Începutul de an 2022 ne găsește pe același drum al ,,Baltagului“. Seria drumețiilor continuă în aceeași zonă, a mănăstirii Bistrița, de la Neamț.
Credincioșii vin la mănăstirea Bistrița mai ales pentru icoana Sfintei Ana, în care, la fel ca Vitoria Lipan, își pun multă nădejde.
Conform tradiției, această icoană este dăruită, în anul 1401, soției lui Alexandru cel Bun, Ana, de către împărăteasa Irena (Ana), soția împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul (1391-1425) și de Patriarhul Matei al Constantinopolului. Inițial, icoana a fost trimisă la Suceava, iar de aici, după șapte ani, a fost dusă spre înzestrare, ca dar veșnic, la noul lăcaș de cult de la Bistrița.
În perioada aceasta, mănăstirea trece printr-o amplă reamenajare a exteriorului. Statuia lui Alexandru cel Bun, primul ei ctitor, a fost deja mutată din incinta lăcașului de cult și a fost amplasată înainte de zidurile de la intrarea principală. Din curtea interioară a fost înlăturată vegetația florală care fragmenta spațiul și vizibilitatea. Au loc noi terasări și sunt evidențiate vestigii care fuseseră acoperite cu pământ și pavaje. De asemenea, sunt puse în valoare cimitirul și spațiul din afara incintei din fața turnului clopotniță cu intrarea principală.
Istoricii și oamenii de cultură consideră foarte importantă această mănăstire pentru că este locul în care a fost scris unul dintre cele mai vechi izvoare istoriografice medievale, Pomelnicul de la Bistrița, în care se află date despre începutul istoriei din Moldova, și a fost început Letopisețul, continuat, ulterior, la mănăstirea Putna.
După ce a fost ctitorită de Alexandru cel Bun, mănăstirea a fost îmbunătățită de alți trei domnitori, care sunt considerați și ei ctitori. Astfel, Ștefan cel Mare o înzestrează, în anul 1498, cu un turn clopotniță, cu paraclis la etaj, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Petru Rareș a renovat mănăstirea și a construit un zid împrejurul ei, în anul 1546. Ultimul din șirul ctitorilor este Alexandru Lăpușneanu, care a rezidit biserica și a renovat mănăstirea complet, în anul 1554.
Din lucrarea lui Ștefan cel Mare se păstrează și astăzi turnul clopotniță cu paraclis la etaj, din spatele bisericii. Iată inscripția votivă: „Evlaviosul și de Hristos iubitorul Io Stefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această clopotniță și biserica așezată într-însa, întru numele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou din Cetatea Alba, pentru rugăciunea sa și a Doamnei sale, Maria, și a copiilor lor, în anul 7006 (1498), și tot în anul acela le-a și săvârșit, în luna lui septembrie, 13 zile.“
Astăzi nu se mai păstrează nici turnul de la intrare, nici zidurile ridicate de Alexandru cel Bun, căci au fost distruse de tunurile lui Soliman Magnificul în anul 1538, chiar dacă au fost refăcute de Petru Rareș, în perioada 1541-1546. Din timpul acestui ctitor se mai păstrează clădirea în care a funcționat o școală domnească în secolul al XIX-lea, iar acum adăpostește muzeul mănăstirii.
Dacă ar putea vorbi, zidurile ne-ar spune că au fost reparate și consolidate în anul 1777 și că au fost martore la distrugerile provocate de luptele purtate chiar și în biserică între eteriștii refugiați aici și oamenii stăpânirii care îi vânau.
Drumul ,,Baltagului“ continuă, în ediția următoare a revistei noastre, pe Valea Bistriței.
Autor articol/Foto: Mihael BALINT
