Zilele petrecute la Barcelona ne-au demonstrat că un oraș poate fi muzeu. Capitala Cataluniei ni s-a dezvăluit ca un adevărat muzeu de arhitectură în aer liber. Până să ajungem să vedem minunile arhitecturale marca Antoni Gaudi, ne-am desfătat privirea cu fațadele diferitelor clădiri de pe vastele artere ale Barcelonei.
Mai jos, câteva mostre de bijuterii ale arhitecturii urbane din celebra metropolă:
Casa Batlló – o primă magie arhitecturală Gaudi
Paseo de Gracia, unul dintre marile bulevarde ale Barcelonei, a devenit, din 1860 (când a fost aprobat ambițiosul plan urbanistic cunoscut sub numele de Planul Cerda), locul în care cele mai importante familii catalane au început să se stabilească. În acest fel, în secolul al XIX-lea, bulevardul a devenit o promenadă pentru pietoni și trăsuri, ulterior, automobile.
Inițial, clădirea cunoscută acum drept Casa Batlló, a fost construită (în 1877) de Emilio Sala Cortés, unul dintre profesorii de arhitectură ai lui Antoni Gaudí.
În 1903, clădirea a fost achiziționată de Josep Batlló y Casanovas, un industriaș din domeniul textil, un om de afaceri proeminent, care deținea mai multe fabrici în Barcelona.
Acesta i-a acordat lui Gaudí deplină libertate de creație, dându-i conducerea unui proiect care a presupus inițial demolarea clădirii. Cu toate acestea, datorită curajului arătat de Gaudí, demolarea casei a fost exclusă, planul arhitectural fiind regândit. Astfel, între 1904 și 1906, cel denumit mai târziu „Arhitectul lui Dumnezeu”, a schimbat complet fațada clădirii, redistribuind compartimentarea interioară, oferind camerelor un plus de lumină naturală, transformând totul într-o adevărată operă de artă. Pe lângă valoarea sa artistică, clădirea a devenit și extrem de funcțională.
În imagini, un scurt tur al clădirii (pe fațadă se pot vedea o serie de balcoane-cranii susținute de stâlpi-oase), câteva schițe și machete și o vizită pe acoperișul clădirii, acolo unde sunt prezenți Gardienii care străjuiesc zona (de fapt, guri de aerisire mascate în mod genial), unde se află și Balaurul (din care, în imaginile noastre, se vede doar coada) străpuns de sulițele Sfântului Gheorghe (San Jordí, la catalani), sulițe care arată mai boante, dar, de fapt, ele sunt tot guri de aerisire îmbrăcate cu multă imaginație. Totul este acoperit cu bucățele de faianță și gresie spartă, o altă marcă a lui Gaudí.
La ieșire, am fost conduși spre exterior, coborând etajele casei, de o miraculoasă creație metalică, uimitoare prin efectul creat.
Antoni Gaudí i Cornet s-a născut la 25 iunie 1852, fiind arhitect catalan, al cărui stil distinctiv se caracterizează prin libertatea de formă, culoare și textura voluptuoasă și unitatea organică. Gaudí a lucrat aproape în întregime în ori în apropierea Barcelonei.
În multitudinea arhitecților care au activat în Barcelona în veacul al XIX-lea, Gaudi s-a distins prin stilul său aparte caracterizat prin libertatea de formă și culoare, prin textura voluptoasă și unitatea organică. Integrarea strânsă dintre construcția, forma și decorarea clădirilor lui Gaudi dezvăluie interesul său pentru natură.
O mare parte din cariera sa, Gaudi s-a ocupat cu ridicarea Sagradei Família, în Barcelona, amplu proiect neterminat în timpul vieții, pe care l-a lăsat moștenire viitoarelor generații de arhitecți și artiști urbani. Alte proiecte notabile ale sale au fost imaginarea, transformarea și construirea Parcului Güell, Casei Milá și Casei Batlló, toate în Barcelona.
S-a stins din viață la 10 iunie 1926, la Barcelona, după ce cu câteva zile înainte fusese victima unui accident de tramvai. Fiind îmbrăcat modest, așa cum obișnuia, a fost confundat cu un om al străzii (nu avea nici un act de identitate asupra sa) și a fost lăsat să zacă pe trotuar, lângă linia de tramvai, vreme de trei ore. Dus, în fine, la spital, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale, a fost recunoscut abia a doua zi. Onorurile notabilităților orașului, care s-au perindat apoi la căpătâiul bolnavului, au fost tardive, Gaudi decedând în urma leziunilor interne suferite.
Turist de serviciu: Valentin ANDREI
