Continuăm să parcurgem calea urmată de Vitoria Lipan în romanul „Baltagul“ de Mihail Sadoveanu.
De la Călugăreni, unde face primul popas de noapte, eroina romanului parcurge într-o zi Valea Bistriței prin Farcașa, Borca, Broșteni, Crucea (atunci Cruci) până în țara Dornelor, la Vatra Dornei. De aici, zice Sadoveanu, se văd Pietrele Doamnei și Rarăul.
În cealaltă zi, face cale întoarsă și revine la Borca.
Tot acest traseu păstrează și astăzi o măreție a peisajului montan și un mister care te ispitește de dincolo de șoseaua repede, de după pădurile de brazi, spre vârfurile de munte și spre „picioarele de plai“ din apropierea golurilor alpine. Pe astfel de pășuni, de mii de ani, oamenii au grijă de oile pe care le cresc, departe de lume și de familie, toată perioada caldă a anului. Stânele păstrează și astăzi organizarea și rânduiala pe care le-or fi avut și pe vremea „Mioriței“.
La Borca, Vitoria Lipan părăsește apa Bistriței și se abate pe cursul râului Neagra. Acest moment îi oferă lui Sadoveanu prilejul de a face cea mai insistentă descriere de natură, după ce tot romanul a fost, în mod surprinzător pentru cititorii lui, foarte zgârcit în astfel de pasaje. „Acuma Vitoria se abătea iarăși într-o țară cu totul necunoscută, cu nume de sate și munți pe care nu le mai auzise. A făcut popasul obișnuit într-un sat căruia-i zicea Sabasa ș-a aflat ș-acolo urma oilor ș-a călăreților. Pe urmă a suit un drum șerpuit săpat în stâncă, ocolind în singurătăți pe sub vulturi. Era ca o pustie a gheței și a omătului și sus vântul avea un spulber ș-o putere vie, încât te puteai rezema cu spatele în el. De-acolo se vedeau depărtate întinderi de soare, spre apa Moldovei. Iar muntele, cu cale șerpuită și cu punți de piatră peste prăpăstii, se chema Stînișoara“.
Restul romanului, cu intriga de tip policiér și deznodământul cunoscut, se desfășoară între satele Sabasa și Suha, aflate de-o parte și alta a vârfului Munților Stânișoarei. Astăzi nu aflăm decât de râul Suha, pe care se pare că îi plăcea autorului să pescuiască, fiind mare amator de păstrăv. De asemenea, locul numit de el „Doi Meri“, unde locuiau ucigașii lui Nechifor, se poate să fie astăzi satul Poiana Mărului, din comuna Mălini.
Sabasa are atmosfera tipică a satelor de munte, cu aerul curat, rece și înmiresmat de vecinătatea pădurilor de brad. În cimitirul satului, în care Sadoveanu plasează înmormântarea rămășițelor lui Nechifor Lipan, descoperite într-o râpă, se află crucea poetului Aurel Dumitrașcu (21 noiembrie 1955 – 16 septembrie 1990). Unul dintre cei mai important poet optzecist, Aurel Dumitrașcu a început să aibă admiratori care obțin doctorate cu studii asupra operei lui. Undeva mai sus de cimitir, pe drumul principal, se află casa părintească a poetului, în care fratele acestuia a organizat un muzeu memorial.
Traseul continuă pe Drumul Județean DJ209B, vestitul Drum al Talienilor, până pe vârful muntelui și apoi coboară până în comuna Mălini, locul de naștere al poetului Nicolae Labiș.
Acest drum, în curs de modernizare, va fi o nouă axă a turismului din zonă, pentru că face legătura între Valea Moldovei, cu accesul ei spre Bucovina, și minunata Vale a Bistriței.
El mai păstrează și astăzi urme ale frumoasei lucrări făcute de italieni cu mulți ani în urmă, la poduri, cu arcade zidite din piatră cioplită, și la parapetele și lucrările de artă amplasate de-a lungul acestuia.
În vârful Munților Stânișoarei, o altă denumire amintește de vechii constructori: Crucea Talienilor. Crucea de astăzi este una nouă, reconstruită de o familie din Sabasa, în amintirea „fostei soții Petronela, plecată la cele veșnice la vârsta de 21 de ani, spre cinstea soldaților care s-au jertfit în cele două războaie mondiale și spre folosul locuitorilor comunei Borca“.
În apropiere, o stână tradițională te îmbie la popas. Cele câteva minute sau ore pe care drumețul le petrece aici sunt memorabile. Priveliștea pe deasupra crestelor care se întind până la orizont, de jur-împrejur, având deasupra lor doar vecinătatea cerului, tăria aerului și liniștea tectonică umplu de energie și bateriile cele mai obosite.
Autor articol/Foto: Mihael BALINT
