scape de această corvoadă, se spune că s-a gândit să devină autor comic. Planul, deşi îndrăzneț, nu cuprindea nimic extraordinar în el. Eroul nostru dispunea de toate mijloacele ca să-l aducă la îndeplinire. Vechile lui relaţii cu trupele de actori îl ajutaseră să deprindă multe dintre regulile şi secretele tehnicii de teatru. Tribulaţiile lui de până atunci îi dăduseră putinţa să cunoască viaţa, cu multele şi variatele ei dificultăţi. Mai cu seamă, avusese ocazia să cunoască tocmai oameni şi situaţii din acelea care puteau să intre cu folos în materialuri de comedie. Străbătuse locuri diferite, avusese de-a face cu toată acea mulţime pestriţă de oameni de care depindeau organizarea şi închirierea unui spectacol, i se iviseră dese prilejuri să observe moravuri şi să se amestece în viaţa mulţimilor de pe stradă, se izbise de intrigile ori maşinaţiunile zarafilor, ale negustorilor de sclavi şi ale intermediarilor de tot felul, întârziase adesea în taverne, învăţase să cunoască formele de limbaj, gusturile populare, atitudinile lumii de jos. Pe deasupra, dorinţa lui de a se instrui îl îndemnase să se aplece asupra literaturii greceşti, să se perfecţioneze în ştiinţa limbii latine, să facă legături între aceste două discipline şi astfel să-şi construiască cu mijloace bogate un stil poetic propriu.
Cunoscînd aceste date, vom putea presimţi, totodată, şi caracterul teatrului lui Plaut. Spre deosebire de Ennius ori Terenţiu, care ca provenienţă socială erau de o situaţie mai ridicată, Plaut avea să fie un scriitor al poporului.
Ca unul ce trăise în mijlocul populaţiei de jos, ajungând deci s-o cunoască, să-i simtă pulsul şi să-i înţeleagă manifestările, bănuim care îi puteau fi reacţiunile preferate. Ştia ce înseamnă a mânca pe apucate, a dormi pe unde se nimerea sau a da ocoluri Forum-ului, în căutarea unei ocupaţii. În multe privinţe, avea să semene cu Juvenal: şi unul şi altul erau sortiţi să fie poeţi ai oamenilor de jos, ai celor mulţi şi anonimi.
Plaut a început să scrie comedii către anul 224 î.e.n. Cariera lui literară a durat patru decenii. A fost contemporan întîi cu Livius Andronicus şi cu Naevius, apoi cu Ennius şi Caecilius. Terenţiu avea să înceapă a se face cunoscut mult mai târziu, douăzeci de ani după debutul său ca scriitor. Din primul moment, a cucerit simpatia publicului. Această simpatie l-a urmat stăruitor de-a lungul tuturor anilor săi de viată şi de carieră scenică. A încetat din viaţă în anul 184 î.e.n., având vârsta de şaptezeci de ani.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
(sursa: Ion Zamfirescu – „Istoria universală a Teatrului. Volumul I: „Antichitatea”, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1958)
