Cafeneaua culturală

Preotul CONSTANTIN MATASĂ, personalitate complexă a ţinutului Neamţ

Istoria locurilor din ţinutul Neamţ a fost scrisă prin faptele unor înaintaşi de seamă. Începând din prima parte a secolului al XIX-lea, urbea noastră tinde să ia forma oraşului pe care-l ştim astăzi. Era vremea primei fabrici de hârtie din Moldova, cea înfiinţată de către cărturarul Gheorghe Asachi, precum şi timpul primei clădiri care adăpostea spectacole de teatru. 

Cam pe atunci, la începutul anului 1878, avea să vină pe lume Constantin Matasă, cel care urma să-şi pună apăsat amprenta pe dezvoltarea ulterioară a zonei nemţene.

Anii de formare a viitoarei personalităţi nemţene

„Am deschis ochii în lume în satul Răpciune, comuna Hangu, de la poalele Ceahlăului, la 20 ianuarie 1878, stil vechi, în săptămâna Strateniei, fiind primul născut dintre fraţii mei şi am intrat în viaţă mai grăbit decât toţi, adecă numai la 7 luni.“, a spus despre sine preotul Constantin Matasă.

După ce a urmat primele două clase primare la şcoala din satul natal, din 1887 până în 1891, a terminat şcoala primară şi a urmat cel dintâi an de gimnaziu la Piatra-Neamţ, pentru ca mai apoi, între 1891-1893, să continue gimnaziul la Roman, unde l-a avut ca profesor, printre alţii, pe Calistrat Hogaş. După absolvirea Seminarului „Veniamin“ din laşi, a urmat Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1904. Acolo i-a avut ca profesori pe Titu Maiorescu, Constantin Dumitrescu-laşi, Ion Bianu, D. Onciul, Constantin Rădulescu-Motru, Nicolae Iorga.

Vremea preoţiei. Ctitor al Bisericii Precista (1930)

La 14 august 1905, Constantin Matasă a fost hirotonisit diacon, iar o zi mai târziu a devenit preot, în cadrul unor procesiuni care au avut loc la Mănăstirea Văratec. Din toamna anului 1905 până în 1915 a fost paroh la biserica Mănăstirii Bistriţa, ctitoria lui Alexandru cel Bun. Între 1907-1912 a activat, voluntar, ca preot confesor şi conferenţiar, la închisoarea din incinta Mănăstirii Pângăraţi. Apoi a devenit protoiereu al judeţului Neamţ (1909-1912). În 1915 s-a mutat la Piatra-Neamţ, fiind preot ajutător şi apoi paroh (din 1918) la Biserica Precista, timp de peste treizeci de ani.

Mereu aproape de sufletul semenilor săi, în timpul Primului Război Mondial, între 1916-1917, părintele a activat pe lângă spitalele de răniţi din Piatra-Neamţ.

De la sfârşitul lunii martie până la începutul lunii iunie 1947, a fost, pentru a treia oară, protopop de Neamţ. În ziua de 21 mai 1947 era sfinţită actuala Biserică Precista I, lăcaș pentru care s-a turnat fundația în 1930 și al cărei ctitor principal este preotul Constantin Matasă.

Ctitor al Muzeului de Istorie şi Arheologie, scrie articole, studii şi lucrări monografice

În cadrul amplei sale activităţi de pe plan local, o dată importantă rămâne ziua de 26 mai 1929, când are loc inaugurarea noului sediu al Casei Naţionale „Regina Maria“, la a cărui construcţie şi-a adus o importantă contribuţie. În acest local a fost deschis în 1934 Muzeul Arheologic Regional Piatra-Neamţ, fondat de Constantin Matasă. Instituţia culturală a trecut, în 1947, în proprietatea statului român. În anul 1960, Muzeul Arheologic Regional Piatra-Neamţ s-a mutat în localul fostei Şcoli nr. 1, de lângă Turnul şi Biserica lui Ştefan cel Mare.

Pe parcursul întregii sale existenţe, părintele Matasă a aşternut pe hârtie multe dintre ideile şi frământările sale. În 1912, a publicat lucrarea „Priviri şi soluţii în chestia ţărănească“ şi „Preotul în faţa datoriei de a lucra pentru ridicarea poporului“ (Piatra-Neamţ, Tipografia Gheorghiu). În 1934 a fost editată lucrarea „Călăuza judeţului Neamţ“ (Editura Cartea Românească), prefaţată de Simion Mehedinţi. Între 1934-1936, s-a preocupat să publice în Anuarul Liceului „Petru Rareş“ Piatra-Neamţ articolele: „Vânătorii Pietrei“, „Ţinutul Neamţ cu 100 de ani în urmă“ şi „Sate, biserici şi boieri la anul 1428 în judeţul Neamţ“. În 1938, a publicat tot la Editura Cartea Românească, volumul „Palatul Cnejilor“, lucrare care avea să fie premiată de Academia Română. Un an mai târziu, a editat „Movila Haiducului“, pentru ca în 1943 să apară, la Editura Casa Şcoalelor, volumul „Câmpul lui Dragoş. Toponimie veche şi actuală din judeţul Neamţ“. Trei ani mai apoi (1946) a scris monografia „Frumuşica. Village préhistorique à céramique peinte dans la Moldavie du Nord“, în care au fost valorificate cercetările sistematice de pe Dealul Cetăţuia de la Bodeştii de Jos.

Spre finalul vieţii, în 1965, a publicat volumul „Prin Moldova de sub munte“.

Rămânând la capitolul textelor tipărite, merită a fi subliniată activitatea părintelui Matasă în ceea ce a însemnat colaborarea sa cu publicaţiile din urbe şi din ţară. Astfel, a înfiinţat şi condus revistele locale „Îndrumarea“ (1913), „Propăşirea“ (1914), „Noua Floare a Darurilor“ şi „Petrodava“ (1931). Înainte şi după cel de-al Doilea Război Mondial, a colaborat cu articole de cultură la unele reviste şi ziare, precum: „Universul“, „Curentul“, „Mitropolia Moldovei“, „Ceahlăul“, „România Liberă“, „Luptătorul“, „Steagul Roşu“.

Implicare în dezvoltarea turismului din zona muntelui Ceahlău

O altă latură a complexei sale personalităţi a fost cea de iubitor al turismului şi bun cunoscător al Muntelui Ceahlău, în preajma căruia s-a născut şi a trăit anii copilăriei. Apropierea de munte l-a determinat să înfiinţeze şi să conducă un cerc de turism la Piatra-Neamţ, ai cărui membri au fost antrenaţi la refacerea potecilor şi marcajelor, organizarea de adăposturi (în „Casa Gh. Panu“ din satul Ceahlău şi la Izvoru Muntelui) sau la repararea cabanei Dochia.

De altfel, îndrăgostit de plaiurile natale, în anii maturităţii depline s-a întors cu gândul la locul naşterii, dând viitorimii o serie de explicaţii de tip antropologic. „Satul meu, ca şi toate satele de pe valea Bistriţei de la deal de Piatra, sunt, relativ, mai noi. Cele mai vechi dintre ele nu trec mai încolo de jumătatea a doua a secolului al XVII-lea; aproape toate sunt întemeiate de ardeleni, pe care strâmtorări şi necazuri de tot felul i-au silit să-şi ia lumea în cap. Mai întăi i-au determinat întâmplările magnaţilor lacomi, cotropitori de pământuri străine, apoi încercările şovine de desnaţionalizare şi mai pe urmă persecuţiile religioase, ca şi serviciul militar obligator, adecă cătănia, cum îi ziceau românii.“

Preotul Constantin Matasă a pus bazele arheologiei în Neamţ

Începând din anul 1935, pe parcursul a trei decenii, părintele Matasă a efectuat sondaje sau săpături arheologice sistematice, singur sau în colaborare, în mai multe locuri din judeţul Neamţ, Piatra Şoimului (Calu)-Dealul Horodiştea; Traian – Dealul Fântânilor şi Dealul Viei; Bodeştii de Jos – Frumuşica; Ghigoieşti – Trudeşti; Târgu Neamţ – Pometea; Dobreni – Mătăhuia; Costişa – Cetăţuia; Cândeşti – Dealul Varniţei; Târpeşti – Râpa lui Bodai; Târgu Ocna – Podei; Piatra-Neamţ – Văleni, Cozla, Curtea Domnească, Bâtca Doamnei, Lutărie şi Dărmăneşti; Izvoare – Dumbrava-Roşie.

Răsplata comunităţii, dovadă de recunoaştere a meritelor părintelui Constantin Matasă

Multe ar mai fi de spus despre subiectul materialului de faţă. Alegem să încheiem cu răsplata care a venit dinspre comunitatea pe care părintele a slujit-o cu pricepere şi devotament. De-a lungul vieţii, pentru prodigioasa sa activitate, Constantin Matasă a fost distins cu „Steaua României în grad de cavaler“ (1922); „Răsplata Muncii pentru Biserică“ (1923); „Steaua României în grad de Ofiţer“ (1926); „Răsplata Muncii pentru construcţii şcolare“ (1926); „Meritul Cultural“, cl. a II a (1943); „Medalia Muncii“ (1955); „Ordinul Muncii“, cl. a II-a (1957); „Medalia a XX-a Aniversare a eliberării patriei de sub jugul fascist“ (1964) şi „Ordinul Meritul Cultural“ cl. a III-a (1967).

La 3 noiembrie 1971, la vârsta de 93 de ani, a trecut în nefiinţă, rămânând pentru totdeauna în istoria locului prin ceea ce a făcut şi a însemnat pentru întregul ţinut. Este înmormântat la cimitirul Eternitatea din Piatra-Neamţ.