Inside CARMEN SAECULARE

Nou succes al Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț – Ana Paula Buruiană – Marele Premiu și Trofeul Concursului „Emancipare”, de la Târgu Jiu

A III-a ediţie a Concursului Naţional de Pictură şi Grafică „Emancipare”, organizat de Şcoala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, s-a finalizat pe 19 mai 2023, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, cu vernisajul expoziţiei şi premierea celor mai bune lucrări participante.

Laureata competiției a fost desemnată pietreanca Ana Paula Buruiană, reprezentantă a Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț, din cadrul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”. La concurs au participat 53 de elevi ai școlilor populare de artă și centrelor culturale din 17 județe (Cluj, Brăila Sibiu, Vâlcea, Botoșani, Galați, Vrancea, Suceava, Neamț, Tulcea, Argeș, Mureș, Bihor, Dolj, Maramureș, Alba, Gorj).

Juriul a fost alcătuit din Vasile Fuiorea – președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Târgu Jiu, Armand Landh – artist plastic, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Târgu Jiu, și Florin Gherghiu, artist plastic și vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Târgu Jiu.

Laureata Concursului „Emancipare”, de la Târgu Jiu se destăinuie: „Am urmat studii într-un domeniu tehnic, absolvind Facultatea de Textile din Iași, în 2006. În plan profesional, fiind coafeză, am ocazia de a armoniza aptitudinile tehnice cu arta de a modela părul, de a-l colora, de a potrivi aranjarea sa pe fiecare fizionomie. Reușesc să fac acestea bazându-mă și pe o comunicare armonioasă cu oamenii cu care intru în contact în fiecare zi. Întotdeauna am simțit că dețin un spirit artistic bogat, iar din momentul în care am început să îl exprim prin pictură, pictură în ulei, chiar dacă cu pași mici și stângaci, am știut că vreau să rămână o formă de manifestare în viața mea. E al doilea an în care sunt cursantă în cadrul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț. Sunt într-o perioadă în care, sub minunata îndrumare a domnului profesor Radu Macavei, mă aflu în căutarea tușelor potrivite pentru mine; simt că încep să rezonez mult cu stilul pictural pe care îl abordez acum, impresionismul având un mare impact asupra mea.”

Autor articol: Valentin ANDREI