În materialul din numărul trecut al revistei noastre luam la cunoștință de frământările sociale care au avut loc pe plaiurile nemțene înainte de marea mișcare revoluționară, în primăvara anului 1848. Prin intermediul fostului diplomat Wilhelm de Kotzebue, stabilit pe moșia de la Bălțătești a soției sale, aflam de întrunirea a 17 tineri revoluționari în casa cumnaților săi și de hotărârea luată de a înarma țăranii de pe propriile moșii de la Borca, Bistricioara, Hangu și Bălțătești, pentru a merge la Iași, Capitala Moldovei, și a-l alunga pe Vodă Mihail Sturdza.
În continuare redăm fragmente din jurnalul lui Wilhelm de Kotzebue, cel care, cu un talent remarcabil, a reuşit să redea atmosfera plină de îngrijorări care a domnit în acele zile tensionate la conacul din Bălţăteşti.
Pregătirea militară a țăranilor înarmați
Important pentru istoria locală rămâne faptul că la Bălţăteşti, cu aproximativ 20 de zile de zile înainte de evenimentele revoluţionare de la laşi, 17 tineri boieri, veniţi din mai multe părţi ale Moldovei, au redactat dacă nu primul, cu siguranță unul dintre primele programe concrete ale acţiunii revoluţionare. Acest program se rezumă la acţiuni cu caracter militar, fără a fi menţionate reforme politice şi sociale care să asigure ţării acel viitor mai bun şi care să poată atrage masele ţărăneşti.
Wilhelm de Kotzebue apreciază obiectiv că ,,oamenii, pe atunci cu o conştiinţă politică insuficient formată, nu aveau talentul necesar pentru organizarea unei răscoale armate“, nefiind pregătiţi din punct de vedere politic şi nemanifestând nici un fel de talent în pregătirea unei revolte armate.
La Bălţăteşti, pregătirile de luptă au început imediat: „Pe un deal vis-a-vis de conac, se amenajase un poligon de tragere la ţintă pentru antrenarea celor neştiutori şi pocneau războinic de dimineaţă până seara“.
Măsuri contrarevoluționare
Domnitorul aflase însă de aceste pregătiri. „Îi ajunsese la ureche cele mai exagerate zvonuri: că s-ar afla în împrejurimi o oştire înarmată, că s-ar aştepta întăriri din Polonia şi alte asemenea, printre care poligonul amintit mai sus figura ca o baterie puternic înarmată. Astfel că poruncise prefectului de Neamţ să se convingă personal la faţa locului de starea lucrurilor“.
Kotzebue relatează cu lux de amănunte această vizită care, culmea, coincidea cu ziua stabilită pentru adunarea grupurilor de ţărani înarmaţi de pe moşiile boierilor participanţi la acea adunare. „Prefectul – un bun prieten al casei – a intrat liniştit în salon, cu căciula cu bordură roşie. După un timp mai lung, oapetele a pomenit de însărcinarea primită de la domn şi tocmai îşi exprima convingerea că în această casă nu se putea întâmpla nimic împotriva legii“.
Expunerea lui a fost întreruptă de zgomotul făcut de sosirea în curtea conacului a grupului de ţărani înarmaţi, în frunte cu Gheorghe Cantacuzino, moșierul de la Hangu. „Circa doăzeci și cinci de călăreţi se aşezară pe două rânduri. Erau pădurari veniţi de departe, din Carpaţi, împreună cu alţi câţiva războinici, amatori de aventuri. Aveau poftă de luptă în ochi: cavalerie în carne şi oase“. Gheorghe Cantacuzino, moşierul de la Hangu, „un bărbat tânăr, deosebit de drăguţ, cu pălărie de fetru împodobită cochet cu pană de cocoş de pădure“, motivează prefectului prezenţa acelei trupe ,,din cauza bandelor de hoţi din munţi“. Acesta a înţeles însă că povestea cu hoţii ,,nu era decât o inspiraţie momentană a umorului acestuia şi probabil se temea să nu fie luat ca ostatic în munţi“.
Gheorghe Cantacuzino era convins că în cursul zilei vor sosi şi celelalte grupuri de ţărani înarmaţi în frunte cu boierii lor, dar „s-a făcut seară târziu şi nu a venit nimeni“.
Când însă se pregăteau de culcare „a intrat în curte un echipaj cu opt cai de poştă“. Din trăsură a coborât un tânăr, palid la faţă. Era unul dintre conspiratorii revoluționari. Emisarul le-a relatat celor din conac faptul că la Iaşi fuseseră arestaţi şi trimişi spre Dunăre treisprezece tineri revoluţionari, printre care şi Alexandru loan Cuza, dar aceştia reuşiseră să fugă de sub pază.
Reacţia celor din conacul de la Bălţăteşti a fost pe măsură: „în primul moment părea că toată lumea vroia să pună mâna pe arme, dar era curată nebunie să te împotriveşti forţei regulate, cu o adunătură de tineri nedisciplinaţi şi, cu inima grea, a trebuit să se renunţa la acţiunea de eliberare a tovarăşilor“.
Pacea făcută cu Vodă; cât cântărește cuvântul unui diplomat de carieră
A doua zi au mai venit şi alţi oaspeţi, „toţi cu descurajante ştiri“. Pe la prânz a sosit şi o verişoară a gazdelor, Maria Cantacuzino, care le-a povestit cum ea singură s-a ridicat în apărarea tinerilor arestaţi, aşteptându-l pe domnitor în grădina de la Socola – unde el se plimba zilnic – cu un pistol încărcat, dar „am aşteptat degeaba, nu a venit ucigaşul fericirii noastre“.
Avertizați că domnitorul trimisese „o companie de infanterie şi 50 de arnăuţi“, cei de la conac au stabilit că este mai bine este să rămână, decât să fugă spre Ardeal.
Finalmente, în calitatea sa de fost diplomat, Wilhelm de Kotzebue care își făurise un bun renume, cu un cuvânt greu în fața conducătorilor țărilor din jurul Moldovei, a depus în faţa domnitorului Mihai Sturdza un fel de jurământ, drept garanţie că ai lui cumnaţi și ceilalți răzvrătiți se vor linişti. El avea o vorbă: „prins cu ei, spânzurat cu ei“. Pentru a evita un astfel de moment, împreună cu familia, se mută la Târgu-Neamţ, păstrând însă legăturile cu cei de la Bălţăteşti.
Epilog
Luându-l pe istoricul Gheorghe Platon drept sursă importantă, aflăm deznodământul întâmplărilor din 1848 de pe plaiurile Bălțăteștiului. Sunt arestaţi moșierii Leon şi Gheorghe Cantacuzino, precum şi ţăranii T. Lungoci şi Gheorghe Bante, măsuri care au dovedit că oamenii au fost înarmaţi cu arme fabricate pe moşiile nemțene, detaşamentele de țărani având şi steaguri tricolore.
Dintr-un act oficial emis de domnitorul Mihail Sturdza deducem că se acorda o mare importanţă evenimentelor de la Bălţăteşti. În urma înăbuşirii mişcării din martie 1848, notează că „unii dintre acei complotişti s-au tras la munte, pe graniţa Transilvaniei, şi, unindu-se cu unii din proprietarii de acolo, se pregăteau a înarma locuitorii lor, pentru a reînnoi prin putere înarmată stăruinţa lor de a răsturna ocârmuirea legală, după pilda Valahiei“.
Documentare realizată de
Valentin ANDREI
„Biblioteci nemțene. Ghidul memoriei culturale locale“
(ediție coordonată de Virgil Cojocaru și Mihaela Mereuță),
Editura Cetatea Neamțului, Piatra-Neamț, 2019
