Invitata rubricii „Poesis“, din această ediție a Coolt Neamț, este juristul Maria Trofin. Numele Maria „Amariei“ îi este dăruit de părinții săi, din comuna Ghindăoani – Neamț, unde s-a născut în luna florilor – mai, anul 1959. Tot aici a crescut și a zburat spre alte zări, să-şi împlinească destinul, iar prin căsătorie a mai primit un nume frumos, „Trofin“.
La școala primară, s-a îndrăgostit de Eminescu, de Creangă, de Alecsandri, Coșbuc, Arghezi, Sadoveanu, iar profesorul de limba română îi cerea să scrie poezioare. Își amintește cu drag că acestea erau afișate pe pereții şcolii, iar la serbarea de sfârşit de an erau citite de colegii ei în public, pentru că ea era multe prea emoționată.
„Prima persoana care m-a încurajat a fost buna mea prietenă Daniela Bîndilă, apoi domnul profesor Constantin Horia Alupului m-a definit în prefața cărții mele «Anotimpuri», din 2014, ca «un anotimp». Apoi, am cunoscut și alţi oameni minunați care, dezinteresat, au avut încredere şi chiar m-au promovat. Aici îl menționez și pe domnul Andrei Valentin, o persoană minunată, izvor de cultură, cu mulți prieteni în domeniu. Tuturor le mulţumesc din suflet“, povestește protagonista noastră.
Maria Trofin a publicat poezii în revista Familia (2011), a Diasporei din Tel Aviv. Ea a luat prima mențiune la Concursul Național de creație literară „Ion Creangă“, ediția a-XV-a, 2013. În 2014 a participat la un concurs inițiat la postul de Radio Trinitas, cu un eseu intitulat „Pelerin în ceruri“, despre un copil minunat, lăsat în România de părinții lui, plecați la muncă pe alte plaiuri.
„De mică am privit cerul, am ascultat glasul pământului, susurul apelor, glasul animalelor şi al păsărilor, adierea vântului și toate mi-au dăruit harul lor pe care l-am spus în rime sau în proză. Nu mă consider o scriitoare, sunt o persoană care se oprește din drum și ascultă cum zumzăie viața, cum oamenii se întâlnesc fără să se vadă, cum uită să privească cerul, cum vorba zboară și nu se mai întoarce… Sunt om și atât“, dezvăluie Maria Trofin.
PRIETENIA Întâlneşti de-a lungul vieţii, Oameni răi şi oameni buni, Chiar din anii tinereţii, Îi cauţi şi îi aduni. Vine-o vreme de restrişte, Şi aştepţi prietenia, Vine, ori nu vrea să rişte Să-ţi alunge agonia. Stă în faţa ta senină, Te ascultă dar nu ştie, Că de durere eşti plină Şi clipa, e veşnicie. Este ea prietenia, Ce ai vrea să te ajute? Crezi că poate omenia, Să facă omul să uite? Multe întrebări şi fapte, Dar e simplu de-nţeles, De prietenii ai parte Când din vreme ai ales. Vin când ai nevoie mare Şi ţi-e greu, eşti istovit, Nu iau nimic la plecare, Şi te lasă fericit. Maria Trofin
ÎNGERUL MEU… Un înger m-a atins pe suflet Și l-am oprit din zborul lin. Era sătul de-atâta umblet Pe norul raiului divin. El a venit să mă cunoască Dar nu știa că sunt un om, Că lumea mea nu-i îngerească. Că nu-s cuminte nici când dorm. Pe steaua noastră pământească Trăiesc, visez, mă cred în cer Cu mintea-mi slabă, omenească L-am prins în gândul efemer. Și l-am răpit doar pentru mine, L-am strâns în brațe mișelește, El m-a cuprins doar cu iubire, Eu l-am legat ca într-un clește. L-am prins de aripi, i le-am frânt, Și n-am văzul a lui privire Când s-a lipit de-al meu pământ. O lacrimă i s-a prelins, A-ntins o mână peste mine, Tristeți și griji, toate le-a stins. A vrut să fie și el om Și a-mbrăcat a mea durere Ca eu să pot oricând s-adorm. E ca un vis, e o părere Ce duce-n spate taina vieții, Îmi ia povara în tăcere, Zâmbește-n lacrimi dimineții. Şi se tot miră de ce eu Nu mă mai bucur că-s iubit, Mi-a arătat un Dumnezeu De unde și eu am venit. Se stinge lin cu-a mea durere Și cu tristețea mea uitată, Se duce! Sacra-i mângâiere Îmi șterge lacrima uscată Îmi ia cu el tot ce mă doare Și-mi lasă soarele cadou. Rămân în lumea asta mare Ca o poveste, un ecou. Maria Trofin
Autor articol: Daniela Bîndilă
