Există intuiții profunde în conștiința popoarelor, în virtutea cărora, în momentele de cumpănă ele își încredințează arta în singurele mâini care o pot apăra cu vitejie și o pot transmite neîntinată urmașilor.
Documentele de arhivă păstrate la Filiala Arhivelor Statului din Județul Neamț consemnează cinstirea marelui voievod, rămas în conștiința locuitorilor acestor meleaguri, în balade și legende, cu ocazia comemorării a 400 de ani de la trecerea în eternitate a celui ce a păstorit Moldova „în glorie și prestigiu nemaiîntâlnit”. Astfel, în fondul familial Sturdza-Miclăușeni, precum și în fondurile „Revizorului Școlar Județul Neamț” și „Documente și scrisori răzlețe”, sunt informații deosebit de valoroase care se referă la comemorarea domnitorului moldovean în ziua de 2 iulie 1904, în toate școlile primare și gimnaziale, în biserici și în alte instituții din județul Neamț.
Din corespondența dintre Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice cu Ministerul de Război, aflăm că s-au luat măsuri pentru „aniversarea a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, în ziua de 2 iulie 1904, prin serbări în toate școlile din țară, printr-un serviciu religios în care să se pomenească marele domn cu căpitanii și ostașii lui, urmat de coruri școlare și de discursuri, încă din 25 februarie 1904, când se dă o circulară către toate școlile din țară, de la ministerul de resort. Pe meleagurile dintre Bistrița, Moldova și Șiret s-au oficiat, în instituțiile amintite, începând de la ora 9 dimineața (2 iulie 1904, n.n.), o panachidă pentru pomenirea lui Ștefan-Vodă, a căpitanilor și ostașilor lui, căzuți în lupta pentru apărarea și întregirea pământului românesc.”
Stau mărturie comemorările care au avut loc în școlile din comunele Bălțătești, Bâra, Bârgăoani, Bozieni, Filioara, Dobreni, Dragomirești, Dulcești, Gherăiești, Girov, Gârcina, Grumăzești, (Elisabeta Doamna), Sagna, Săbăoani, Talpa, Timișești, Urecheni, Valea Ursului etc. La aceste manifestări s-au recitat poezii ca: „Ștefan cel Mare la Cetatea Neamțului”, „Daniil Sihastru”, „Peneș Curcanul”, „Santinela Română”, „Mult e dulce și frumoasă limba ce vorbim”, „Tatăl lui Neacșu”, „Odă ostașilor Români”, „Deșteaptă-te române”, „Trăiască Regele!”, „Șoimii de la Războieni”, inclusiv povestirile „Ștefan cel Mare și Codru”, „Plugarul Român”, „O povestire istorică a bătăliei de la Războieni”.
La sfârșit de veac XIX și începutul secolului al XX- lea, figura lui Ștefan cel Mare și Sfânt strălucea în conștiința românilor și oamenilor din această parte a țării, asemenea altor mari conducători de țară din Evul Mediu românesc: Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul. Așa cum spunea învățătorul N. Teofănescu din Gârcina, la serbările de sfârșit de an, în 1904, „acești domni s-au luptat contra dușmanilor noștri,punându-și viața în pericol de moarte, numai pentru a ne lăsa nouă, urmașilor, o țară bogată și frumoasă”. Se sublinia, în același timp, vitejia fără seamăn a oștenilor lui Ștefan, precum și „tactica de luptă justă în fața puhoiului turcesc”. Nu întâmplător Arhivele Statului din Piatra-Neamț păstrează și o eșarfă din borangic, datând din 1883, în care este reprezentată statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Piața Mihail Kogălniceanu din oraș, înconjurată de toate victoriile în luptă ale marelui domnitor.
Autor articol: Prof. Gheorghe RADU
(text extras din lucrarea „Istorie și spiritualitate în județul Neamț“, Editura Sensul, Piatra-Neamț, 2023)
