„Mama Mioara” a împlinit 60 de ani de cântec
Îndrăgita interpretă de muzică populară Mioara Velicu sau „mama Mioara”, cum îi spun artiștii din noua generație, este invitata rubricii Cafeneaua Culturală de această dată. Artistă prețuită, autentică, ce și-a câștigat aprecierea publicului prin ani de trudă, talent și cântece folclorice care au atins inimi, „mama Mioara” face dezvăluiri despre plăcerile vieții și despre parcursul său artistic de-a lungul celor 60 de ani de carieră.
Cum arată vara lui 2023 pentru doamna Mioara Velicu ?
Mioara Velicu: Vara arată foarte bine, ca la orice artist. Avem colaborări, spectacole în străinătate și asta ne place cel mai mult să facem! Dacă suntem solicitați, răspundem cu mare plăcere. Pentru mine, vara nici nu știu când a trecut. Mă bucur că am avut sănătate, mai departe cum o vrea Dumnezeu. Peste hotare sunt solicitată să cânt în Diaspora, cel mai mult în Italia. Ultima dată am fost la Torino cu Tradițional II, alături de Andra și invitații ei.
Ați avut vacanță? Mare sau munte, ce preferați?
Mioara Velicu: Am avut vacanță, am apucat și am stat o săptămână în Antalia, cu fata mea, cu familia și prietenii și m-am simțit foarte bine. Prefer marea, îmi place să stau la plajă, dacă ar fi după mine aș sta trei luni la mare, dar acum, la vârsta mea, nu mai pot să mai stau mult la plajă. Mă duc, văd marea, mă plimb pe faleză și apoi vin pentru spectacole. Îi sfătuiesc pe cei de vârsta mea să meargă la Techirghiol pentru tratamente.
Cât de greu se câștigă dragostea și respectul publicului?
Mioara Velicu: Doamne! Depinde de fiecare. Acum e mai ușor, dar pe vremea mea trebuia să ai repertoriu, trebuia să faci parte dintr-un ansamblu, trebuia să ai cântece frumoase. Plecam în turnee prin toate colțurile țării și așa ne-am făcut cunoscuți. A fost foarte greu, eu am 60 de ani de cântec. Din 1996 am ieșit la pensie, dar continui să cânt. Dacă noi respectăm publicul și suntem mereu pe scenă, sigur că suntem răsplătiți cu aplauze și săli pline.
Ați moștenit talentul de la mamă. Vă amintiți care a fost primul cântec de folclor pe care l-ați cântat?
Mioara Velicu: Eu am avut cântece de la mama, iar de la bătrânii satului din Ireasca, județul Galați, am cules multe cântece la care s-a mai lucrat pentru a putea fi date la radio sau la televiziune. Am avut norocul ăsta de a o avea pe mama care cânta pe la petreceri în sat și am avut de la cine învăța. Am moștenit talentul ei, seriozitatea, cei 7 ani de acasă, munca, disciplina și dragul de public. Cântam pe la serbările școlii, pe la căminul cultural, dar am intrat în Ansamblul „Rapsodia Dunării”, din Galați, la vârsta de 19 ani. Pe urmă am fost la Ansamblul „Trandafir de la Moldova”, din Vaslui, iar din 1980 și până am ieșit la pensie, am fost la Ansamblul „Ciocârlia” al Ministerului de Interne.
V-ați întrebat vreodată, dacă nu ați fi fost cântăreață de muzică populară, ce ați fi fost?
Mioara Velicu: Mie mi-ar fi plăcut foarte mult să fiu educatoare sau balerină. Eram foarte slabă și îmi plăcea enorm să dansez. Părinții nu au avut posibilitatea să mă dea atunci la o școală de balet. Noi am fost o familie modestă, cu 3 fete și 5 băieți. Dumnezeu a vrut să ia o parte la ei și am rămas 2 băieți și o fată.
Care au fost oamenii din breaslă, din lumea muzicală, care v-au inspirat?
Mioara Velicu: Eu am pornit foarte greu pe drumul cântecului. Mi-am făcut singură repertoriul, singură am venit pentru imprimări în radio, pentru că nu scotea nimeni disc dacă nu aveai cântece pe radio cunoscute. Nu am avut un spate asigurat, dar nu mă plâng. Eu tot ce am făcut, am făcut încetul cu încetul. Am avut o școală foarte importantă la ansamblu. Acolo trebuia să fii disciplinat, să ai repertoriu, să fii prezent la serviciu și am învățat și dansurile. La Ansamblul „Trandafir de la Moldova” așa era – soliștii trebuia să știe și dansurile, dacă se îmbolnăvea o dansatoare, trebuia înlocuită. Cine m-a adus în București și cine m-a descoperit? Au fost, Dumnezeu să-i odihnească, Benone Sinulescu și Ileana Sărăroiu. A fost un post liber la Ansamblul „Ciocârlia” și ei au vorbit cu șefii de atunci și le-au spus că e o fată la Galați, care cântă foarte frumos și ar fi bine să fie în mijlocul lor. Am avut norocul acesta! Dumnezeu să-i odihnească, pentru că mi-au făcut un mare bine.
Cu ce artiști v-a făcut o deosebită plăcere să cântați?
Mioara Velicu: Cu toți! Eu am avut noroc din acest punct de vedere. Am început să cânt în 1963, dar abia în 1976 am făcut imprimări și am avut repertoriul meu. M-am lansat greu pentru că lucram la un ansamblu din provincie și aveam mai greu acces la radio și televiziune. Doar dacă erai o voce foarte-foarte bună te chemau la imprimări și te difuzau. În vremea aceea, publicul trimitea scrisori și nominaliza artiștii pe care dorea să-i asculte. Am fost cunoscută și plăceam publicului, dar de când am fost la emisiunea „Ferma Vedetelor” cariera mea parcă a explodat. Acolo s-a văzut că sunt cuminte, sunt liniștită, pot cânta orice și am avut foarte multe aprecieri și comentarii bune. Am cântat „Balada Miorița” – o variantă a la Mioara Velicu, am adaptat-o ca text și ca melodie pentru Ionuț Iftimoaia. Mi-a cerut regizorul de la Pro TV să cânt această baladă ca un lait motiv pentru Ionuț Iftimoaie când a fost votat să fie eliminat. A prins enorm! Prima dată am făcut un CD de duete, cu 17 cântece, cu Benone Sinulescu, apoi cu Fuego, cu Gabriel Dorobanțu. Spre fericirea mea, am cântat în 1989 cu mai mulți artiști din România și a fost un succes nemaipomenit. Am cântat în proiectul Tradițional cu Andra și am rămas și în proiectul Tradițional II și am avut norocul să cânt și cu Ștefan Bănică, în Concertul de colinde. Nici nu am visat, dar s-a îndeplinit după sufletul meu și după voia Domnului. Am mai cântat și cu Raul și am două piese foarte frumoase, chiar acum.
Ce considerați că e cel mai important în ascensiunea profesională a unui artist: talentul, truda, norocul?
Mioara Velicu: Toate trei pentru că poți să ai voce și să nu ai noroc, poți să ai noroc și să nu ai voce. La ora actuală este aparatură care îți face o voce ca a Mariei Calas, important este să fii serios, să vii permanent cu cântece, nu să trăiești din amintiri.
Vă considerați a fi o vedetă?
Mioara Velicu: Nu, eu sunt un slujitor al folclorului și dacă pot să cânt și alt gen de muzică, de ce nu aș face-o?! Dacă mă prezint la un spectacol să cânt zona mea, nu mă abat de la aceasta. Folclorul românesc este viața mea și voi cânta și de Sus, când am să mă duc la Domnul. La petreceri private este, însă, altceva, căci trebuie să faci și un pic de show. Pot cânta orice, ca divertisment, cânt muzică lăutărească veche și îmi place foarte mult. Eu oricum nu sunt împotriva nimănui, nici împotriva manelelor. Ei muncesc foarte mult să scoată hituri, nu e ca la noi, la populară, să cânți cântecele mult timp. Eu, de exemplu, cânt „Hai, Catrină și ne-arată” din 1975, de când am lansat-o. Nu aș putea niciodată să abordez un repertoriu cu cântece cu versuri vulgare, dar e public pentru fiecare și fiecare are timpul lui. Important e să te menții.
Aveți regrete? Care sunt acestea?
Mioara Velicu: Da, am regretul că nu am făcut mai mult decât am făcut până acum. Conta foarte mult să fii plăcut de un redactor sau de cineva din televiziune și din radio, acest lucru există și la ora actuală…
Dacă ar fi să oferiți un sfat tinerilor din noua generație de folclor, ce le-ați spune?
Mioara Velicu: Crezi că m-ar asculta? Îmi place foarte mult să-i ascult pe cei tineri. Vin din urmă generații minunate, care cântă frumos, au costume frumoase și mă bucură enorm lucrul acesta. Când sunt în mijlocul tinerilor mă simt și eu tânără și ei mă simt pe mine că pot glumi, că pot cânta. Dacă învață ceva de la mine, mă bucur, fiecare avem câte un model în viață. Eu la anul fac 80 de ani și pot și eu învăța de la tineri! Mă uit ce mișcare au în scenă, învăț, fără să-i copiez… până mori ai de învățat.
Cum vi se pare apelativul „mama Mioara”?
Mioara Velicu: Vai, îmi place foarte mult. De la „ Ferma Vedetelor” mi se trage apelativul. Am avut acolo 3 băieți care au ținut cu mine: Ionuț Iftimoaie, Ștefan Stan și Viziru. M-am împăcat foarte bine cu ei și le făceam mâncare, le dădeam fără să vadă lumea. Ei îmi spuneau „mama Mioara”, iar eu „copiii mei”. Așa mi-ar plăcea să-mi spună toată lumea. Ce cuvânt poate fi mai frumos ca acest cuvânt „mama”? Dacă ei îmi spun „mama Mioara” înseamnă că le-am transmis ceva și din cântecele mele și din comportamentul meu! Prefer „mama Mioara” decât vedeta Mioara Velicu! Nu-mi place să mi se spună așa. Dacă mi se spune „mama Mioara” înseamnă că lumea mă iubește, dar și eu iubesc oamenii la rândul meu.
Din ce activități vă încărcați sufletul?
Mioara Velicu: Îmi primul rând din cântat! Apoi am o familie frumoasă, am o casă la țară frumoasă unde-mi petrec timpul, în satul Ireasca, comuna Gohor, județul Galați. Am prieteni extraordinari peste tot, chiar și la Piatra-Neamț, la Dobreni.
Pentru ce mulțumiți zilnic lui Dumnezeu?
Mioara Velicu: Eu am crezut că am putere, dar de la o anumită vârstă mă rog mai mult pentru sănătate. Când ești sănătos, faci o atmosferă mai bună în jurul tău, poți să mergi în vacanțe, poți să mergi la cumpărături, poți să mergi în spectacole, socializezi cu oamenii. Sunt optimistă și asta le spun și celor de vârsta mea: să fie optimiști, să nu se gândească că viața este grea, toți am trecut prin asta. Dă Doamne sănătate, dă Doamne inimă bună, dă Doamne gânduri bune la cei care ne conduc!
Interviu realizat de
Oana-Talida COZMA
